Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Radu Gyr despre lumină

Mormântul căpitanului

De-aici-nainte, vremea se măsoară
cu trudnicile tale oseminte,
și veacul care curge peste țară
începe din cenușa ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfânta-ți moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere...
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de veșnicie.

Prin tine bem, setoși, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curățit de zgură...
Izvor ne ești și cină și zidire
și patrafir și cuminecătură...

Ești azima pe care-n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Ești drumul nostru către zări de miere,
ești perna pentru tâmpla fumegândă...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de grădinar

A fost o toamnă veche, cum e un cântec vechi,
Și eu cântam pe-atuncea și surâdea grădina;
Luam licuriciu-n palmă și-i reaprindeam lumina
Și florilor brumate le sprijineam tulpina...

Și-a fost o toamnă veche, cum este o durere...
Și eu plângeam pe-atuncea, — grădina abătută.
Stins, licuriciu-n palmă părea o stea căzută,
Voiam să-ndrept o floare, dar putrezea tăcută.

Și-a fost o toamnă veche, cum este o uitare...
Nici n-am mai plâns de-atuncea, nici n-am mai vrut să cânt.
Mort, licuriciul serii l-am risipit în vânt,
Și peste flori brumate am aruncat pământ...

Și-a fost în toamna aceea, o toamnă de mormânt!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imnul mortilor

Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!

Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!

De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Manuale de geografie

Am fi urcat cu ochii ore
pe Obi, Nil și Amazon...
Iubeam în Cuba și Azore,
puneam la pol un fanion.

Nicicând aici, mereu acolo,
spre-un cer din sud fosforescent,
cu Magellan și Marco Polo
ne dezlipeam de continent.

Plecam cu – Amerigo Vespucci
sau către Lhassa și Baikal.
Foi de trifoi cu semnul crucii
se răstigneau în manual.

Iar între Borneo și China,
ascunsă tainic printre foi,
o buclă blondă ca lumina
călătorea în vis cu noi...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imn morților

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un șuvoi subpământean!

Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde țara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls și flori și cruce
și dacă locul, nu vi-l știm,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpșane
o claie de cer și-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
și-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cândva.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Rondelul unui iconar

Era-n Bizanț un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană,
și-a zugrăvit-o lâng-o strană,
cu ochi adânci și chip suav.

Îl despuiară de sutană
și-l biciuiră pe mârșav
Era-n Bizanț un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană.

Dar anii-au stins orice prihană
și-au pus modelului scârnav,
pe zid, lumină de icoană
Monah robit de-o curtezană,
era-n Bizanț un biet zugrav

rondel celebru de din Anotimpul umbrelor
Adăugat de Gabriel MihalceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puțin ne dai

Puțin ne dai, un strop ne dai,
dar în fugara picătură
stă tot pierdutul nostru rai,
ca un surâs uitat pe gură.

De-un ciob ne legi, de-un hârb ne-agăți,
dar în secunda care piere
tot mai zvâcnesc eternități,
să pună clipei mângâiere.

Un strop ne dai, de-un ciob ne legi,
dar în crâmpeiul ce se zbate
noi sângerăm de vieți întregi
și luminăm de lumi uitate.

poezie celebră de
Adăugat de Emil JugăstreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cântec deplin

N-ai dezmierda de n-ai ști să blestemi.
Surâd numaim acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalți din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Și dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.

poezie celebră de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi chipul tău

Dă-mi chipul tău, granit senin,
dă-mi duhul tău, senină iarbă,
în ne-mpăcatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarbă!

Să nu mai spumege în piept,
sub îndoieli ori sub blesteme,
nici câte-n pofta mea le-aștept,
nici câte spaima mea le teme.

Vreau taina neștiinței reci
și-a nepăsării voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoială nu pătrunde.

Granit, dă-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ți împietrire,
pentru-o lumină fără chin
și-o moarte fără răstignire!

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind ceresc
Cerul și-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
Au pornit cu plugușorul
Îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglindă
Și de giuvaier,
Toți luceferii colindă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Vântul suflă cu lumină
- Lerui, Doamne, Ler -
În buhai de luna plină
Legănat in ger.

Patru heruvimi cu glugă
Albă de oier
Sub ferești colinde-ndrugă,
- Lerui, Doamne, Ler.

[...] Citește tot

citat clasic din
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, brad frumos...

O, brad frumos, ce sfânt păreai
în altă sărbătoare.
Mă văd copil cu păr bălai
și ochii de cicoare.
Revăd un scump și drag cămin
și chipul mamei sfinte,
imagini de Crăciun senin
mi-apar și azi în minte.

Un brad cu daruri și lumini
în amintiri s-arată.
În vis zâmbește ca un crin
copilul de-altădată.
Intregul cer era deschis
deasupra frunții mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
și numai scrum din stele.

Copil bălai, Crăciun și brad
s-au stins în alte zile.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.

Colind

A venit și-aici Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viața mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viața mea
Care-aici se stinge.

Tremură albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Pâlpâiri de stele...

Numai casa mea posacă
A-mpietrit sub promoroacă.

[...] Citește tot

rugăciune de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Radu Gyr despre lumină, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Blog: Aforisme

Mai multe în Blog »

Forum: Citate

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!