Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Rabindranath Tagore despre primăvară

Rabindranath Tagore

În bucuria inimii tale vei putea simți bucuria vie care cânta într-o dimineață de primăvară, trimițându-și glasul peste o sută de ani.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gora Vol. 2" de Rabindranath Tagore este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.
Rabindranath Tagore

LXXXV

cititorule, cine ești tu oare
care-mi citești poemele acestea
și după o sută de ani?
nu-ți pot trimite nicio singură floare
din belșugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpurați de lumini...
deschide-ți larg ușile și privește afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ți doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai'nainte.
și-n bucuria inimii tale să simți
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat și vocea ei veselă
și-a rostogolit-o și peste o sută de ani.

poezie celebră de din Grădinarul (1913)
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Rabindranath Tagore

LXXXV

Cine ești tu, cititorule care-mi vei citi poemele, de azi într-o sută de ani?
Nu-ți pot trimite nici măcar o singură floare din belșugul
acestei primăveri, nici măcar un singur firicel de aur din bogatele mine ale acestor nori.
Deschide-ți larg ușile și privește afară.
Culege din înflorita-ți grădină înmiresmatele amintiri
ale unor flori veștede, răsărite în urmă c-un veac.
În bucuria inimii tale o vei putea simți și pe aceea care a-nfiorat până la cântec inima unui frate de-al tău,
într-o dimineață de primăvară, făcându-l să-și trimită glasul extatic la drum, către tine, cititorul meu de azi într-o sută de ani.

poezie celebră de din Grădinarul (1913), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Silvia VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Rabindranath Tagore

Când ea trecu pe lângă mine...

când ea trecu pe lângă mine cu pași repezi
m-atinse cu poala rochiei, ușoară
din neștiuta insulă a unei inimi
răzbi un suflu cald de primăvară
o fâlfâire și-atingere de-aripă
mă netezi și dispăru-ntr-o clipă
ca o petală fragedă de floare
ce-o rupe și-o învolbură o boare.
căzu pe inimă-mi ca un suspin
al șoldului în foșnet lin
și ca o șoaptă moale
a inimii sale.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rabindranath Tagore

* * *

Ce zâmbet fără de încredere aleargă în ochii tăi când mă apropiu să-ți spun adio! Și dacă adeseori am făcut-o, desigur că ai gândit că mă vei revedea peste puțină vreme.

Aceeași părere avut-am și eu în adevărul gândului meu, căci zilele primăverii se întorc an cu an, luna ne părăsește pentru a ne găsi din nou și florile copacilor îmbobocesc de cum începe an nou. Și poate chiar că acel adio ce ți-l spuneam nu era decât la revedere.

Păstrează-ți o clipă această iluzie. Nu te grăbi s-o îndepărtezi. Când îți spun că te părăsesc pentru o veșnicie, primește-mi vorba ca plină de adevăr și lasă din ochii tăi să picure ploaia de lacrimi și să întunece, pentru o clipă doar, adâncul ochilor tăi.

Și apoi, când voi reveni, să surâzi cu toată răutatea cu care-i vrea.

poezie celebră de din Grădinarul
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Rabindranath Tagore despre primăvară, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Blog: Aforisme

Mai multe în Blog »

Forum: Citate

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook