Zi de toamnă
Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Așterne-ți umbra pe cadranele solare,
și pe ogoare lasă vântu-n voie,
Și poruncește fructelor să-și țină rodul plin;
mai dă-le două zile lungi mediterane
ca să alunge gusturi diafane
din struguri dulci în greul vin.
Cine acum casă nu are, nu-și mai face,
cine acum e singur, singur o să fie,
va sta veghind, citind, scrisori va scrie
și pe alei va rătăci fără de pace
pe când neliniștite frunze adie.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Zi de toamnă
Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Așterne-ți umbra pe cadranele solare,
și pe ogoare lasă vântu-n voie,
Și poruncește fructelor să-și țină rodul plin;
mai dă-le două zile lungi mediterane
ca să alunge gusturi diafane
din struguri dulci în greul vin.
Cine acum casă nu are, nu-și mai face,
cine acum e singur, singur o să fie,
va sta veghind, citind, scrisori va scrie
și pe alei va rătăci fără de pace
pe când neliniștite frunze adie.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mie însumi
Asta e Dorința: trăirea în mișcare,
să nu ai nici o casă în tot acest răstimp.
Și astea sunt Dorințe: lentă dialogare
cu eternitatea în spațiu și în timp.
Și asta este Viața: când până într-un mâine
singura oră lentă pe piscuri se ridică,
care, zâmbind surorilor crește ca o pâine,
tăcerile pe care Eternei le dedică.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Aceasta este dorința (1895), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un șirag?
Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un șirag?
La ce bun să le-nșir înc-o dată? Tu îmi lipsești,
pafta ce le ține-mpreună, iubito!
Nu era timpul? Cum așteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aștept, cu obrajii păliți după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăți,
înaltă, în mijloc. Și, precum golful tinde spre larg
și-aruncă din far
fâșii de lumină; ca o albie ce-așteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-și azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
și zace, și fără miracol nu se poate urni,
iată, așa sunt și eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Anticipare
Sunt ca un steag înconjurat de vânuri ce vuiesc.
Presimt cum bat, cum vin, vreau să trăiesc,
în timp ce lucrurile jos încă mai stau:
domoale ușile se-nchid, vetrele sunt liniștite;
ferestrele nu tremură, iar greutățile sunt prăfuite.
Cunosc furtunile și-s agitat ca mări răzvrătite
Și mă întind și cad în mine
și mă arunc și singur sunt
în marea-nvolburată.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Toți care Te caută...
Toți care Te caută Te încearcă.
Și cei ce te găsesc, te leagă
De chipuri și de gesturi.
Eu însă vreau să te-nțeleg
cum te-nțelege tina;
cu pârguirea mea
împărăția-ți
pârguiește.
Nu-ți cer deșertăciuni,
ca să te dovedești.
Eu știu timpul
Se numește altfel
decât tine.
De dragul meu să nu faci o minune.
Dă legilor ce ai, dreptatea
care din tată-n fiu
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 septembrie 1901, Westerwede), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


O sibilă
O numeau bătrână, odinioară.
Dar rămase, pe drum se plimba zilnic.
Și statura-i se schimba
și o socoteau pădure rară
după veacuri multe. Însă ea,
pe aceleași locuri, neschimbată,
ca o citadelă-ntunecată,
naltă și pustie se vedea;
stând cu vorbele, ce nepăzite,
fără vrerea-i tot sporeau, țipând,
o înconjurau zburând rotat,
pe când cele ce revenite-n rând
sub orbita ei, întunecat
stau de noapte pregătite.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Alinarea Mariei cu cel înviat
Ce-au simțit atunci: nu este oare
decât orice taină mai dulce
și tot pământesc:
când puțin palid încă de groapă,
ușurat a mers către ea:
înviat în tot locul.
O, către ea, mai întâi. De nespus
le era vindecarea.
Da, se vindecau, asta era. Și n-aveau nevoie
să se-atingă tare.
El puse, de-abia o secundă,
a lui în curând
veșnică mână, pe umărul ei femeiesc.
Și ei începură,
tăcut ca pomii-n aprilie,
și nețărmurit,
acest anotimp
al supremei lor legături.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Viața Mariei, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântecul mării
(Capri, Piccola Marina)
Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopții,
nu veniți aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supraviețuiască.
Imemoriale brize ale mării,
de milenii și milenii
adiați peste pietrele istoriei,
sunteți cel mai pur spațiu
venind de departe...
O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
Zi de toamnă
Doamne: e vremea. Vara a fost mare.
Coboară-ți umbra peste ornice solare,
și pe ogoare lasă vântu-n voie.
Pline tu cere ultimelor fructe să devie;
doar două zile mai de sud le dăruiește,
dă-le îndemn spre împlinire și gonește
în vinul greu dulceața cea târzie.
Cine acum nu are casă nu-și mai face,
cine e singur, multă vreme o să fie,
el va veghea, citi și lungi scrisori va scrie,
și pe alei, încolo și încoace,
neliniștit va rătăci, când frunze-adie.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Copilărie
Și curge timpul școlii-ndelungate,
cu-atâtea spaime vagi, cu așteptare.
Singurătate, vreme-apăsătoare...
Și-apoi afară: străzi sclipesc și sună,
și-n piață zvârle apă o fântână,
și în grădină, ce lumi nemăsurate.
Și în hăinuța ta să treci prin toate,
cum nimeni altul n-a trecut și n-o să treacă
O, straniu timp, o, vreme ce se-neacă,
o, tu, singurătate.
Și să privești departe, afară, către ei:
bărbați, femei; bărbați, bărbați, femei,
copii în vii culori, și nu ca tine;
și-aici o casă, uneori un câine,
și-ncredere și groază ce mute, oscilează :
O, jale fără sens, o, vis, o, groază,
o, neagră adâncime.
Și să te joci așa, inel și cerc și mingi,
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântecul mării
Străvechiul suflu dinspre mare:
boarea mării înnoptate
pe nimeni nu are.
De cel ce veghează
vei fi înfruntată
în cumpănă trează.
Străvechiul suflu dinspre mare
adie,
lărmuind în zare.
Doar străvechi pietre-l îmbie..
Ai înfiorat nespus
un smochin înmugurit,
sub văpaia lunii, sus.
Cum a tresărit!
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Capri. Piccola Marina), traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cel ce citește
Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoșteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiți în oameni,
în oamenii întunecați de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
și-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam și totuși curg
cuvintele și șiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăștiate...
Acuma știu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolțile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Și-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
și de departe ca și cum ar crește
[...] Citește tot
poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să nu-ncerci viața s-o pricepi
Să nu-ncerci viața s-o pricepi,
atunci se face sărbătoare.
Și fiecare zi s-o-ncepi,
ca un copil ce, pe cărare,
primește darul, numai floare,
al adierilor ce trec.
S-adune florile-n buchet,
Nu-i trece pruncului prin minte.
Din păr el le desface-ncet,
Întinde mâinile-nainte,
Si cere altele, fierbinte,
La anii tineri, care-ncep.
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuș
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Antistrofe
O, dacă voi, femei, ați veni
aici, printre noi, deși suferinde,
nu mai cruțate ca noi în viață, și totuși în stare
să faceți din noi niște preafericiți.
De unde,
când se-arată iubitul,
îi luați viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine știe cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spațiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfășurați în mulțime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.
Voi într-adevăr mai sunteți aceleași?
Sunteți chiar aceleași copile
înghiontite în drumul spre școală
de un frate mai mare?
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Presimțire
Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mișcă;
ușile se-nchid încă domol și-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele și praful e des.
Eu știu de pe-acuma furtunile și sunt zbuciumat ca o mare.
Și mă desfășur și-n mine m-avânt
și mă desfac din mine și sunt
singur în furtuna cea mare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ce tânăr sunt. M-aș dărui cu-nfiorare
Ce tânăr sunt. M-aș dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aține;
supus, în blânda vântului strânsoare,
precum în parcuri plante suitoare,
vrea doru-mi vrejurile să-și anine.
Și-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atât cât simt că pieptul se lărgește.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
când din răcoarea-acestor maluri,
ziua în țări fără de țărmuri mă gonește.
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


A zecea elegie
De-aș înălța cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri și laudă îngerilor ce-ncuviințează.
De nu ar da greș pe strunele moi, șovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu șiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aț fi atunci, mâhnitelor nopți.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre șuvițe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârșesc. Ele sunt însă
frunzișul pururea verde și sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
ele sunt loc, așezare, culcuș, sol, locuință.
Vai, într-adevăr, străine sunt in orașul-durere stradelele,
unde în liniștea calpă, din stridențe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proțăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Visările, coloane ni-s, sculptate
Visările, coloane ni-s, sculptate
în marmură, ce-n templu le-așezăm.
Cu-a noastre vechi cununi le luminăm,
cu dorul nostru le-ncălzim pe toate.
Cuvintele ni-s busturi de-aur, care
cu noi în timpul vieții le purtăm
iar zeii vii ai noștri-i perindăm
pe alte țărmuri, pline de răcoare.
Voinici, sau odihniți, mereu ne pare
că suntem istoviți de timpuriu;
dar umbre-avem în noi, strălucitoare,
ce veșnicele gesturi le descriu.
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Rainer Maria Rilke despre timp, adresa este:
