Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Rodica Constantinescu despre foc

Textele de mai jos conțin referiri la foc, dar cu o relevanță mică.

Rodica Constantinescu

Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipotești, de-am gânduri rătăcite,
Să-ți caut urma-abur ce-apare, așa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din țărmuri infinite.

Și m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îți pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat și-ai tresărit puțin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veșnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să știu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Tu, steluță, soră bună...

Tu, steluță, soră bună,
Dă-mi o rază din cunună,
Cât un fir de borangic
Să-mi aflu de-un ibovnic.
Vezi cum clipa trece iute,
Iară vremea rea asmute
Baba-iarnă să-mi înghețe
Doruri, vrere, frumusețe.
Dar eu vreau încă o noapte
Să-i ofer tainice șoapte,
Mângâiere interzisă,
Dragoste pe buze scrisă.
Dă-mi o clipă de-ncântare,
Să port focuri în suflare,
Pe-al meu braț, puiul să-l culc
Și să-i cânt versuri cu tâlc.
În visare să-i pătrund
Al meu dor să îl ascund,
Să-l simt cald și înrobit
Să mă satur de iubit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Ca doi pribegi

Mă-mbrățișez cu vântu-n astă seară
Ca doi pribegi vom colinda prin lume,
Eu, suflet ne-ngrădit, cu aripa ușoară
Visând s-ajung pe un tărâm anume.

Tu, vântule năvalnic, prietene și frate,
Învață-mă acum să zbor fără de teamă,
Cu gânduri nebunești, însă nevinovate,
În taină să vorbesc cu îngerul din vamă.

Hai, s-alergăm degrabă prin norii amețiți
De un amurg în flăcări și ibiși călători,
Să beau din plin uitare din aștri abia iviți
Și să ascult iubirea prin glasul de cocori.

Tu, vântule hoinar, lipește-mă de tine,
Arată-mi calea vieții și cât mai este ață,
Să știu trăi în pace, fără păreri străine,
Departe de himere și vorbele de gheață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Amurg

E ceasul de-amurg potolit
Când ziua aleargă-n uitare,
Un nor purpuriu cam grăbit
Cuprinde albastrul din zare.
Umbrele serii, tăcute miraje,
Dansează pe ritmuri astrale,
Doi șoimi se întrec în picaje
Și-o mierlă se-aude în vale.
Suptil o frunză-mi șoptește
Să nu fiu cu pașii-n alertă,
Un adagio la viață-i priește,
De nu vreau o soartă incertă.
Din raze târzii și norii de foc
Încep să înalț prin rugă, altar,
Apoi cu tărie lumina invoc,
Aștept doar un semn la hotar.
Din ceruri, odăjdii coboară
Și-mbracă un gând nesupus,
Cu îngerii, sufletul zboară
Departe de zbucium și-apus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Femeia-primăvară

Pășesc încet, alături de gând neprihănit
Să întâlnesc aievea femeia-primăvară,
Voiesc s-o aflu azi, în blândul răsărit
Și să-i ofer iubire, un vis și tămâioară.

Dar iat-o, mă așteaptă în pace și tăcere,
Îi spun cu drag:-Mulți ani să ai, femeie!
Urarea e primită ca dulce mângâiere,
Iar ochii ei senini devin ca o scânteie.
Căci este rugă vie și candelă a nopții
Își poartă crucea-n taină, cu forță și tărie,
Ca nufărul plutește peste noroiul sorții
Muncind neobosită fără a primi simbrie.

În zbaterea secundei e dor și voluptate
Dând până la uitare din trupul ei fierbinte,
O flacără devine și zborul dintre șoapte,
Iubirea sa-i poem sau vers fără cuvinte.
E Ana ce-i zidită ca jertfă pentru viață,
Izvor al ființei, speranța-n lumea asta,

[...] Citește tot

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Poem neterminat

Sunt ca o carte veche de cineva uitată
Pe un peron de gară, aproape de blestem,
Am fila-ngălbenită de vânturi sfâșiată
Și-ntre coperți palpită neterminat poem.

Nu înțeleg, iubite, ce demon te-a-nvrăjbit,
De ai plecat năvalnic, cu pas nimicitor,
Privirea n-ai întors, te-ai depărtat grăbit
Și mă întreb retoric, te simți învingător?!

Am vrut atinsă-n voie rescrisă cu iubire,
Visând extazul clipei cu ochii de fecioară,
Cuprinsă de dorință și zbor spre fericire,
Un basm trăit în doi, pe țărm de primăvară.

De-ai fi citit întregul cu inima deschisă,
Căci printre rânduri, simțirea îmi dosesc,
Ai fi-ntâlnit fiorul și dragostea promisă,
Un foc arzând mereu pe rugul femeiesc.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

Ziduri fără turlă

Pământul clocotește pe pietre fumegânde,
Se năruie și vremea printre scântei și fum,
Apar oștiri de îngeri purtând cu ei osânde,
Căci Sfânta Cruce, azi, a devenit doar scrum.

La margine de zare sunt serpi cu guri de foc
Și parcă vor să-nghită incandescentul cer,
Iar ziduri fără turlă mai ard din loc în loc,
O spuză ce transmite: De-aicea n-am să pier!

Când Crucea Ta, Iisuse, s-a prăvălit arzând
Toții am căzut cu frică și tremur la pământ,
Cuprinși de lungi regrete, rușine, lăcrimând,
Știind că Te-am rănit, uitând al Tău cuvânt.

Iisuse Blând, ai milă, suntem ca și pierduți,
Mai scapă-ne din nou din gheara rece a morții,
Suntem nevolnici, știu, la cel viclean vânduți,
Dar iartă-ne, ca lupii să nu-și înfigă colții.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Rodica Constantinescu despre foc, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info