Rainer Maria Rilke despre mâini

Maria, tu plângi

Maria,
tu plângi, - ştiu.
Aş vrea şi eu să plâng
la preţul tău.
Cu fruntea pe pietre, nătâng
Vreau să plâng...

Mâinile tale fierbinţi, le ştiu;
Dacă aş pune clape de clavir sub tine,
atunci o melodie suavă ţi-ar rămâne.

Dar ceasul moare fără moştenire...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa

Cheamă-mă, iubitule, cheamă-mă tare!
Nu-ţi lăsa mireasa la fereastră aşteptând.
Pe aleea vechilor platani, visând
seara nu mai păzeşte:
veştejeşte.

Şi de nu vii în casa înnoptată
Cu glasul tău să mă încui,
atunci din mâna mea deodată
voi revărsa albastra întristată
peste grădini, haihui...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parc-ar ofili grădini, departe-n ceruri;
şi cad cu dezminţite gesturi.

Şi-n nopţi cade pământul greu
din toate stelele-n singurătate.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta cade.
Şi uite cealaltă. Ea e în toate.

Şi totuşi este Unul care ţine
căderea asta blând în mâna lui.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreodată în ţara vieţii

Dacă vreodată în ţara vieţii,
în zgomotul bâlciului şi-al pieţii –
copilăria-mi pală ce înflorea:
îngerul meu cel grav l-aş uita –
bunătatea-i şi veşmântul frumos,
mâinile ce se rugau, mâna ce binecuvânta
în cele mai tainice visuri însă,
voi păstra veşnic aripa strânsă,
ce ca un alb chiparos
la spate îi sta...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?

O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.

Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.

Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada-nvăţată cu soarele

Pe strada-nvăţată cu soarele, din
jumătatea goală de scorbură prefăcută
de multă vreme în jgheab, adăpostind
un ochi de apă reîmprospătată pe încetul, îmi potolesc
setea: luând în căuşul mâinii
bucuria şi-obârşiile apei.
A bea mi se pare prea mult, prea întreg,
dar acest chip în aşteptare
mi-aduce în conştiinţă apă cu lumină.
Dacă, aşadar, ai veni, s-ar cădea, spre a-mi fi linişte,
doar o uşoară odihnire a mâinilor
fie pe rotunjimea tânără a umerilor, fie
pe zvâcnetul sinilor tăi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o copilărie

Amurg – tezaur – în odaie-nchis,
în care sta copilul cufundat.
Şi mama când uşor intra, ca-n vis,
în scrin o sticlă tremura ciudat.
Simţea cum de odaie-a fost trădată
şi-şi săruta copilul: Eşti aici?...
Apoi priveau speriaţi înspre clavir,
căci ea cânta un lied câteodată
care-n copil adânc se oglindea.

Sta amuţit. Ochi mari îşi rătăcea
pe mâna ei ce, plină de inele,
precum ar fi trecut omături grele,
pe clapele albe trecea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deţinutul

I

Mâinii mele-i rămâne
un gest cu care-nspăimântă;
pe vechile pietre
pică jilav din stâncă.

Aud doar acest ciocănit,
şi inima-mi bate şi-ngână
al stropilor mers istovit şi piere-mpreună.

Mai iute de-ar picura,
un animal de-ar veni.
Mai luminos fu cândva –.
Dar ce putem şti.

II

Gândeşte-te, ceea ce-i cer acum şi vânt,
şi gurii tale aer şi ochilor tăi zi,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi - ştiu bine

Maria,
tu plângi – ştiu bine.
Aş vrea atunci şi eu să plâng,
să te laud pe tine.
Fruntea de pietre s-o strâng,
să plâng...

Mâinile tale-s fierbinţi;
clape sub ele ţi-aş strecura,
atunci un cântec tot ai avea.

Dar ceasul moare, fără urmaşi...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foşneşte tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mişcare,
chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
şi chiar ş-acesta-i un foşnet,
plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?

Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;
şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul mi-e o carte-mpodobită

Amurgul mi-e o carte-mpodobită
cu scoarţe de mătasă, purpurii;
desfac încet lăcata aurită,
cu mâini tihnite, făr'a mă grăbi.

Citesc întâia foaie; ce-ncântare
se află-n tonul paşnic, liniştit –
pe-a doua, mai domol o-ngân îmi pare,
de visuri, la a treia-s copleşit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acum când veacu-i pe sfârşite

Trăiesc acum, când veacu-i pe sfârşite.
Simţi suflul unei file mari ce-adie,
pe care tu şi eu şi domnu-o scrie,
şi mâini străine o întorc grăbite.

Simţi strălucirea noii pagini,
parcă, pe care totul poate fi trasat.

Puteri tăcute forţa şi-o încearcă
şi se privesc întunecat.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodnica

Iubite, strigă-mă, puternic strigă-mă!
La geam nu-ţi mai lăsa logodnica atât
în aşteptare.
În alei de platani seculare
seara nu mai stă în cale:
sunt goale.

Şi dacă în casa-noptată
să mă-nchizi n-o să vii,
din mâinile mele împrăştiată
în grădinile albastrului toată
mă voi risipi...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi crescut pe undeva

Dacă aş fi crescut pe undeva
unde sunt ceasuri zvelte, zile mai uşoare,
ţi-aş fi aflat o mare sărbătoare
şi mâinile-mi nu te-ar fi strâns aşa
cum uneori te strâng, fricos şi tare.

Acolo-aş fi-ndrăznit să te împart,
prezenţă, tu, ce nu cunoşti hotare.
te-aş fi putut zvârli,
ca pe o minge-în talazu-nalt
de bucurii,
să sară, să te prindă cineva
şi, spre căderea ta
să-nalţe mâinile cu dor,
tu, lucru al lucrurilor.

Să scaperi ca o lamă de oţel,
te-aş fi lăsat,
şi focul ţi-l strângeam într-un inel
din aurul cel mai curat,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Respinge cu-o-nclinare a frunţii sale
tot ce-l constrânge şi ce-l mărgineşte;
căci uriaş în inima-i trăieşte
eternul viitor, rotit spirale.

Profunde bolţi, cu chipuri, l-nconjoară,
să-l cheme: vino, vezi, – oricine poate.
Nu da să ţină mâna lui uşoară din
sarcinile tale. Căci la noapte

ea s-ar ivi spre a te încerca
şi-ar trece-n casă – ură ce-nfioară –
şi te-ar lua, ca şi cum te-ar crea
şi te-ar goni din trupul tău afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru nebuni şi pentru ocnaşi

Voi, de la cari existenţa
uşor şi-a ferit
chipul ei mare: unul,
ce poate există, spune şoptit

afară, în libertate,
încet, în noapte, o rugă:
pentru voi vremea să fugă,
căci aveţi vreme.

Acum când v-aţi amintit,
treceţi mâna prin păr, duios.
Totul e risipit,
tot ce a fost.

O, liniştiţi de aţi sta,
când inima-i veche şi tristă;
nici o mamă de nu ar afla
că asta există.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitoarea

Da, spre tine tânjesc. Alunec,
pierzându-mă din frâu,
fără nădejde c-o să-nclin
să-nfrunt vreodată ce vine către mine
ca dinspre tine,
grav, neclătinat şi prea străin.

... Acele vremi: o, cum eram doar una,
nimic nu mă chema,
nimic nu mă trăda,
iar liniştea-mi era a unei pietre
deasupra căreia pârâul cântă-ntr-una.

Acuma insă, în astă primăvară,
ceva din neştiutul, tainic an
m-a frânt încet şi prima oară,
ceva mi-a dat sărmana-mi viaţă
caldă, vie,
cuiva în mâini, care nu ştie
ce încă eri eram.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtezana

Un soare veneţian îmi scaldă-n aur
moi pletele, încununând alene
splendori de alchimist; port largi sprâncene
aidoma cu nişte punţi şi gene

ce-ndrumă spre cumplitul plaur
al pleoapelor în tainică mişcare;
legate de canale, duc spre mare,
se-înalţă, cad ori se preschimbă-în zare.

Dezmierd adesea în răgaz molatec
un câine – cine-l vede-l pizmuieşte –
cu mâna mea, nicicând de jar scrumită,

scump inelată,-n farmec odihneşte.
Iar prinţi de stirpă veche pier zănatec,
sfârşind răpuşi de buza-mi otrăvită.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!