Soția unui pictor abstracționist se confesează unei prietene
El pictează, eu gătesc,
Făcând zilnic căte-un salt
Apoi, ne ghicim, ce-a vrut
Ca să facă celălalt.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia care scrie cărți proaste
A scris o carte, un amic,
Și mi-a trimis-o într-un plic.
Este abil, orice s-ar spune,
Că știe cum să se
răzbune.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
O tânără își consultă prietena, ce cadou să-i facă unei colege
- Cadou? O carte se cuvine,
Așa se dă dintotdeauna.
- I-aș lua, însă vezi bine,
Știu precis... mai are una.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietene
Prietene, de n-ai să uiți de mine,
De-acele clipe ce ne împreunară
De slovele încrustate-n acea seară,
Să știi că le-oi cinsti cum se cuvine.
Din dorul ce mă poartă către tine
Mereu tulpini din el or să răsară
Cu flori care-nfloresc ca-n primăvară
Și-a mele gânduri, astfel, să-mi aline.
Primește-n dar simțiri adevărate
Și candide ca florea de cais
Prieteniei noastre neașteptate,
Izvor de omenie și de vis,
Un gând curat și-o inimă ce bate
Iar ca o carte, sufletu-mi deschis.
poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieții (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui zgârcit
- Câți ani îmi dai? i-a zis se pare
La o discuție-un amic
Și prompt răspuns-a la-ntrebare:
- Eu drept să-ți spun, nu dau nimic!
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valea Cerbului
E-o Vale ca-n povești, un᾽ se-mpreună munții
Și bați un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voință, ca și-n sudoarea frunții,
Pe șerpuite căi, ascunse și mai lungi.
Te-ntâmpină pădurea de brazi și de mesteceni,
Izvoare de ape repezi și limpezi, de cleștar,
Cu brațele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseți ți se aduc în dar.
Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit și-n cânt de simfonie.
Natura neîntrecută, eternă și bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt așezate, în acest colț de Țară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Petre Gigea-Gorun despre prietenie, adresa este: