Toate fetele se uitau la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung și dor. Și dintr-o dată mi-e rușine de numele meu, mi-e rușine de mine, mi-e rușine de tot.
Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Casian Alexandra i-e milă de Luchi. I-e milă, ca de păpușa moartă căreia i-a cules ochii verzi și reci de pe covor, într-o dimineață de Crăciun... demult...
Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inserare
Un deal cosit... Și pe șoseaua prinsă
De coasta lui, un car dispare-n fund.
Și sună drumul ca o dobă-ntinsă
Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund.
Prin nori, apusu-mprăștie ușor
Un vag reflex rătăcitor...
Și-ncet,
Pe ochii vineți și-mpietriți ai zării,
Se lasă moi pleoapele-nserării.
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge!
Ssst! Micuța gerului,
Cu mânuța înghețată,
Bate-n poarta cerului
Și întreabă supărată;
Unde-s stelele de sus?
Iaca, nu-s!
Vântul rău le-a scuturat
Și le-mprăștie prin sat.
Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Și coboară-ncetișor...
Oare-a nins?
E un fulg și-i cel dintâi
Și aduce-n vânt, ninsoare,
Drumuri albe peste văi,
Râs curat în ochii tăi,
Sănioare,
[...] Citește tot
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge!
Ssst!
Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:
- Unde-s stelele de sus?
- Iaca, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.
Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Si coboara-ncetisor
- Oare-a nins?
E un fulg si-i cel dintai
Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
[...] Citește tot
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă așez la locul meu și mă uit la mine, la fetița asta nouă pe care-o cheama Casian Alexandra și pe care parcă n-o cunosc.
Casian Alexandra are șorț negru, de sub care nu i se mai văd genunchii, ciorapi lungi prinși cu guma de pieptăraș, și guler de pichet alb, care-o supără puțin, cum o supără și cozile împletite prea strâns, care-i trag ochii spre tâmple ca la chinezoaice. Sta cuminte cu mâinile pe pupitru și i-e rușine că o cheamă Luchi, ca pe căței...
Dar nu-i adevărat. N-o cheama Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă, poate în ladița din cămară, printre resturile de jucării pe care nu le mai știe ce-au fost și care nu mai au nume.
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă. Luchi era fericită...
Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde-s ochelarii?
Bunicuța-i supărată,
Că de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s și pace!
I-a cătat pe sub saltele,
Și-n papuci, și-n ciuboțele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân' n-a mai putut de șale!
A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă și-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?
Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie...
Răscolește pe subt scară
Și pe poliță-n cămară,
În cuptor, pe soba sus,
[...] Citește tot
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Otilia Cazimir despre ochi, adresa este: