Rodica Constantinescu despre negru

Nedoritul zbor

Durere port în suflet şi-o rugăciune mută
Privindu-te cum zaci în somn neiertător,
Aş vrea să fiu cu tine în lumea-ţi neştiută,
Să te întorc degrabă din nedoritul zbor.

Încerc să te găsesc pe ţărmul fără nume,
Să-ţi oblojesc o rană ce încă sângerează,
Mă lupt cu aripi negre, năluci din altă lume
Privind icoana care tăcută stă de pază.

În drumul meu răsare o poartă ferecată
Pe care o deschid cu fluviu din privire,
Sunt pentru-o clipă-secol de lacrimi înecată,
Dar ştiu că nu am vreme de altă tânguire.

Paharul deznădejdii îl sparg de un hotar,
Luptându-mă din greu cu piatra de-ncercare,
Am să-ţi aduc potirul, să bei din sfânt nectar,
N-am să te las nicicum să zbori spre altă zare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţa mea cu ochi senini

Mama mea cu ochi senini
De ce-n taină, iar suspini?
Spune-mi mie ce te doare
De priveşti spre altă zare,
Te-am văzut în miez de noapte
Cântărindu-ţi ani şi fapte,
Plângând clipele pierdute,
Visuri, ţeluri neştiute.
Maică, ce necaz mi-ascunzi
De-n durere te cufunzi?
Pasu-ţi este tot mai greu
Şi oftezi spre Dumnezeu,
Te rogi la icoana sfântă
Lăcrimând de timp înfrântă,
Ceri iertare şi-un drum lin
Să sfârşeşti ca un creştin.
Vino maică, să te-alint
Boala, moartea să le mint,
Să te apăr de-ntuneric,
De gând negru şi himeric.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere de mamă

Ziua pleacă, noaptea vine
Dorul greu tiptil revine,
Mă aşez oftând la masă,
Gânduri negre nu mă lasă.
Doamne, cu ce Ţi-am greşit,
De-am ajuns un om sfârşit?
De ce pruncii mi-au plecat
Spre un ţărm îndepărtat?
Sufletul mă doare-ntr-una
Şi-n trăiri bate furtuna.
Nu mai ştiu de ei nimic,
Doar la cer, ochii-mi ridic,
Rugi şoptesc şi mă închin
Să-i fereşti de rău şi chin.
Puii mamei, dragi feciori,
Când vă strig mă trec fiori,
Cât aş vrea să vă mângâi,
Să vă pup, să vă răzgâi,
Cum făceam odinioară
Fără lacrimi şi povară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi...

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi
Şi viaţa-i luptă ne-ncetată,
Pustiu se vrea moarte şi neguri,
O lume stearpă şi-ngheţată.

Se vrea, o, Doamne, necredinţă
Şi-un trai cu fruntea în noroi,
Se vrea doar om fără putinţă
Cuprins de neguri şi-n nevoi.
Pândeşte-n umbra nopţii, veliar,
Râzând perfid când suntem încolţiţi
De oastea a sa ce nu are altar,
Nişte mişei ce-n suflet sunt robiţi.

Dar vremea, laţu-ncet îl strânge
Vin semne clare din înaltul cer,
Pământul strigă înecat în sânge
Nu mai suportă negrul temnicer.
Trimite, Doamne, Îngeri cu dreptate,
S-aducă printre noi divina Lege

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Rodica Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Aştept din sfere-nalte s-apară o minune
Şi-ntreb pământul-cuib: - Cu rănile ce faci?!
Aud cum din adâncuri el strigă: - Uniune!
Însă o forţă neagră degrabă-i spune: -Taci!

Dar gândul fără hamuri începe să alerge
La strămoşeşti morminte, acolo unde-s daci,
El vrea enigma sorţii cumva să o dezlege,
Că tu, române, stai cu fruntea-n jos şi... taci.

Cuvântul cel de taină ţâşneşte-n rugă mută,
Pentru că brazda-i dată pe-o mână de pitaci,
Oare nu-i nimeni treaz şi câinele s-asmută,
Când eşti furat, române, însă de teamă, taci?!

Suflarea mea lezată se-agită-n neputinţă,
Văzând pădurea, lunca, mâncate de gândaci
Şi munţii cei din veacuri jelind a umilinţă,
Iar Dunărea-ntrebând: Cât timp o să mai taci?!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreau să fiu iertat

E ceasul de-ntâlnire cu bunul meu Iisus
Când voi mărturisi nevrednicii, păcate,
Stau în genunchi, iar gândul mi-e supus,
Doar sufletul palpită, din aripă se zbate.
Sosi-ta vremea scrisă pe fruntea înserării
Şi Domnul e la uşă, aşteaptă să-i deschid,
Ridic smerit o cruce a rugii şi-ascultării
Ca să alung din preajmă pe veliar perfid.

Mă-ntreb Iisuse Bun, ce bine Ţi-am făcut,
Am stat flămând şi gol vreodată pentru Tine?
Am mers desculţ prin spini cu sufletul tăcut,
Gândind mereu, cum să-ţi slujesc mai bine?
Dar din adânc, conştiinţa, mă mustră fără milă
Şi-mi strigă drept în faţă cât sunt de fariseu,
Mi-arată calea dreaptă şi-o viaţă mai umilă
De vreau să fiu iertat de Bunul Dumnezeu.

Am sufletul, Iisuse, pe-o margine de hău,
Căci sunt smerit pe-afară, dar înăuntru-s gol,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!