Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Rainer Maria Rilke despre sfârșit

Final

Moartea e mare.
Suntem ai lui
râzândă gură.
Când ne simțim la mijlocul vieții,
ea are curaj să plângă
între noi.

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
și gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viața-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuș
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredințată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu... iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârșească, să devină o lume el însuși de dragul cuiva.

citat celebru din
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Mi-e atât de frică

De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul și-acolo sfârșitul se ridică.

Mi-e frică și de gândul lor și de badjocură mereu
ei știu tot ce va fi și tot ce-a fost;
și orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui și-al răului vecină e cu Dumnezeu.

Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsați-le știute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeți: ele sunt nemișcate și mute.
Voi omorâți întreaga vrajă sfântă.

poezie clasică de din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei față de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Morgue

Ei zac culcați de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăși inventat
ca împreună și cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârșit.
Ce fel de nume porți prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârșit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Și bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorși sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

sonet de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Morgue

Ei zac culcați de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăși inventat
ca împreună și cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârșit.
Ce fel de nume porți prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârșit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Și bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorși sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul V

Mușchi al florii, molcom anemona
o deschizi spre zorile câmpiei,
până când în cupa-i, polifona
zare-a bolții largi se varsă gliei.

Mușchi în muta stea a florii, coardă
a fecundității infinite;
când atât preaplin mi te dezmiardă
semnele de-amurg și mai smerite

nu mai izbutesc să-ți încovoaie
marginea petalelor răsfrânte!
Legea câtor lumi puteri îndoaie?

Noi trăim mai mult, atotstăpânitori –
Însă-n care dintre viețile înfrânte
fi-vom în sfârșit deschiși și primitori?...

poezie clasică de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Textele de mai jos conțin referiri la sfârșit, dar cu o relevanță mică.

Trăiesc acum când veacu-i pe sfârșite

Trăiesc acum, când veacu-i pe sfârșite.
Simți suflul unei file mari ce-adie,
pe care tu și eu și domnu-o scrie,
și mâini străine o întorc grăbite.

Simți strălucirea noii pagini,
parcă, pe care totul poate fi trasat.

Puteri tăcute forța și-o încearcă
și se privesc întunecat.

poezie de din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viața monahală, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmașă ție ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îți aparține,
cuprins îți pare în sfârșit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aștepți de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preț dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă și aramă
și rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

De-a oamenilor vorbă îmi e groază

De-a oamenilor vorbă îmi e groază.
Ei totul spun atât de deslușit:
asta se cheamă câine și cealalt㠖 casă,
și aici e-nceput și coló e sfârșit.

Și duhul lor mă sperie, cu jocul lui flecar,
ei știu tot, ce va fi și ce s-a-ntâmplat;
pentru ei nici un munte nu mai e minunat;
moșia, grădina, cu Dumnezeu li-s hotar.

Rămâneți departe, strig, și apăr, în gând,
mi-atât de drag s-aud lucrurile cântând.
Le-atingeți voi: sunt mute și-nghețate.
Voi îmi ucideți lucrurile toate.

poezie de , traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Noapte: o, tu, chip în adânc

Noapte: o, tu, chip în adânc
destrămat într-al meu.
Tu, căutării mele înmărmurite, adânc
covârșitoare, mereu.

Noapte, în privirea mea fremătând,
în tine îns㠖 trăinicie;
creație fără sfârșit, dăinuind
pământul când n-o să mai fie.

Plină de noi constelații
lepădând din goană nebună
pojar aventuros în interspații
tăcut ce se-nstrună.

Prin simpla-ți prezență, cât de mărunt,
covârșitoareo, mă știu –
totuși, uns cu-ntunecatul pământ
îndrăznesc în tine să fiu.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ultimul conte de Brederode fuge din captivitate otomană

Îl urmăreau grozav; din depărtare
zvârlindu-i, încruntată, moarte grea,
iar el zbura, aproape de pierzare.
Distanța de părinți i se părea

că nu mai e: căci astfel alergând
s-ar mântui chiar fiara.
Dar vuire de râu, lucind și-aproape.
O zvâcnire îl saltă cu primejdia, făcând

din el iar fiu din ramuri princiare.
Zâmbet de doamne nobile-i lucește
încă o dată dulce, îi apare,

pe chip sfârșit. El calul își silește,
mare ca inima-i s-alerge, sare
cu el, și-n râu ca-n burgul său pășește.

sonet de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Morgue

Ei zac așa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniștii-nghețate
și între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârșit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deșarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Și bărbile sunt mai țepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Cea care orbește

La ceai, la fel cu ceilalți, ședea.
C-apucă altfel ceașca, la-nceput,
– puțin altfel ca alții – mi-a părut.
Și brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârșit ei s-au sculat vorbind
și la-ntâmplare și încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalți urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulțime;
pe ochii bucuroși, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet și-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depășit,
și parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XII

Să vrei prefacerea! prins de-al văpăii avânt,
ce-ți poate ție răpi a prefacerii fală?
Faurul spirit oricare, ce-i pământesc îndrumând,
iubește în chipul zvâcnind răsturnata migală.

Ce-i rămas neclintit, încremenire-nseamnă!
Afli-adăpost în groaza ce nevăzut amețește?
Așteaptă! Năprasnic veghează mai cruntă năprasnă!
Vai ție! – Securea ascunsă pândește!

Dar cunoaște izvoru-n șuvoi a cunoașterii fire,
cârmuind-o voios prin plăsmuiri luminate
ce sfârșind, ades reîncep prin sfârșitul ce piere!...

Fericirea oricare se naște din despărțire
străbătând-o mirată. Dar Daphne, schimbată
în laur înmiresmat, te vrea adiere!

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Cavaler

Cavalerul în neagră armură străbate
călare în lumea vuind.

Și-afară e totul: ziua, văile toate
și prieteni și dușmani și-ospețe-n palate
și vara și fata și codrul, cetate
de Graal și de mii de ori Marea Divinitate
pe străzile toate domnind.

Totuși, sub platoșa cavalerească,
unde-i inelul cel mai cernit
moartea-i ascunsă și trebuie să gândească,
să gândească:
spada când va țâșni în sfârșit
prin plasa din fierul cel tare,
liberatoarea spadă străină-n avânt,
să mă salveze din ascunzătoare,
unde atâtea zile-ntr-un loc
am stat strivită de-acoperământ –
ca-n urmă însumi să mă-ntind mare în zare

[...] Citește tot

poezie de din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

O, când, când, când, vor înceta

... O, când, când, când, vor înceta
tânguirea și vorba? Nu s-au ivit îndeajuns
maeștrii s-așeze vorbele omenești? De ce-ncercările noi?

Nu-s oare, nu-s, nu-s oamenii
doborâți de carte? Ca de un dangăt necurmat.
Când, între două cărți, ți se arată cerul tăcut, sau
o palmă de pământ obișnuit în înserare – luminează-te.

Mai mult ca furtunile, mai mult ca mările
au urlat oamenii. Ce imensități de liniști
trebuie să fie-n univers să mai putem auzi greierul
noi, urlătorii. Ca stelele
să ne apară tăcute în eterul covârșit cu zbierete
ne-au cuvântat părinții din vechi, bătrânii, răsbătrânii,
ca noi, în sfârșit, s-auzim, să fim oamenii,-ntâii, ce-aud!

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sonetul XIX

Undeva într-o bancă auru-și are răsfățatul cămin,
cu multe mii se împacă. Dar cel care cerșește,
orbul acela, nici cât paraua de-aramă nu prețuiește,
e ca un ban rătăcit, ca ungherul de praf sub un scrin.

În prăvăliile-adânci, aurul e ca acasă și domn,
se deghizează părelnic în blănuri, mătase și floare.
El însă, Tăcutul, stă, între-o suflare și altă suflare
a imensului aur care respiră și-n veghe și-n somn.

Ah, orișicât s-ar închide, noaptea, palma deschisă neîncetat,
mâine destinul iarăși o ia și-n fiece zi
i-o ține întinsă: clară, mizeră, neocrotită.

De-ar înțelege-n sfârșit cineva, și-ar slăvi, tulburat,
îndelungata statornicie ce doar în imnuri se poate rosti.
Și numai de zei poate fi auzită.

poezie de din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Inițială

Din nesfârșite doruri zboară
fapte sfârșite – fântâni slab săritoare –
ce tremurând, curând, se-nchină iară.
Dar, cele ce-au tăcut odinioară,
forțele noastre vii – se desfășoară
în aceste lacrimi dănțuitoare.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Elegie neterminată

(Ultima formă a proiectului)

Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși –
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre sfârșit, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info