Octavian Paler despre înţelepciune

Căci înţelepciunea e plină de restricţii: să nu faci, să nu dregi, să te abţii. Or, dacă reţinerile ar avea valoare, ar însemna că eu am fost de mic înţelept. Lipindu-mă de ziduri, stând mereu în defensivă, am făcut ce recomandă înţelepţii. Şi ce-am reuşit? Să trec nişte "bălţi". Am pierdut nenumărate ocazii de a ieşi din bârlogul vieţii interioare. M-am umplut de melancolii, precum câinii de purici. M-am ales cu înţelegerea ireparabilului.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce mai foloseşte o înţelepciune care nu îngăduie măcar un dram de fericire?

Octavian Paler în Mitologii subiective
Adăugat de Cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea când căutam "secretul secretelor" îmi alesesem ca deviză o vorbă a unuia din cei şapte înţelepţi ai Greciei antice, Bias din Priene: "Port totul pentru mine".

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii hinduşi pretind că există patru anotimpuri în viaţă. Unul pentru a studia şi a descoperi lumea. Al doilea pentru a întemeia un cămin. Al treilea pentru a reflecta. Şi, în sfârşit, al patrulea, în care eliberat de inhibiţii şi de obsesii devii un fel de călător fără bagaje.

Octavian Paler în Caminante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori m-am gândit că la naşterea mea ursitoarele au vrut să-mi dăruiască un cerc. Dar pe drum au pierdut o bucată din el şi, ajungând lângă leagănul meu, n-au mai avut ce face. Şi-au zis, probabil, "să se descurce cum va putea, şi dacă va fi înţelept se va preface că n-a observat"... Prin spărtura cercului meu, singurătatea m-a pus mereu la încercare.

Octavian Paler în Scrisori imaginare, A doua înţelepciune - Scrisoare domnului Descartes
Adăugat de iulian ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când omul e cât de cât tânăr, în ciuda anilor, e slab în faţa dorinţelor. N-are puterea să renunţe, cedează în faţa lor. Se apleacă spre izvor, fiindcă nu-şi poate stăpâni setea. Când face pe înţeleptul, gata. S-a terminat. Vedeţi prin urmare că n-am glumit spunând că bolile ne deschid ochii. Ascultaţi-mă pe mine, viaţa e un miracol ticălos de scurt.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

Da, nu e întotdeauna o înţelepciune să spui
că muzele tac între arme.
Cuvintele mele sunt aici şi le strâng
ca pe o lance.
Mamă, iartă-mă, nu puteam altfel.
Ştiu, tu ai tăcut toată viaţa
şi ar fi trebuit şi eu să fac, poate, la fel,
dar trebuia odată ca din tăcerea noastră
să ţâşnească un strigăt
şi, iată-l, îmi umple gura de speranţă şi lacrimi
şi de o tristeţe însorită
ce-mi aparţine, nu mai ştiu,
mie sau mormântului meu. Dar
aceasta aproape nu mai are
nicio importanţă

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru fiindcă destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune "nu"? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă?

Octavian Paler în Polemici cordiale (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu ştiu, domnule cum e mai rău: să-ţi pară rău de ce ai făcut sau să-ţi pară rău de ce n-ai făcut... niciodată n-am reuşit sa mă decid.... Dar cineva zicea că pe măsură ce îi scad puterile, îi scad şi dorinţele. Adică nu mai ai putere să fugi, nu mai ai dorinţă să fugi. Eu cred că lucrurile nu stau aşa. Dacă nu mai ai putere să bei e şi pentu că nu-ţi mai e de-ajuns de sete. Şi, la drept vorbind, asta îmi reproşez. Că atunci când puteam merge nu mi-a fost de-ajuns de sete. Că am avut forţa să renunţ... Din nefericire, devenim înţelepţi când asta nu ne mai e de mare folos.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori sunt de ajuns vântul şi soarele ca absenţele să mă doară. Şi trebuie să înving în mine această tristeţe pentru a iubi din nou. Dar, poate, şi melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum, însă şi mai lucidă. Ştiind că ea nu pune condiţii. Recunoaşte că există. Atâta tot. Căci Ithaca nu-i o legendă, ci prima condiţie pe care viaţa i-o pune fiecăruia pentru a se distinge de nisipul pe care-l spulberă vântul. Datorită ei, am aflat că înţelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-şi cunoaşte atât de bine motivele încât nu se mai teme să lase tristeţea pe aceeaşi balanţă cu lumina amiezii. Amândouă ard şi purifică.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care-am fost la Troia

I

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil.
Dar nimeni nu mai vrea să audă de consolări.
Am fost poate naivi cînd ne-am suit pe corăbii,
am crezut tot ce ni s-a spus,
marea fierbea ca sîngele nostru
şi cînd tăceau valurile
nu se auzeau decît vorbele noastre trufaşe
atît eram de convinşi că înţelepciunea e un cuvînt găunos.
Apoi corabia noastră a mers prin nopţi în care lumina
era un fel de amintire ciudată
şi printre păsări albe care zburau
între noi şi greşelile noastre
şi nu ne mai separa de zei decît moartea.
De ce trebuia să fiu vinovat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!