Paul Verlaine despre moarte

Cavalerul

Călare şi tăcut, mascatul cavaler,
Dezastrul, m-a străpuns cu suliţa de fier.

Şi sângele-mi ţâşni cu-o roşie vigoare,
Evaporându-se apoi, prin flori, la soare.

Mi-nchise ochii umbra, de-un strigăt năpădit,
Bătrâna-mi inimă muri, fior cumplit.

Şi cavalerul Dezastru veni aproape,
Descălecă, mă-atinse pe pleoape.

Prin rană degetul metalic şi-l petrece
Pe când cu vocea dură-enunţă a sa lege.

De degetul de fier abia atinsă, iată
O inimă am iar, trufaşă şi curată.

Şi credincioasă curăţiilor divine,
Bătu iar inima poruncilor în mine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Trecură două umbre adinioarea, chiar.

Ochii le erau morţi şi buzele muiate,
Şi abia li se-auzeau cuvintele schimbate.

Prin parcu-nfrigurat, bătrân şi solitar,
Nălucile-nviară din nou trecutul iar.

- Îţi aminteşti extazul iubirii noastre vii?
- Să mi-l mai amintesc acum, de ce mai ţii?

- Dar inima-ţi mai bate, gândind la mine? Tu,
În visurile tale, mereu mă mai vezi? – Nu.

- Ah! Zilele frumoase şi fericite, toate,
Când, gură-n gură stam înlănţuiţi! - Se poate.

- Ce-albastru era cerul speranţei, luminat!
- Speranţa a fugit spre ceru-ntunecat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihail Cruceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaspar Hauser cântă

Mă-nfăţişez, tăcut orfan,
De înşişi ochii-mi zăpăcit,
Oraşelor; nu m-au găsit
Pe-a lor măsură de viclean.

La douăzeci de ani – curios! –,
Cu dragostea muncesc prin oase
Numai femeile frumoase;
Dar ele n-au spus că-s frumos.

N-am nici o patrie aşternut
Şi nici nu sunt prea îndrăzneţ,
Dar n-am dorit al luptei preţ –
Eu morţii tot nu i-am plăcut.

Născut, îmi pare, în zadar,
Că-i prea devreme sau târziu,
Vă spun cinstit, nici eu nu ştiu;
Rugaţi-vă pentru Gaspard.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.

Cu ochii morţi şi cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Doi spectri şi-au amintit de trecut?

"De-al nostru-extaz de demult ţi-aminteşti?"
"Să-mi amintesc acum de ce voieşti?"

"Palpiţi şi-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" "Nu!"

"Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." "Se poate!"

"Ce-albastru cer era, speranţă mare!"
"Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mircea Demetriade
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul molcum

Ascultă cântecul molcum
Ce plânge doar ca să îi placă:
Discret şi fără de bulboacă
Pârâu pe muşchi, pe lângă drum.

Ăst glas l-ai ştiut (ţi-a fost şi drag?)
Dar azi de-un văl e-acoperit,
Ca văduva păianjenit
Şi mândru tot ca ea-n vileag;

În cuta lui tăinuitoare
De-al toamnei vânt des fremătată
Miratei inimi îi arată
Tot adevărul, ca pe-un soare.

Şi spune, glasul cunoscut,
Că viaţa-ntreagă-i bunătate.
Că ura, pizma, toate, toate
Dispar când moartea a-nceput.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!