Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Pavel Lică despre femei

Pavel Lică

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.

E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să își pună în vers aripi de Cruce,

El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...

poezie de din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Mai cred...

Mă condamnați, dar încă, în iubire
Mai cred și-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de știre
Că toți avem apus cum am și eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob și sacerdot
Și-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalț înlănțuiți de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfințeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncați cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să țin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie și prin vin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Câți farisei?

Câți farisei așteaptă-n drum,
Cu pietre să lovească-acum
În nopțile iubirii scrise
Cu ale Poeziei vise?

Câți farisei mai vor să știe,
Că au trecut prin Poezie,
Păcatele trăind în ei
Cu-același dor pentru femei?

Câți farisei se tot crucesc,
În Templul Tatălui Ceresc,
Lumina dragostei să-nchidă
În închinarea lor perfidă?

Câți farisei sunt printre noi,
De Poezie-atât de goi,
Care mai cred în nemurire
Fără Femeie și iubire?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Divina epopee

În brațele Femeii ce
De-a pururi Rai și Iad îmi e,
Mi-am tot lăsat crucificat
Câte un vers neinventat.

Pierzând metafore mereu,
În dragoste pierdut și eu,
De brațe moi înlănțuit,
Aștept salvarea-n răsărit,

Să-mi dea iertarea Cel de Sus,
Pe care i-o tot cer supus,
Că nopților tribut le-am dat
Poeme-ntregi, pentru păcat.

Mă iartă, deci, acum, Părinte,
Că n-am scris versuri în cuvinte,
Ci eu trăiesc doar epopeea,
Ce-ai scris-o Tu, făcând Femeia!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Puterea dragostei

Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.

Credința îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,

De unde își primește și izvorul,
Așa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Și-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.

Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reținut, din sfintele-ți cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot și eu
Să fiu, în viața asta, Dumezeu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Afundarea în păcat

Mă afundam, iubind femei, în Iad,
Cum știți și voi, că scrie în Scriptură,
Când dintr-un pom al inimilor cad,
Doar rugăciuni rostite-așa, din gură.

Femeile mi-au fost mereu, în timp,
Metafore în lupta cu destinul,
Că înfruntând al vieții anotimp,
Într-un sărut îmi înecam suspinul.

Da, știu c-am fost mereu într-un păcat,
Și-așa voi fi, cât încă-mi place vinul,
Căci totdeauna el m-a îndemnat
Cu Iadul, doar, să-mi împlinesc destinul.

Apostolul, al căru-i nume-l port,
A spus că vinul duce la pierzare,
Dar, Doamne, chiar și Iadul îl suport,
Cât pot iubi femei, aici, sub Soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Esența nemuririi

Iubită, mamă, ori soție,
Sau soră, ori femeie sfântă,
Cu dalta, sculptorii-ți spun ție
Tot ce în inima lor cântă.

Penelul pictorului este
Dezlănțuit să preamărească,
Făptura ta într-o poveste
Ce-n curcubeu stă să-nflorească.

Dar eu, Poetul, sărăntocul
Ce are-n suflet doar Cuvântul,
Cum, oare, să-ți descriu norocul
De-a lumina întreg Pământul?

Minune ce-ți slujești menirea,
Cum să-ți arăt prin vorbe, rostu,
Că tu ești însăși nemurirea,
Născând pe Dumnezeul nostru?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la femei, dar cu o relevanță mică.

Pavel Lică

Geneză

Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieții mele
Când mi-ai tăiat și zborul către stele!

Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfințituri pentru plângeri,
La fel de rușinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ți n-am putut a spune

De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Și dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aștept la moarte rândul

Și alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers și prin Femeie!

poezie de din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Fabula catârului prost

Invidios, catârul care
Era supremul șef în sat,
Că prim-ministrul, vaca mare,
A îndrăznit, de l-a sfidat,
Plecând în vizită-ntr-o țară,
A unor mari hârciogi cu bani,
Ca să-i convingă, bunăoară,
S-aducă-n sat, după mulți ani,
Tot ce-adunaseră și ei,
La microfon a trâmbițat
Că vaca-i vacă-ntre femei
Și n-are locul meritat,
În satul lui, că n-a știut,
De-a ei plecare, peste mări.
Iar el, catârul, prost și mut,
Dar demn, n-acceptă-așa plecări.
De-aceea, foarte-nfuriat,
Necunoscându-și rolul său,
Prin Constituție fixat,
Punându-i vacii gândul rău,

[...] Citește tot

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Gazelul Dragobetelui nerostit

De Dragobete...

Icoană s-o săruți ca păcătos,
E și-n biserici și-ntr-un chip frumos;

Femeia de îți este o icoană,
Să-ngenunchezi, rugându-te pios,

Ca-n locul coastei rupte să revină
Și-ntreg, cu ea, să te înalți de jos,

Un singur trup în care, cu iubire,
Se oglindește chipul luminos

Al Tatălui, ce-n dragoste sculptează
Bărbatul și Femeia-ntru Hristos!

poezie de din Aripi de foc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

VIȚELUL ȘI DIOGENE

Fiul vacii,-abia ieșit,
Ca vițel, dintr-un liceu,
Declarat nereușit,
La examenul prea greu
De-absolvire, fiind prost,
Și-a zis el, că și-nvățat,
Fără bani, tot n-ai un rost;
Altceva-i să ai palat,
Nu cum Diogene-a fost
Doar într-un butoi cazat.
Cum văzuse niște boi,
Că, ajunși parlamentari,
După votul dat de oi,
Erau astăzi pe cai mari,
Având vile, bani, femei,
Și-a dorit, normal și el
Un statut de bou, ca ei.
De aceea, s-a înscris
În partidul mare-al lor,
Împlinindu-se-al său vis

[...] Citește tot

poezie de din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Deșertul poeziei

Când trupul ce-i așteaptă versul
De Poezie îl desparte,
Pentru Poet, tot universul
Este pustiu de încă-o carte.

Nimic nu îi alungă chinul,
Când de iubire n-are parte,
Niciun prieten și nici vinul
N-alungă spaima lui de moarte.

Căci moarte e-n acea idee,
De-a nu trăi întru vecie,
Cu Poezia în Femeie
Și cu Femeia-n Poezie.

Astfel, pustiu de încă-o carte,
Fără Lumină-i universul,
Când doar o filă îl desparte
De trupul ce-i așteaptă versul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

De dragoste în două rupt...

De-o viață-mi duc blestemul sfânt,
Privind la Cer, de pe Pământ,
Cu trupul veșnic în păcat,
Iar sufletul de Cer chemat.

Și-i caut mântuirii chei,
Că prea robit sunt de femei
Și nu-nțeleg păcatul meu,
Când dragoste e Dumnezeu.

În ea văd daru-i părintesc,
S-aline-aici ce pătimesc,
Să am din Raiul Lui scântei,
Ascunse-n trupuri de femei.

Aici, cu Iadul dedesubt,
Pentru femei în două-s rupt:
Cu trupul păcătos în lut
Și-n Rai cu sufletul pierdut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Raiul regăsit

Cu jaru-n piept aprins mereu,
Culeg din pomul interzis,
Sperând că-mi iartă Dumnezeu
Păcatu-acela-n Carte scris,

Când gol, în Cer m-am rușinat,
La piept cu darul Lui ceresc
Și, Doamne,-n dulcele păcat
De-atunci tot cad și îl doresc.

În fața Cerului, tot gol
Rămân cu dorul meu nebun,
Când șarpele din somn îl scol
Și-n amforele vii îl pun,

Să piară-acolo, nevăzut,
Cu-ale cunoașterii scântei,
Să regăsesc Raiul pierdut,
În Iadu-ascuns printre femei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Rugă

Atât cât fi-voi pe Pământ,
De n-am s-ajung la Templul Sfânt,
Să-mi, lași, o, Doamne, ce nu vrei:
Iubirea mea pentru femei.

Că însuți Tu puteri le-ai dat,
Să ne și spele de păcat,
Că viață ele dând mereu,
Ca Tine-s, unic Dumnezeu,

Deci, lasă-mi trupu-acesta-n chin,
La trupul lor să îl închin,
Și sufletu-mi doar să Ți-l las
În Cer, cât fac pe-aici popas.

Și nu mă lua de-aici curând,
Cât încă sper, cu Tine-n gând,
Că dragostei, dacă-i slujesc,
În Cerul Tău mă mântuiesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Cu vinul în păcat

De demonul iubirii-nlănțuit,
Mă las de bunăvoie răstignit
În brațele bacantelor, că vreau
Păcatul din pahare să îl beau

Cu vinul care este și mi-a fost
O scuză chiar și-atunci când fără rost,
Perfid amic îmi luam, plin de curaj,
Pe diavolul cel șchiop al lui Lesage,

Dând multe-acoperișuri la o parte,
S-adun între coperțile de carte
Femei descoperite numai mie,
Părtașe la o altă nebunie.

Și-acum îmi este vinu-apropiat
Și-mi umple-adâncul sufletului beat
De dragostea trupească ce m-a dus
Departe, mai departe... de Iisus!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

FABULĂ LGBT-istă

Se răspândise în ogradă
Ideea foarte... retrogradă,
Precum că-n lume, e normal,
Să se unească, în final,
Masculul cu mascul de soi
Și să formeze amândoi
Familia de ei dorită.
Urmând ideea inedită,
S-a vrut, tot pe acest temei
Și o unire-ntre femei,
Cum, de exemplu, s-ar putea
O oaie, oaie să își ia
Pentru vecie drept consoartă.
Înspăimântați de-această soartă,
Deștepții cai, fiind în mare
Răspundere la guvernare,
Au vrut un referendum clar
Pentru acest curent bizar.
Cum șef în sat era catârul
Ce lor nu le făcea hatârul

[...] Citește tot

fabulă de din O aia
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Fotbalul și vaca

În Mexic, vreo trei tauri,
De minge-mpătimiți,
Bătând-o pe coclauri,
Însă mai mult "chibiți",
Aflând ei că se pune
De un campionat
Cum n-a mai fost, se spune,
S-au pus pe adunat
Un pesos peste altul,
(Adică bani se-ai lor),
Să poată face saltul
Peste ocean, în zbor,
Acolo unde ursul
Domnea și a dorit,
S-arate că-i și unsul
Acestui sport vestit.
Dar, iată, la plecare,
În Mexic s-a produs
O mare supărare:
Fiind vacii supus,

[...] Citește tot

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Pavel Lică despre femei, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook