Olimp şi religie

În drum spre Dumnezeu te mănâncă sfinţii, iar spre Olimp – criticii.

aforism de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie

Era o podgorie, poate un han,
Era şi o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.

Şi poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări;
Şi-un cântec de fată-n adânc auzeam
Şi plânsetul vinului curs în căldări.

Afară era o căldură de iad
Şi-o muzic-a iadului - scripci şi pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe şi pale.

Plânsetul vinului, cântecul fetei,
Unde venite de jos,
Şi gleznele-i albe şi gleznele,
Sâmburi de vid luminos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea relaţiilor mele cu zeii e, oarecum, diferită. Trebuie să precizez însă că mă refer la nişte zei anume: la zeii grecilor, cei care stăteau în vechime în Olimp, iar când se săturau de divinitatea lor, coborau printre muritori să afle şi ei cum se trăieşte. Coborau să iubească, să ţeasă intrigi sau să se amestece în războaie, cum au făcut-o la Troia.

Octavian Paler în Calomnii mitologice (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti departe

Pe Muntele Olimp unde zeii s-au născut
Eu prima oară zeiţa mea te am văzut.
Erai frumoasă, părul îţi era împodobit cu flori,
Ochii îţi luminau ca luceferi în zori.
Trupul îţi era alb ca spuma unui val de mare
Mă atrăgeai ca lumina soarelui care pe cer răsare.
Erai în înconjurate de zei ce purtau falnice nume,
Dar eu eram un simplu muritor, care îşi purta crucea în a sa lume.
De atunci sufletul îmi este măcinat de dor
Şi aş vrea să fiu ca tine nemuritor.
Să fiu şi eu un zeu ca să pot fi alături de tine mereu,
Dar acesta e doar un vis căci tu eşti departe,
Cum e iadul de paradis!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga Ta firavă

câteodată sunt haihui
şi mă simt al nimănui,
plutesc prin cerul cu stele
rumegând vise rebele,
încurcând viaţa şi timpul
încercând să urc Olimpul,
ca Sisif mă zbat să sui
bolovanul nimănui,
când ajung la jumătate,
(ca să vedeţi ce dreptate!)
cad cu totu-n handicap
şi o iau iar de la cap,
iar mă sui şi iară cad,
n-am cărare şi n-am vad,
parcă sunt o frunză-n vânt
între cer şi-ntre pământ.

nu ştiu încotro mă poartă
blestemata mea de soartă,
sunt şi eu un biet proscris,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea starurilor a apus – deşi trăim într-o epocă obsedată de cultul starurilor. Zelul de a urmări viaţa vedetelor avea odată un voios parfum arhaic. La fel ca zeii grecilor antici, întruchipau idealuri omeneşti şi slăbiciuni omeneşti. Acest voaierism mângâia nespus, reuşea să potolească pentru o vreme propria nefericire. Era, chiar mai mult decât religia, opiu pentru popor. În era digitală, însă, Olimpul a fost luat cu asalt. Deodată, fiecare are în mână instrumentul multimedia propriu, cu care să se reprezinte pe sine. Exhibiţionismul a înlocuit voaierismul, ca anestezic. Procesul de selecţie, despărţirea celor care se bucură de atenţie de cei care comunică în gol, este făcut de "crowd intelligence", fiind acum cu adevărat democratic.

Alexander von Schonburg în Arta conversaţiei sau eleganţa ignoranţei (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Eşti cea mai frumoasă poezie de iubire
Pe care-am scris-o-n cartea vieţii mele,
Leac la sufletul bolnav de izbăvire,
Când lumea toată m-a pus în ghilimele.

Eşti cântecul ce mă adoarme-n plânsul Lunii,
Cald pansament inimii suferinde,
Sărutul tău mi-a alungat nebunii
Ce m-ar fi vrut bastard, între colinde.

Ţi-aş dărui un Everest de-argint şi aur,
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui acest noroc,
Tu mi-ai sădit în minte flori de laur
Şi mi-ai făcut în Lumea Poeziei loc.

Tu-mi oblojeşti rănile, sângerând, din cuie
Şi urmele de spini, din părul meu cărunt,
Spiritul tău albastru, către Olimp mă suie,
Minune şi Credinţă a omului ce sunt.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost

Prin viaţa ta sacră, am fost o poveste,
Cu paşi număraţi urcând către cer,
De vânturi purtată, pe aripi celeste,
Icoană sculptată şi veşnic mister.

Cu tine voiam a învinge Olimpul,
Şi zeu, şi iubit, şi Luceafăr mi-erai,
Sfidam împreună mulţimea şi timpul,
Zâmbindu-ne iadul şi colţul de Rai.

La braţul tău falnic, visam nemurirea...
Prin temple, cu lacrimi de sânge slăvit,
Umilă şi mândră, ţi-adoram strălucirea,
Mi-erai stea polară, iubire şi mit.

Rămas-a în urmă iluzia moartă,
Plăpânda nălucă-a pierdutei iubiri,
Durerea ce plânge colerica soartă
Şi câmpul uitat cu-adieri de zefiri...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă neclintită

Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieţii mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Sinfonie colorată în păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj şi ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe nepreţuite, zadarnic şi-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieţii
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvăşit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din figure,
Cu o viaţă nepătată, dar şi fără de sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă neclintită

Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieţii mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Simfonie colorată de păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj şi ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe nepreţuite, zadarnic şi-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieţii
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvăşit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din fagure,
Cu o viaţă nepătată, dar şi fără de sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârfuri de copaci

Măicuţă, aceasta ţi-e ultima toamnă
Şi cel din urmă, poate anotimp
La iarnă bătrâneţea te condamnă
Să pleci pe jos la zeii din Olimp...

La raiul tău sau poate nicăieri.
Unde te duci lumina mea dintâi?
Al cui o să mai fiu ca până ieri?
Ce mâini o să mai am drept căpătâi?

Mi-e frică şi sunt singur pe pământ
Privesc în înserare la copaci
Se duc spre cer cu vârfurile-n vânt
Şi tu la fel ca ei te duci şi taci.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima pregătire

Mă pregătesc, cu chiu cu vai,
Bagajele din timp să-mi fac
-Spre iad, Olimp, e tot un drac
Şi nu ştii "colţul" când îl dai
Dar în sicriu loc nu prea ai,
Şi-atunci, bagajul mi-e pe plac,
Sub formă de pomeni să-l fac,
Îl duc şi-aşa, nu-i niciun bai
Am luat cinci tone de vin "vrac",
O mie sticle de coniac,
Şi-a fost pomana ca un vis
Am dat ce vrei şi ce nu vrei,
Dar principalul l-am omis:
Uitasem totuşi, de femei...

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros 2

E-atâta dor în pomii înfloriţi
Când se revarsă ploaia din petale,
Că se trezesc toţi demonii-adormiţi
Să se răsfeţe-n mierea vorbei tale!
Eşti o minune cu ochii mari şi verzi,
Cu trupul crud de brazdă răscolită,
Azur m-aş face, doar ca tu să crezi
Că ţi-am fost scris şi că mi-ai fost ursită!
Că te iubesc cu murmur de izvoare
Când ora trage zorii peste timp,
Şi visul umple lumea de culoare
Din margini de Infern până-n Olimp...
Când mi se zbate-n sânge glasul tău
Doar în iubire vreau să mă prefac,
Şi jur solemn, pe-o lacrimă de zeu
Că te cuprind cu sufletul... şi tac!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

desculţ, calc pe rouă, prin iarba virgină,
privesc cum demonii nopţilor pier,
mă sui pe spinări de lumină
cu îngerii până la cer.

dimineţi de argint cu platini de raze
îmi străbat din străfunduri spre irisul beat,
aş vrea să mă leagăn aşa in extaze
la rând cu haosul increat.

cu-nvăluiri de viscole sufleteşti pe cărări,
în albul de cristal al soarelui de mai,
rătăcit adesea prin depărtări,
s-ajung cât mai repede-n rai.

pe muzici divine, prin sfere de timp,
să zbor ca o pasăre-paradis fără gai,
s-ajung la zeii cei mari din olimp,
să petrec cu ei în alai...

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1987)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năsada pământului

Pun sufletul ca năsadă pământului,
Sunt ţăranul ce înnoieşte timpul,
Îl semăn pe aripile vântului
Să aibă pâine şi în prezent Olimpul.

Vitejii armatelor ascunse-n obada
Carului Mare răsturnat peste noi
Ne-ameninţă cu pâine cât roata
Singurătăţii petrecute în doi.

Vreau să avem trăirea frumoasă
Sub blânde vorbe şoptite prin rouă,
Dansul în doi e-o mare spumoasă,
Tu mă năsădeşti în valuri când plouă.

Pun sufletul la tine în poale,
Cresc vânjoşi copiii de-o clipă,
Vuietul vântului cu jarul sub foale
Caută rezerva de-nnoită aripă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!