Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Paul Deussen despre viață

Unica facultate ce-l deosebește pe om de animal este rațiunea. Oricât de simple sunt funcțiile sale, ele ajung totuși pentru a explica tot Mărețul și Frumosul care disting viața omenească de aceea a animalelor.

în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orice existență în spațiu și timp este limitată; în consecință, oricât de mare ar fi, în comparație cu infinitatea spațiului și a timpului, ea este infinit de mică și deci de nimic. Această nimicnicie se arată deosebit de clar în conștiință atunci când ne apropiem de granița temporală a existenței noastre, adică, de moarte: abia atunci înțelegem noi în fond, făcând o retrospectivă a vieții, cuvintele cu care a murit Buddha pe buze: "Totul este fără durată."

în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ideile, în a căror clară manifestare constă orice frumusețe (în sens obiectiv), după cum știm, nu sunt nimic altceva decât forțele fizice, chimice și organice ale naturii prin care se înfăptuiește voința de viață în tot ce există. Or, așa cum imperfecțiunea manifestării ideilor este condiționată exclusiv de intrarea lor în funcțiile subiective ale timpului, spațiului și cauzalității, tot așa și claritatea mai mare sau mai mică a manifestării lor este numai un fenomen subiectiv, prezent pentru noi: iată de ce, n-ar trebui să ne mirăm că vedem această claritate, și cu ea, frumusețea lucrurilor din natură, asociate în primul rând cu o serie de condiții de un gen pur subiectiv.

în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când în viața trupului nostru pătrunde o dezordine gravă, natura, printr-o violentă intensificare a procesului vital, face uz de toate forțele pentru vindecare: așa se produce febra, care este simptom de îmbolnăvire și totodată încercare de vindecare. - Ceea ce este pentru boală febra este pentru voința ce se afirmă această întreagă lume: ea este vizibilitatea afirmării; iar prin faptul că aduce la expresia sa deplină, cea mai înspăimântătoare, tot răul moral și tot răul fizic, care sunt consecința sa necesară, ea ține în fața voinței derutate o oglindă a propriei sale strădanii, vinovate de toată durerea existenței, dacă ar vrea să ajungă la deplina cunoaștere de sine și prin ea la schimbarea de direcție, la întoarcere, la eliberare.

în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.

Nimic nu se întâmplă fără cauză. Nicio intuiție nu se produce fără afecțiune; așadar nici cea din vis. În vis, această afecțiune nu poate veni din afară, decât poate doar dacă izolarea a fost întreruptă, ceea ce este deja o trezire pe jumătate; urmează deci că afecțiunile care produc visarea iau ființă din lăuntrul organismului nostru. - Cele ce urmează le putem presupune cu mare probabilitate. Prin faptul că natura utilizează starea de repaos a mașinii (sau o și produce) pentru a o repara pe aceasta, se întâmplă că, în cursul acestei intense activități, anumite impulsuri slabe răzbat până la acele părți ale creierului a căror afecțiune în stare de veghe obișnuiește să provoace intuiția lumii exterioare. Or, prin faptul că, în somn, aceste părți sunt afectate din interior din când în când fără regulă și coerență (ca și corzile unui pian atunci când curățăm clapele), mintea își îndeplinește imediat funcțiile obișnuite (să facă să răsune corzile) și creează din aceste afecțiuni sporadice, natural, întotdeauna cu concursul amintirii celor trăite mai înainte, atât de neregulata și totuși atât de determinata, atât de uimitor de confuza și totuși atât de consecvent coerenta intuiție a visului.

în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Paul Deussen despre viață, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook