Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Pușkin despre lumină

Pușkin

Drum de iarnă

Printre cețuri mohorâte
Trece luna singurea
Și lumini posomorâte
Se aștern pe alba nea.

Ninge-ncet de-a lungul văii,
Troica lunecă ușor,
Sună-n noapte zurgălăii
Monoton, obositor.

Ceva drag răsună-n cântul
Îngânat de vizitiu:
Ba un zvon de veselie,
Ba un dor de ceas târziu...

Nicăieri lumini aprinse...
Nici bordeie... Drumu-i greu...
Numai zeci de verste ninse
Întâlnești mereu, mereu.

[...] Citește tot

poezie celebră de , traducere de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Prorocul

Ardeam de sete sufletească
Într-o salbatică pustie
Si o fiintă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu sase aripi, luminoasă,
Usor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasa
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Si vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Si zborul îngerilor sus
Si a juvinelor de mare
Miscări: întors, rămas si dus.

Si serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutacioasa limba,

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Libertatea

Regină slabă a Cytherii,
Să-mi piei din ochi! Și ieși în față,
Tu, ce pe țari cumplit îi sperii,
A libertății cântăreață!
Cununa frânge-mi mai curând
Și lira, gingașele-i tonuri,
Să fulgere viciul de pe tronuri
Și libertatea să o cânt.

Arată-mi calea-acelui Gal
Cu-avânturile-i îndârjite
Tu i-ai dat imnul triumfal
Prin aspre cumpene slăvite.
Tirani ai lumii, tremurați,
Copii ai soartei schimbătoare!
Iar voi, căliți-vă mai tare,
Sculați voi robi îngenuncheați!

Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,

[...] Citește tot

poezie celebră de (1817)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Dimineață de iarnă

Ce zi frumoasă! Ger și soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg și sari
Din somnul dulce. Iată zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului răsari.

Aseară viscolea într-una.
Arar ieșea pe ceruri luna
Din nouri, și-o asemănam
Cu-o palidă, gălbuie pată.
Iar tu stăteai îngândurată...
Și-acuma... uită-te pe geam:

Albastru-i cerul, și covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în pădure-s goi
Și negri. Brazii verzi se-mbracă
În străvezie promoroacă,
Și râu-i sclipitor de sloi.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Monica MireaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pușkin

Cavalerul sărman

Fost-a un voinic cu fală,
Zis: sărmanul cavaler,
Suflet drept și față pală,
Un vitez în za de fier.

Și-i fu dat'o soartă amară,
Căci se spune că-ntr-o zi,
O vedenie fugară,
A lui inimă îndrăgi.

Și de atunci ca-ntr-o scânteie,
Doru-l arse în văpăi,
De atunci nici o femeie
Nu privi în ochii săi.

Își lega mătănii sfinte
Peste gulerul de-altaz,
Nu-și sălta ca înainte
Viziera de pe-obraz...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pentru a recomanda secțiunea cu Pușkin despre lumină, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook