Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Radu Stanca despre jocuri

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Îndurați-vă și dați-mi iarăși
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar și-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toți să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăț să rămâie.
Vecin sau dușman, călător sau prieten
Să freamăte toți când s-apropie ora.

Priviti-o și voi!
Nu-i așa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e ușor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiți, nu-i așa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuți plini cu must și cu sânge.

Doi miei nou născuți i se joacă pe umeri

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Cina cea de dragoste

Ți-a stins o vrăjitoare-n ochi cărbuni
Sau pentru ce bolesc de dorul lor?
Din boala asta s-ar putea să mor
Că prea mă pârjolesc negri-ți tăciuni...

Mai bine lasă-ți pleoapele pe ei
Să nu-i mai văd cum ard sub obroc.
Rămâie totul doar un simplu joc
Fără dureri și fără de temei...

Dar nu rămâne, știu... Și din belșug
Cresc flăcările-n jurul meu, de dor...
Iubito! vino iute c-un ulcior
Ca să-mi aduni cenușa de pe rug...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce dai voie vântului

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău și să ți-l răvășească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meștere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îți dau jos buchetul de pe umăr?

De ce lași vântul ca să-și pună palma
Oriunde vrea și,-ncolăcindu-ți sânul,
Prin fustele subțiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândește-ascuns prin iarbă
Și vrea să-ți sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barb㠖
Pe el îl lași... iar mie, nu-mi dai voie...

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la jocuri, dar cu o relevanță mică.

Navigare necesse est

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăți marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Și-aproape nu e seară
Pe țărm să nu văd focuri.

Dar țărmul e departe,
Și-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zărește
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul contenește.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gazel

Ȋn toate iubitele mele trecute,
Mereu, te-am căutat tot pe tine, iubito,
Și-aproape în toate puțin te-am aflat. Doar
Ȋn tine, din tine, nimica nu aflu.

Te-ntorc, ca pe-un ceas, de pe-o față pe alta,
Ȋți scot carapacea de-argint și cadranul
Și timp îndelungat scormonesc prin rotițe
Și arcuri de tine să dau, dar degeaba.

Tu nu ești tu. Nu! Și zadarnic te-asemăn
Cu tine, aceea ce totuși ascunsă
Pe undeva ești ( dar pe unde? )și care
Nu vrei nicidecum ca să ieși la iveală.

Un joc dac-ar fi și n-ar fi mai zadarnic.
Un pas dac-ar fi și n-ar fi mai sfielnic.
Tu nu ești tu. Nu! Și-mprejurul tău nu e
Decât o căutare a celui ce te caută.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hebrietas Cibinensis

Privește cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Privește la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Și stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Și nu știu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Buffalo Bill

Deseară poștalionul va trece prin strâmtoare
Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut,
Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare
Și flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.

Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge,
Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli,
Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge
Și nici prin buzunare cusute-n căptușeli.

Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur brațul
Ne vom lupta cu ceata de călători calici,
Și nici ca să mai râdem puțin, zvârlind cu lanțul.
Ne vom ascunde ochii sub măști, iubiți amici.

Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă
Ce tremură și-și vâră colierul între sâni,
Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă
Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Radu Stanca despre jocuri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook