Rodica Constantinescu despre mântuire

Omule pribeag

Tu, omule pribeag, te uită la soroace
Şi aminteşte-ţi că totul se sfârşeşte,
Întreabă-te mai des: "Cu viaţa ce voi face?"
Căci niciodată nu ştii apusul când soseşte.
De vei umbla aiurea prin ceaţă, fără rost,
Dând lungă amânare la timpul mântuirii,
Vei spune prea târziu: "O, Doamne, prost am fost
Că am pierdut cărarea şi ziua izbăvirii!"

Şi-atunci te vei ruga, să-ţi vină-n ajutor
Toţi cei de lângă tine, dar va fi în zadar,
Vei alerga-n genunchi pe drum rătăcitor,
Pierzând pentru-o himeră, cărarea spre altar.
Căci aţa cea subţire se strânge pe mosor
Şi nu îţi lasă vreme s-o mai întinzi odată,
Ajungi pe negândite condus de un sobor,
La locul tău cel veşnic, în cripta-ntunecată.

De-aceea om pribeag, nu amâna unirea
Cu Dumnezeu căci iată, de furi vei fi răpit,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză-ngălbenită...

O frunză-ngălbenită-mi bate-n geam
Şoptind că-i timpul să mă-ntorc la matcă,
Ea a simţit adesea că-n suflet, eu jeleam,
Chiar de trăim haotic zicând mereu; -Ce dacă!

Spre frunză am privit prin lacrima ascunsă,
Dorind să-i prind mesajul şi timpul ei puţin,
Dar am simtit durere şi inima străpunsă
De-o suliţă fierbinte ce-n vârf ţinea venin.

M-am aşezat rănită pe strat de frunze moarte
Agonizând o vreme printre năluci şi frig,
Dar o lumină vie m-a dus în zbor, departe,
La uşa mântuirii şi-am început să strig.

Deschide-mi, Doamne, sunt oaia rătăcită,
Priveşte-mă cum sufăr şi rana-mi sângerează!
Iisuse, către Tine, mă-ntorc acum smerită,
Iertare-Ţi cer, o, Doamne, te rog, mă înviază!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce, e omul astăzi neputincios şi surd
Trăindu-şi ani daţi în neguri şi absurd?
De ce, e orb în suflet şi fără de simţire
Pierzând adesea calea şi sfânta sa menire?
De ce, e omul nostru nechibzuit şi prost
Nu vede decât banul, averi fără de rost?
De ce, se-nveşmântează în lungă nepăsare
Pierzându-şi mântuirea şi zborul către soare?
De ce, omu-i de gheaţă şi în trăire mut
La geamătul de frate în negură pierdut?
De ce, nu are un crez, voinţă înzecită
Să dăruiască-n jur iubire-n cer sfinţită?
De ce, e omul crud călcând pe oseminte,
Puterea şi mărirea e tot ce are-n minte?
Hălăduieşte-n viaţă, nebun, debusolat
Neştiind că toate astea în van le-a adunat.
În ceasul cel din urmă să fim mai înţelepţi,
Cu suflete curate şi-n cugete mai drepţi,
Numai prin rugă aprinsă vom fi învingători,
Mergând pe drumul vieţii, miloşi şi iertători.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos a înviat!

Bat clopotele în cea mai lungă noapte
Şi cerul se uneşte prin rugă cu pământul,
Din lumile astrale coboară blânde şoapte,
Sunt îngeri-soli ce răspândesc cuvântul.
Creştine, simţi tumult către o nouă viaţă
Unde speranţei-i cresc aripi de curcubeu?
Pe nor stă scris un psalm, o tainică povaţă,
Smeriţi să fim în toate şi iubitori mereu.

E noaptea-n care plânsul devine bucurie
Şi răul pierzător se-ascunde-n văgăuni,
Creştine, nu uita, să porţi în mâini, făclie,
Ca sufletul să zboare departe de genuni.
Să n-adormim vrăjiţi de amăgirea dulce,
Ci s-alergăm cu toţii lângă al Său altar,
Acolo e Hristos ce-a îndurat pe cruce
Păşind pe moartea rece şi-ntuncat hotar.

În patru zări se-aude cum clopotele bat
Şi glasuri se înalţă slăvind Mântuitorul,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înălţat Iisus

Se-aude-n dimineaţă un cântec din Eden,
Pe frunte, cerul poartă un crin înrourat,
Un cor divin rosteşte ferice un refren
Vestind în univers,"Hristos s-a înălţat!"
Spre muntele cel sfânt s-a ridicat Iisus,
Privit de-apostoli, ce-l petreceau cu dor,
I-a binecuvantat, apoi pe-un nor s-a dus,
Vorbindu-le din ceruri cu glas nepieritor.
O, Doamne, Izvor al vieţii cu apă cristalină
Te-ai înălţat la Tatăl şi îmi arăţi o cale,
Tu lupţi cu răul, ce mă îmbracă-n vină
Şi-alungi himera nopţii care aduce jale.
Ai coborat Mărite spre iadul blestemat
Să-mi ştergi fărădelegea din sufletul rănit,
Cu milă şi iubire din chin m-ai ridicat,
Să fiu la Tine-n brate, de patimi mântuit.
De-a dreapta Tatălui te-ai aşezat Iisuse,
Dar soartă omenirii din mână n-ai lăsat,
Încerc să-ţi spun acum cuvintele nespuse,
Apoi, să strig spre cer, "Hristos s-a înălţat!"

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!