Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Rainer Maria Rilke despre devenire

Iubirea e singura cale de a deveni noi înșine.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredințată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu... iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârșească, să devină o lume el însuși de dragul cuiva.

citat celebru din
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAcest citat a fost selectat Citatul zilei pe 16 aprilie 2017.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Singurătate

Pietà

Nenorocirea s-a-mplinit, și fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt știu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... și mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverșunată.
Acuma stai de-a curmezușu-n poală-mi,
acuma nu mai pot să te mai
nasc.

poezie clasică de din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ținusem îngerul prea mult la mine

Ținusem îngerul prea mult la mine,
și sărăci în brațele-mi sărmanul
se micșoră iar eu crescu-i spre bine:
mie deodată jalnic deveni aleanul
și el un tremurat plin de suspine.

Pe urmă cerurile înapoi i-am dat, -
Și îmi lăsă apropierea din care dispăru;
El învăță plutirea, eu viața-am re-nvățat,
eu l-am recunoscut cum el mă cunoscu...

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.

Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în șiroaie
din șesuri depărtate și-n șuvoaie
urcă spre cerul plin și uriaș.
Și-abia din ceruri cade pe oraș.

Și plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
și trupuri ce și-au devenit străine
frustrați și triști stau seara să-i despartă;
și oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânși sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Baudelaire

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăși chinul și l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârșit:

și chiar nimicitorul devine lume, floare.

poezie de din Poezii (1906–1926), Dedicații (14 aprilie 1921), traducere de Dan Constanlinescu
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Textele de mai jos conțin referiri la devenire, dar cu o relevanță mică.

Poetul

Oră, mă lași, te duci în larg.
Și mă rănește-aripa-ți grea.
Singur: cu gura-mi ce să fac?
cu noaptea mea? cu ziua mea?

Iubită n-am, nici casă ca să stau,
și nici un loc în care să trăiesc.
Și orice lucruri cărora mă dau,
devin bogate și mă cheltuiesc.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orișicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetițe se ridică
și-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieții se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
și-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
și îngheță și se topi,
spre el își răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, și-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
și verzi fructele toate le aflară.

poezie de din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

David cânta înaintea lui Saul

I

Rege,-auzi cum cântul strunei mele
zvârle zări prin care ne mișcăm?
Năuciți suntem purtați de stele,
și apoi ca ploaia ne lăsăm,
și-nflorește-n locurile-acele.

Fete înfloresc, de tine știute,
ce-s femei acum și mă îmbie;
feciorelnică mireasmă-adie,
și-ncordați băieții stau făclie,
zvelți și respirând la uși tăcute.

Fie-n zvonu-mi să-ți răsară toate.
Însă beat se clatină-al meu cânt:
Nopțile-ți, o, rege, nopți uitate –
ce slăbite-au fost de-al tău avânt,
și frumoase, trupurile toate!

[...] Citește tot

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Și moștenești verdele

Și moștenești verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Și rouă zilelor puzderii,
și sorii, mii și mii, ai verii,
și primăveri cu sclipăt și fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moștenești toamnele, haine diafane,
ce zac poeților în amintire;
și toate iernile, ca niște țări orfane,
îți cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneția, Roma și Kazan ți-or rămânea;
al Pisei dom; Florența-o vei avea;
Troițka Lavra și-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri țese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
și sunet: cornuri și viori și flaut,
și orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.

[...] Citește tot

poezie de din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A patra elegie

O, arborii vieții, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nștiințați
în drum spre sud. Zăbavnic și-ntrecuți,
așa, deodată, ne-agățăm de vânturi
și cotropim un iaz nepăsător.
Deodată știm și floare și-uscătură.
Și undeva mai umblă lei, și nu știu,
cât sunt măreți, de nici o neputință.

Dar noi, când Una vrem, simțim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre dușmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiții
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care și-au promis mereu vânat
și patrie și ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaș al simțirii
nu-l știm: doar ce o modelează dinafară.

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A noua elegie

De ce oare când e dat răspasul existenței să-l petreci
în chipul unui laur, puțin mai întunecat
decât orice alt verde, cu vălurele
pe marginea fiecărei frunze (ca un surâs de zefir) –: de ce
ești legat atunci să fii om,
să jinduiești după destin, ocolind destinul?...

O, nu, nu fiindcă fericirea există,
acest pripit câștig al unei grabnice pierderi.
Nu din curiozitate, nici spre deprinderea inimii
ce s-ar afla și în laur...

Ci fiindcă a fi aici e mult, și, pesemne,
tot ce-i aici are trebuință de noi, pieritorul acesta
ce-n chip ciudat ne este hărăzit. Nouă, celor mai pieritori.
O singură dată totul, numai o dată. O dată, nu mai mult.
Și noi, așijderea, o singură dată. Nicicând încă o dată. Da această
o singură dată să fi fost, chiar dacă numai o dată:
pământenește să fi fost,
nu pare cu putință s-o retrăiești din nou.

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A cincea elegie

Dedicată doamnei Hertha Koenig

Spune-mi, însă, cine sunt ei, călătorii aceștia puțin mai
trecători ca noi înșine, pe care-mboldindu-i din vreme
îi stoarce, de dragul cui, ah! al cui
o mereu neostoită voință? Ci, iat㠖 îi stoarce,
îi încovoaie, îi răsucește și-i amețește,
îi aruncă și-i prinde din nou, ca printr-un aer
dat cu ulei, mai neted, prin care se lasă iar
jos, pe covorul subțiat, ros de
veșnica lor săritură, pe covorul acesta
pierdut în univers.
Lipit ca un plasture, parcă cerul
de mahala ar fi durut pământul. Și abia căzuți
în picioare, aici, iată-i: literă mare a prezenței... îndată bărbații
cei mai puternici sunt rostogoliți din nou, în glumă, gest
mereu repetat, ca al lui August cel Tare la masă
cu farfuria de cositor.

Ah, și-mprejurul acestui

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Întâia elegie

Cine, dac-aș striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? și chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aș pieri înaintea
prezenței prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
și-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreț,
nu ne distruge. Cumplit e orișice înger.
Și astfel mă stăpânesc și înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, și cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
și istețele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
și răsfățata credință a unei obișnuințe
căreia la noi i-a plăcut și-a rămas și nu s-a mai dus.
O, și noaptea, noaptea, când vântul plin de spațiile lumii
ne mistuie fața – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citește tot

poezie de din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Rainer Maria Rilke@devenire? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre devenire, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce vrei să devii? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!