Petre Ispirescu despre muncă

Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot şi-a pierdut el ziua de muncă, şi cu ce va prinde pe dânsul să ia niţel mălai. Toţi găsiră cu cale că aşa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se aşeză şi bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo şi cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă şi pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguţător chiabur că vine şi la dânsul.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina îi oua în toate zilele câte un ou, în colivie. Îmbogăţindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaş; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toţi copiii sărmani. Omul era nesăţios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoţ. Şi fiindcă negoţul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecingenea, dete ghies muncitorului să călătorească prin ţări străine după negoţ. Porni dară într-o călătorie depărtată peste mări şi ţări. Într-o zi, când lipsea şi nevasta lui d-acasă, copiii intrară în colivie ca să se joace cu găina. Jucându-se ei acolo, unul din ei ridică aripa găinei şi vede că este ceva scris acolo...

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Şi ar fi voit şi ei să aibă un copilaş, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta şi în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, aşi! parcă întâlnea tot surzi şi muţi. Nimeni nu ştia să-i înveţe ceva. Mai umblară ei ce umblară şi, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meşter carele închega şi apele. Creştinul se duse şi la dânsul, îi spuse păsul lui şi îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-aşteptă multă rugă şi, după ce se învoiră, îi dete un măr.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotoşmanul mergea înainte şi aşa de iute, încât căruţele nu se puteau ţine de dânsul. Aci pierea ca o nălucă, aci se învârtea înapoi şi făcea semn pe unde să apuce. Pasămite, călăuzind, el făcea dresurile înainte. Întâlnind cirezile de vite ale unor zmei, el spuse văcarilor ce să zică, când îi vor întreba cineva ale cui sunt cirezile, că de unde nu, pieirea capului ce va cădea peste dânşii de la Dumnezeu va fi groaznică. Întâlnind turmele, spuse aşijderea ciobanilor ce să zică şi ei, căci de unde nu, Muma-pădurei îi va chinui băgându-le mâinile în căldarea cu jăratic, până vor muri, şi sufletele lor vor ajunge la munci nesfârşite. Bieţii oameni, de spaimă, şi ştiind că gura nu-i ţine chirie, spuse celor ce îi întrebară, precum îi învăţase cotoşmanul, carele era în chip de om.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare anevoinţă se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă şi se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul şi cutreierase pământul până nu apucase să i se urască băiatului; şi întorcându-se spuse băiatului că i-a găsit un loc unde să se bage argat. Îl şi învăţă ce să facă şi cum să dreagă ca să argăţească cu folos. Încălecă băiatul calul, când auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca vântul, precum şi venise. Ajungând la nişte zâne, făcu precum îl învăţase calul. Cele trei zâne, căci trei erau ele, se cam codeau să-l priimească; iară daca stărui, se rugă şi se făgădui că o să fie harnic şi credincios, ele îl priimiră. Aşezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă şi, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, îşi chema calul şi îi da ajutor.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul tat' său şi biată mă-sa de multe ori se culcau nemâncaţi. Li se rupea inima de milă dară n-aveau încotro. Şi ca să-şi liniştească copiii, el le făgăduia că a doua zi are să le aducă mai mult. Astfel, mai cu şoşele, mai cu momele, adormeau şi bieţii copii, cu nădejde că a doua zi are să fie mai bine. Dintre toţi copiii, fata cea mai mare era mai tăcută şi mai cu judecată. Ea rămânea cu surorile şi fraţii cei mai mici când se duceau părinţii la muncă, vedea de dânşii, îi muştruluia şi îi povăţuia să fie mai cu răbdare, mai îngăduitori, ca să nu se amărască până într-atât părinţii. Dară, bate toba la urechea surdului. Adecă, de! Ce să zici? Ar fi fost şi ei, poate, mai îngăduitori, şi mai cu răbdare, dară burta le da ghies şi îi făcea de multe ori să fie neînţelegători. Într-acestea, boierului pe moşia căruia se afla aceşti oameni urgisiţi de Dumnezeu, i se făcu milă de ei.

citat celebru din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei şi să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinţilor. Nu numai atât, dară ursitoarele întinse pedeapsa aceasta şi asupra împărăţiei. Ele zise că din ziua când va veni cel dintâi peţitor şi nu va izbuti să scape, toate oraşele şi toate satele să se dărâme precum le-ai văzut şi tu, şi toţi oamenii să putrezească, să le rămâie numai oasele. Aceasta ca să îngrozească pe juni, ca să nu vie în peţit. Vezi d-ta, şi fermecătorul acela care a făcut pe împărăteasă să nască fu pedepsit, căci umbra lui este care vine noaptea de munceşte şi chinuieşte pe bieţii tineri carii se încumet a rămânea în cămara domniţei. Mulţi tineri s-au încumes până acum a face cercare, şi toţi au pierit. Auzind unele ca acestea Făt-Frumos, zise portarului că ar dori să vază şi el pe fata de împărat.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa şi făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră. A doua zi, se sculă de dimineaţă, se găti şi plecă la muncă. Nu ştiu însă cum făcu el, nu ştiu cum drese, că se pomeni iarăşi în pădure. Nici el nu ştia cum venise acolo; ştia numai că el la muncă plecase. Daca văzu aşa, cătă copaciul, se sui în el şi mai găsi un ou. Se duse cu el în târg şi mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua şi atât; căci scăpă de sărăcie el şi cu toţi ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă nişte unelte şi dichisuri de ale lui pentru muncă şi pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paşte, să tot găsească la ouă d-astea scumpele. Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure şi tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ţinu mai la preţ şi cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului cea mijlocie îşi alese şi ea un fecior de împărat, şi-l luă de bărbat. Veseliile ţinură ca şi la soră-sa cea mare; iară la sfârşitul veseliilor o petrecu şi pe dânsa împăratul până la hotarele împărăţiei sale. Fata cea mică a împăratului nu se duse, ci rămase acasă, prefăcându-se de astă dată că este bolnavă. Argatul grădinei, cum se văzu iară singur, vru să se veselească şi el ca toţi slujitorii curţei; însă, fiindcă el nu se putea veseli decât cu bidiviul său, îşi chemă calul, se îmbrăcă cu alte haine: ceru cu stelele, îşi lăsă părul pe spate, şi călcă toată grădina. Când băgă de seamă că iară fărâmase totul, se îmbrăcă cu hainele sale cele proaste, şi bocindu-se începu să dreagă ceea ce stricase. Ca şi de alt rând, grădinarul voind să-l cârpească, fu oprit de fata cea mai mică a împăratului, care ceruse flori, trimiţându-i şi doi pumni de bani, şi vorbă să nu se atingă de argat, nefiind el vinovat. Grădinarul se puse iară pe muncă şi dădu grădina gata în patru săptămâni.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând la război şi văzând pe ai săi încăieraţi cu vrăjmaşii, tocmai când aceştia erau să dovedească pe socru-său şi pe cumnaţii săi, unde mi se ridică de trei stânjeni pe dasupra oştilor şi zbură drept la împăratul socru-său, îi tăie degetul cu inelul şi-l luă cu sine. Apoi se lăsă asupra vrăjmaşului şi tăia în carne vie cu nemilostivire, întocmai ca un muncitor vrednic când trage cu coasa nemiluit. Iar când îl înteţea vrăjmaşul, calul se urca ca fulgerul în sus şi se ţinea bine de coama lui. Apoi când se lăsa în jos, tăia cum ştia el în legea lui să taie. Aşa, vezi, îl învăţase calul. De trei ori se urcase în sus, când năvălise vrăjmaşul asupra lui, şi de trei ori se lăsase ca un vârtej asupra oastei vrăjmăşeşti. La fiecare dată cădeau d-a stânga şi d-a dreapta lui cu grămada şi făcea uliţi, uliţi pe unde mergea. în mai puţin ca de când mă apucai să vă povestesc, mormane de morţi se vedea pe unde trecuse el. Aşa spaimă grozavă băgă el în inimile vrăjmaşului, încât prinse a fugi, iar el a-i goni şi a-i tăia ca pe nişte vite.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merse, merse, prin câmpii cu inima plină de foc pentru măiastra lui, trecu prin păduri, şi nu se putea împăca cu gândul că n-o să-şi mai poată vedea odorul. În cele din urmă, căzu de obidă şi de mâhnire. Stând el aşa şi zbătându-se cu gândurile, băgă de seamă că p-acolo p-aproape curgea o apă. Se duse să se scalde ca să se mai răcorească. Tot scăldându-se, văzu de ceea parte a râului nişte smochini. Îşi aduse aminte că nu mâncase de două zile şi se duse să facă o gustărică cu niţele smochine. Mâncă ce mâncă, dară începu a simţi că din ce în ce se schimbă. Unde din om ce era, se pomeni deodată măgar. Altă nevoie acum. Cum să se întoarcă în cetate? Pe lângă celelalte toate, acum are să fie şi prigonit. Umblând în sus şi în jos pe marginea pădurei, îi era frică să intre înăuntru pădurei, ca să nu-l apuce vro fiară sălbatecă; se temea iară să iasă mai la lumină, ca să nu-l prinză vrun om, să-l puie la vro muncă ce n-ar putea-o duce. Ce să facă? Se căina şi se văicărea, de-i plângeai de milă. Toată ziua umblă rătăcind cu inima cât un purice de frică. Flămânzi iară. Căutând câte ceva de mâncare, dete peste nişte roşcove. Se apucă să mănânce, căci era lihnit de foame. Cât p-aci era să moară de bucurie când văzu că încet, încet, se schimbă şi se făcu iară om. Stătu în loc şi se cruci şi el de astă minune.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!