Rainer Maria Rilke despre cuvinte

Dacă orice cuvânt al meu nu m-ar costa nimic, nu ar fi adevărat, dacă nu m-ar durea, nu ar fi viu, dacă nu ar arde, nu ar lumina.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanele cuvinte

Sărmanele cuvinte ce suferă flămânde,
şi trec neobservate, atâta le iubesc.
Din locul meu le dau culori prea blânde,
înseninându-se zâmbesc şi-n mine cresc.

Şi firea lor, închisă-n a mea teamă,
se înnoieşte-n văzul tuturor;
de cântece n-au fost băgate-n seamă
acum ele păşesc spre al meu cor.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu viaţa nu trebuie s-o-nţelegi

Tu viaţa nu trebuie s-o-nţelegi,
atunci fi-va ea ca o sărbătoare.
Şi lasă-te în ea să reculegi
copilăria-n care să dezlegi
comoara florilor ce-ţi sunt datoare.

Adună florile într-un buchet,
copilului nu-i vine-n minte.
Din păr el îl desface-ncet,
acolo unde-ar sta şiret,
să deie tinereţile cochet
în alte mâni mai pline de cuvinte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrare

Oricine-ai fi: tu seara ieşi afară
din cameră, unde tu totul ştii;
casa ţi-e ultima povară:
oricine-ai fi.
Cu ochii obosiţi ce-abia mai pot
Cuprinde tocitul prag pentru eliberare,
în faţa lui ridici copacul negru tot
şi-l pui mlădiu şi singur cerului altare.
Şi lumea ai creat. Şi ea e mare,
ca un cuvânt ce pârguie în pace.
Şi cum voinţa ta-nţelege sensuri rare,
ea lasă tandru ochii tăi să plece...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Nezăbovit, privirea a trecut mai departe
de colina însorită, de drumul abia început.
Astfel ne cuprinde ce nu am putut
să cuprindem – strălucind din departe,

şi ne preschimbă, chiar de nu-l ajungem,
în ce, umbros doar presimţit, noi suntem;
un semn a fluturat, l-al nostru semn cuvânt.
Ci nu simţim răspuns decât un văl de vânt.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea întâmplările pe care le trăim nu pot fi spuse în cuvinte, deci cine încearcă s-o facă comite o mare greşeală.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)

Îţi sunt vestmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.

Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.

Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz -
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.

Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Robert Faesi şi doamnei Jenny Faesi

Acolo, unde din uitare, încet
ce-am trăit odată se-nalţă spre noi,
pur măiestrit, blând, nemăsurat
şi-n cuprinsul denecuprinsului înluminat:

Acolo începe cuvântul, adevăratul;
tăcut, însemnătatea lui ne depăşeşte.
Căci duhul ce temeinic ne-nsingurează vrea
să fie deplin sigur că atotneuneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând,
şi ca frunza şoptitoare
să te-alint şi să-ţi încânt?

Fără să m-aţin pe-aproape
şi cuvinte să-ţi aştern,
pe sânu-ţi drag – pleoape,
pe gura ta – etern?

Fără să te-nvălui lin
şi să te las cu tine-n somn
ca pe-o grădină c-un răsplin
de crini şi anason?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas înainte

Şi iar dă vuiet viaţa-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Şi lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
şi simţurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
şi-n luciul frânt al iazului cel clar,
simţirea mea cu peştii se cufundă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îţi sunt urcior).
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt).
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ţi picioare cade
sandala de velur, mângâietoare.

Mantaua ta cea mare se desprinde.
Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine –
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde în poala rece-a pietrelor străine.

Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visările, coloane ni-s, sculptate

Visările, coloane ni-s, sculptate
în marmură, ce-n templu le-aşezăm.
Cu-a noastre vechi cununi le luminăm,
cu dorul nostru le-ncălzim pe toate.

Cuvintele ni-s busturi de-aur, care
cu noi în timpul vieţii le purtăm –
iar zeii vii ai noştri-i perindăm
pe alte ţărmuri, pline de răcoare.

Voinici, sau odihniţi, mereu ne pare
că suntem istoviţi de timpuriu;
dar umbre-avem în noi, strălucitoare,
ce veşnicele gesturi le descriu.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XV

O, darnică, tu, gură de cişmea
grai de cleştar unic, neprihănit,
naintea curgătoarei feţe-în gâlgâit,
marmoreană mască! Apa-şi ia

izvoru-în fund de apeduct. Sus, calcă
din Apenini, costişele morminte
purtând cu dânsa spusele cuvinte
prelinse-în vreme pe-nnegrita falcă.

Şi ca-într-o cupă le rostogoleşte
în leneşa ureche adormită;
urechii-marmore în veci grăieşte:

urechea gliei! Doar ei hărăzită
îi este şoapta. Un ulcior de-împingi,
rostita clipocire parcă-o stingi!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea

Domnul fiecăruia doar îi cuvântă înainte de a-l crea,
apoi îl însoţeşte din beznă tăcând.
Dar cuvintele, preursirea,
aceste cuvinte-stihie, sunt:

De simţurile tale trimis pe pământ,
până la capătul dorului mergi fremătând;
dă-mi veşmânt.

Îndărătul lucrurilor creşte pârjol cotropitor,
ca umbrele lor
întreg să m-acopere-ntr-una.

Îngăduie totul: frumuseţea, spaima, totuna.
Trebuie doar să mergi: nici o simţire nu-i prea departe.
De mine, nimic nu te despartă.
I-aproape străbuna
ţară-viaţă.
O vei recunoaşte
După grava ei faţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noua elegie

De ce oare când e dat răspasul existenţei să-l petreci
în chipul unui laur, puţin mai întunecat
decât orice alt verde, cu vălurele
pe marginea fiecărei frunze (ca un surâs de zefir) –: de ce
eşti legat atunci să fii om,
să jinduieşti după destin, ocolind destinul?...

O, nu, nu fiindcă fericirea există,
acest pripit câştig al unei grabnice pierderi.
Nu din curiozitate, nici spre deprinderea inimii
ce s-ar afla şi în laur...

Ci fiindcă a fi aici e mult, şi, pesemne,
tot ce-i aici are trebuinţă de noi, pieritorul acesta
ce-n chip ciudat ne este hărăzit. Nouă, celor mai pieritori.
O singură dată totul, numai o dată. O dată, nu mai mult.
Şi noi, aşijderea, o singură dată. Nicicând încă o dată. Da această
o singură dată să fi fost, chiar dacă numai o dată:
pământeneşte să fi fost,
nu pare cu putinţă s-o retrăieşti din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!