Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Radu Stanca despre seară

Vizita

De la un timp mă vizitează moartea
Aproape zilnic la căderea serii,
Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,
Și-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea...

Și stăm așa de fiecare dată
Până târziu, la ore matinale,
Doi cunoscuți ce pun tăcuți la cale,
În taină, o afacere-nsemnată.

poezie celebră de din Poezii (1973)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Anacronism romantic

Cum? Mai visezi și-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândești și-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunțat la ceasul de vis și planuri seara,
Mai frunzărești în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi și-acuma pe țărmuri s-asculți marea?
Acele-apusuri roșii și-acum le mai privești?
Tot îți mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îți mai iei umbrela de soare când citești?

N-ai încă sensul morții, nu simți ce se petrece?
Nu vezi că viața fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Și nu mai pot să umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeași ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopții urcăm încet, pe brânci?

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-aș fi rege

De-aș fi rege-aș duce-o tot în chefuri
Și-aș întinde-ospețe noaptea toată,
Dar pe cei cu care-aș face-o lată
I-aș ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aș vopsi picioarele cu roșu,
Și-aș iubi bomboanele și danțul,
Seara aș ieși, plimbând cu lanțul,
Când ogarul verde, când cocoșul...

Și din țara mea și-a frumuseții
Tuturor le-aș face câte-o parte,
Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii și poeții.

poezie celebră de din Poezii (1973)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonet

Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut – și totuși a pierit,
Așa încât mi-am zis că o să moară
Și dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Și chiar dac-ar mai trece înc-o seară
Și multe alte-apoi, în șir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârșit.

De-aceea pune-ți mâinile pe poale
Și-așteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi

Și amândoi, căutând desăvârșirea,
Vom învăța-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni...

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cupa

De pe-o zi pe alta-mbătrânești
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simți că te golești.

Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineața este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nțelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit și-acum e spartă.
Și prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeți setoși care-ar mai bea
Cupa ce stă-n țăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cupa

De pe-o zi pe alta-mbătrânești
Nu cu săptămânile, cu anii.
Ca o cupă suptă în pierzanii
Dintr-o dată simți că te golești.

Părul vechi cu care te-ai culcat
Seara, dimineața este altul.
Ai făcut pe negândinte saltul,
Singur nu-nțelegi ce s-a-ntâmplat.

Totul a fost brusc, neprevăzut,
Cupa s-a ciocnit și-acum e spartă.
Și prin trupul tău, ca printr-o poartă,
Peste noapte doi s-au petrecut.

Doi drumeți setoși care-ar mai bea
Cupa ce stă-n țăndări la o parte,
Unul vine repede din moarte,
Celălalt se-ndreaptă-ncet spre ea.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cea mai frumoasa floare

« Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în șoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchiși și mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cea mai frumoasă floare

"Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?"
O întrebă în șoapte într-o zi.
"Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi."

Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchiși și mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Pan

Nu pot să nu mă-mbăt aici de zări
Și nici nu știu de nu mă-mbată marea,
Sărut în tălpi surorile cărări
Și-ascult încet cum cade-n ele zarea.

Pe lângă somnul munților de vreri
Azi văd ce trează zumzăie pădurea,
Nu știu de mă desmiardă mângăieri
Sau dă în mintea codrilor securea

Doar câteodată-n calmul dup-amiaz
Mi-adun cuvinte mâinile sub barbă,
Măsor cu teamă pietrele din iaz
Și-mi frec copita-n firele de iarbă.

Apoi, mă las pe-o rână la pământ
Și-ascult în el naiada cât de-aproape-i,
Iar dac-arunc în golfuri cu pământ
Mă uit prostit la cercurile apei

[...] Citește tot

poezie celebră de din Versuri (1980)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la seară, dar cu o relevanță mică.

Navigare necesse est

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăți marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Și-aproape nu e seară
Pe țărm să nu văd focuri.

Dar țărmul e departe,
Și-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zărește
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul contenește.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Buffalo Bill

Deseară poștalionul va trece prin strâmtoare
Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut,
Întocmai ca pe vremea când mânuiam topoare
Și flinte ghintuite. Întocmai ca-n trecut.

Azi însă nu de lada cu bani ne vom atinge,
Nu de mătăsuri fine, podoabe sau găteli,
Nu vom umbla prin punga rotundă ca o minge
Și nici prin buzunare cusute-n căptușeli.

Azi nu ca să ne-nfingem în saci de aur brațul
Ne vom lupta cu ceata de călători calici,
Și nici ca să mai râdem puțin, zvârlind cu lanțul.
Ne vom ascunde ochii sub măști, iubiți amici.

Nu ca să punem mâna pe călătoarea blondă
Ce tremură și-și vâră colierul între sâni,
Nu ca să scoatem fetei inelul de logodnă
Vom răsuci cu vervă pistoalele în mâini.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Radu Stanca despre seară, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook