Sara Teasdale despre iubire

Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu sunt pierdută-n tine,
Nu sunt pierdută, deşi aş vrea să fiu
Pierdută ca o candelă aprinsă-n
Amiezi sau ca un fulg căzut în mare.

Mă iubeşti, iar eu şi astăzi te mai cred
Un spirit fin şi o fiinţă fină –
Şi, cu toate acestea, vreau să mă pierd
Cum lumina se pierde în lumină.

O, afundă-mă în dragoste adânc,
Dincolo de simţuri, de privire, de cuvânt –
Răvăşită în furtuna iubirii,
O lumânare-n rafalele de vânt.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Am sperat că-într-o zi mă va iubi,
Iar el tocmai mi-a dăruit primul sărut;
Şi-acum sunt ca pasărea bolnavă
Care şi-a pierdut direcţia spre sud.
Pentru că deşi ştiu că mă iubeşte,
În seara asta inima mi-e grea;
Sărutul lui n-a fost atât de dulce
Cum l-am visat atâtea nopţi în mintea mea.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig;
Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată;
Vântul se strecoară tremurând de frig
Printre trestiile uscate de pe baltă.
Iubirea moare, iarbă ofilită (cândva verde),
Iar noi, care am sărutat, înnoptăm în zâmbete de ger
Aproape-împăcaţi că vechea dragoste se pierde,
O frunză-n vânturile toamnei spre-albastrul altui cer.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt a ta

Nu sunt a ta, nu m-am pierdut în tine
Nu m-am pierdut, deşi mi-aş fi dorit
Cum candela-n amiază nu se mai vede bine
Şi cum un fulg de nea în mare s-a topit.

Tu mă iubeşti şi-aş şti să te dezmierd
Că ai o fire bună, iubitoare
Dar eu sunt eu şi vreau ca să mă pierd
Ca o lumină ce se pierde-n soare.

Hai, nu mai sta, scufundă-mă-n iubire
Să nu mai văd, să n-aud un cuvânt
Furtuna dragostei să bată făr' oprire
Să fiu o lumânare prinsă-n vânt.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit timpul petrecut pe mare

Am iubit timpul petrecut pe mare, oraşul gri,
Secretul graţios al unei flori,
Muzica, scrierea unui poem.
Toate mi-au dăruit raiul de multe, multe ori.

Primele stele deasupra dealului înzăpezit,
Vocile celor blânzi, înţelepţi şi cu surâs firesc,
Şi-acea privire-a iubirii ascunse, ani şi ani,
Şi-aflată,-n sfârşit, în ochii care se-întâlnesc.

Am iubit mult şi-am fost de mulţi iubită –
Iar când din focul sufletului va fi rămas doar jarul,
Lăsaţi-mi întunericul şi nemişcarea,
Voi fi-obosită şi ferice că mi-am băut până la fund paharul.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcate

Au venit să-mi spună la câte păcate te dedai,
Le-au numărat pe rând, unul câte unul;
Au râs şi-mi suflau în faţă fumul otrăvii, ca tutunul,
Dar eu le ştiam pe toate, câte ai –
O, erau orbi, prea orbi să vadă – nu-i insult,
Că păcatele tale m-au făcut să te iubesc mai mult.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie (II)

Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig;
Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată;
Vântul se strecoară tremurând de frig
Printre trestiile uscate de pe baltă.

Iubirea moare, iarbă ofilită, fostă-odată verde,
Iar noi – care am sărutat – înnoptăm în zâmbete de ger,
Aproape împăcaţi că vechea dragoste se pierde:
O frunză-n vânturile toamnei spre-albastrul altui cer.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, n-ai ştiut pe vremea-aceea

O, n-ai ştiut pe vremea-aceea, demult, cât m-ai iubit –
Şi că iubirea ta prin ani nu va scădea şi nu va trece, recunoşti?
Erai tânăr atunci cu inima proaspătă şi mândră,
Erai prea tânăr să cunoşti.

Soarta-i un vânt – şi frunze roşii zboară-n faţa ei
Spre depărtări, prin ceaţa de ore-a vremii pierzându-se mereu –
Astăzi arar ne întâlnim, dar când te-aud vorbind
Îţi ştiu secretul, dragul meu.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndejuns

Pentru mine-i prea destul, prea îndejuns
Că păşesc pe-acelaşi pământ pe care calcă el,
Prea îndeajuns că noaptea deasupra noastră
Acoperiş ni-i spuza aceloraşi stele, sus pe cer.

Nu visez să leg vântul de pripon,
Nici să pun broboadă mărilor saline,
E îndeajuns că-i simt iubirea
Cum curge ca un cântec peste mine.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii

A venit vremea-n sfârşit să înţeleg ce-i viaţa,
Nimic n-are sfârşit şi totul începe de fiecare dată,
Iar marile victorii ce păreau atât de minunate
N-au fost, de fapt, câştigate niciodată.

Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,
E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,
Iar muzica, laudele prietenilor şi râsul lor zglobiu
Nu-s cu nimic mai bune decât odihna mea de-acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitara

Cu trecerea anilor inima mea s-a îmbogăţit,
Azi am mai puţină nevoie decât înainte
Să mă împart la fiecare intersecţie
Sau să dau formă gândurilor folosind cuvinte.
Totuna-i pentru mine dacă ei vin, se duc sau se prefac,
Dacă-s stăpână pe mine, decid şi nu mă las dusă de val,
Dacă am forţa de-a privi în noaptea de vară
Cum stelele se-adună puzderii pe creasta unui deal.
Lasă-i să credă că-i iubesc chiar mai mult decât o fac,
Lasă-i să creadă că-mi pasă, deşi merg spre-o altă soartă;
Despuiaţi de mândrie, ei nu există pentru mine,
Care-s completă-n sinea-mi, ca o floare sau ca o piatră.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După dragoste

A dispărut magia ca un fum,
Ne întâlnim acum ca fitecine;
Pentru mine-ai încetat să fii miracol,
Cum nici eu nu mai sunt pentru tine.
Ai fost vântul, iar eu am fost marea—
Dar acum stelele s-au stins în dimineaţă,
Am devenit surdă ca piscina
De lângă ţărmul înrămat în ceaţă.
Dar deşi piscina de furtuni e ocolită
Şi nici mareei tribut nu îi plăteşte,
În sinea-i zi de zi tot mai amară,
Iar pacea-i mai rece ca un ochi de peşte.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns [A cry]

Sunt ochi pe care-i poate şti
Şi mâini ce-l pot simţi oricât,
Dar pentru-al meu iubit voi fi
Un glas, şi-atât.

Sunt sâni ce-l pot primi cu dor
Şi buze să sărute strâns,
Dar voi rămâne până mor,
Numai un plâns.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ţipăt

Sunt ochi în care el oricând poate privi
Şi mâini cu care să-împartă-alinturi reciproce,
Dar eu mereu pentru iubitul meu voi fi
Doar o voce.

Sunt sâni cu care fruntea lui să se îngâne
Şi gură pentru gura lui pândar,
Dar eu până la moarte voi rămâne
Un ţipăt doar.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorie

Ce-ţi datorez eu ţie, ce datorez
Acelui care m-a iubit nespus, mereu?
Tu nu mi-ai înălţat spiritul în slavă
N-ai dăruit un cântec sufletului meu.

Dar, eu, o, celui pe care l-am iubit
Şi care nu m-a iubit deloc, da, lui
Îi datorez uşa deschisă
Spre grădina cea de vis a raiului!

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

În pofida iubirii, sunt singură,
Dincolo de tot ce am luat şi dat –
Dincolo de toată tandreţea ta
Uneori de viaţă m-aş fi lepădat.

Sunt singură, mă simt ca şi cum aş zăbovi
Pe piscul cel mai înalt al lumii, sub un trudit astru,
În jurul meu, doar viscole şi doar zăpadă,
Deasupra, cerul larg, din albastru mai albastru;

Cu ţărâna potrivnică şi cu raiul interzis,
Cu sufletul meu cel mândru, de neocolit,
Încerc să fug de pacea celor care
Nu mai sunt singuri – fiindcă au murit.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!