Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Petre Gigea-Gorun despre Soare

Petre Gigea-Gorun

Dialog cu șomerul venit la consultație la medic

"Mereu cred că huzuresc
Casă, bani, avere mare,
Mari artiste mă doresc..."
"Nu mai sta cu... capu-n soare."

epigramă de din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Împlinire

Te-ai strecurat în mine fără veste,
Că-așa a fost să fie-o împlinire,
Cu vorbe-ai scris în inimă-o poveste,
Așa precum se scrie în iubire.

În ochii-mi blânzi ai răspândit lumină,
Asemenea luminilor din soare,
Povestea care-ai scris-o e divină,
În mine răsărind încântătoare.

Iar eu citesc ca-ntr-o frumoasă carte,
În care s-au tot scris mereu noi file,
Rămasă-aci, tu nu ești departe,
Când se scurg nopți, iar după ele zile.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Anul Nou pe-acest Pământ

Anul Nou pe-acest Pământ
Nu-i numai un mesager,
E speranță, e-un cuvânt
Binecuvântat, din cer.

E iubire și e scut,
Este vatră și-adăpost,
Viitor e și trecut
Și tot crez ne-a fost...

Este leagăn de dorinți
Săvârșit în noi,
Moștenit de la părinți,
Dintr-o vreme dinapoi.

De tradiții păstrătoare,
Cu urări de bine,
Dar adânc, născut din dor
Și din zările senine.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

De dragoste

Sunt îmbătat de farmec și fior,
De tine, neîntrerupt, ca azi, mi-e dor,
Iar dragostea cea din târziul ceas,
În inimă și-n suflet mi-a rămas.

Alunecând din visul meu senin,
Venită ești cu soare și destin,
Să dai vieții un sens și-un infinit
Și-un ideal în lume de-mplinit.

Pe-altarul dragostei nemuritor
Ai presărat nemărginiri și dor
Și patimi, și visare, și dorinți,
Sălășluind în rugile fierbinți.

Neîntrerupt în mine te păstrez
Tu, care ești și dragoste și crez.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Pâinea

E câmp întins de grâu ca marea de smarald,
Când ochii mei privesc în frumusețea zării,
Mă însoțește dorul și soarele cel cald,
Cu farmecul ascuns în geana depărtării.

Simt bucuria vieții și dulcea încântare,
În lan de grâu întins, cel cu miros de pâine,
Care de veacuri scurse în strânsă încleștare
De glie leagă rodul mereu pentr-un alt mâine.

E-o carte sfântă a muncii, în orice filă-ntoarsă,
În paginile-i scrise e truda din ogoare,
În aluatul pâinii, când crește-n vatra arsă,
Aduce în noi izvorul vieții curgătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Nopți îmbrăcate în mătase albă

Nopți îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-așează liniștit
Mi-e gândul somnambul și obosit
De nopțile ce s-au țesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri și cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aștept doar în durere sau suspin,
Speranța zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă și-al meu chin.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Pământul ce m-a dat

Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat și-aci el m-a născut.

Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Și vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.

Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe ulița copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii și-n lumini de stele.

Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui ființă nu mă pot desprinde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranțe și dorinți,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moși și din părinți,
Venind din neam în neam, în timp și de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însușiri, nedeslușite încă,
O apă care curge, tot limpede și-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolțile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieții noastre.

Purtăm în calde inimi dorințe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem ființă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoșii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniștea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe fața ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni și de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici și cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naște mereu pâine,
Speranța zilei de azi și-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieții și mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mișcare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Părinții noștri

Părinții noștri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Și-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem și mai puternici
Și împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează și noi știm.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea și noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Și nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioșează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingașe flori parcă-nfloresc pe ram.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Gigea-Gorun despre Soare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info