Sara Teasdale despre muzică

Visele din inima mea

Visele din inima şi din mintea mea trec,
Nimic nu stă cu mine-ndelung, toate poartă-aripă;
Dar de la un copil mi-a rămas mângâierea
Unui cântec profund, prezent în fiecare clipă.

Dacă acesta ar trebui să mă părăsescă,
Prefer să mor ca-n toamnă frunzele, fără dureri,
Cu lucruri ale căror melodii s-au cântat cândva
Şi au fost apoi uitate – ca ploaia de mai ieri.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima grea

Mi-e inima grea, frântă de-atâtea cântece,
Cum fructele coapte-îndoaie pomul plin;
Dar ţie nu-ţi pot dărui niciunul,
Cântecele mele nu îmi aparţin.

Totuşi seara, la crepuscul,
Când moliile zboară-n ora gri,
Dacă fructul, prea copt, va fi căzut,
Culege-l – nimeni nu va şti.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde şi miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Şi brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun poveşti nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roşii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Şi niciuna nu va şti că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârşi sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăşi când va deschide-n zori ochi mici
Nu-şi va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndejuns

Pentru mine-i prea destul, prea îndejuns
Că păşesc pe-acelaşi pământ pe care calcă el,
Prea îndeajuns că noaptea deasupra noastră
Acoperiş ni-i spuza aceloraşi stele, sus pe cer.

Nu visez să leg vântul de pripon,
Nici să pun broboadă mărilor saline,
E îndeajuns că-i simt iubirea
Cum curge ca un cântec peste mine.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi pasă ?

Nu-mi pasă dacă,-n în vise sau în indolenţa primăverii,
Cântecele mele n-arată cine sunt şi ce mă doare;
Ele sunt un parfum, iar eu sunt cremenea şi focul,
Eu sunt răspunsul, ele sunt doar o chemare.

Ce-mi pasă? Căci dragostea-n curând se va sfârşi;
Inima să cânte, iar mintea mea să-şi doarmă somnul greu,
Pentru că mintea, mândră şi puternică, poate să tacă,
Inima-i acea care-mi scrie cântecele, nu eu.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii

A venit vremea-n sfârşit să înţeleg ce-i viaţa,
Nimic n-are sfârşit şi totul începe de fiecare dată,
Iar marile victorii ce păreau atât de minunate
N-au fost, de fapt, câştigate niciodată.

Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,
E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,
Iar muzica, laudele prietenilor şi râsul lor zglobiu
Nu-s cu nimic mai bune decât odihna mea de-acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorie

Ce-ţi datorez eu ţie, ce datorez
Acelui care m-a iubit nespus, mereu?
Tu nu mi-ai înălţat spiritul în slavă
N-ai dăruit un cântec sufletului meu.

Dar, eu, o, celui pe care l-am iubit
Şi care nu m-a iubit deloc, da, lui
Îi datorez uşa deschisă
Spre grădina cea de vis a raiului!

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Când nu-ţi mai văd deloc faţa
Şi trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristeţe
Din culcuş se furişează-afară.

Ziua mi-i stearpa şi-întreruptă
Lipsită de cântece şi de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.

Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci şi răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea va fi-îngăduitoare

Poate ne vom întoarce iarăşi pe pământ să respirăm
Parfumul unei seri, dacă moartea va fi-îngăduitoare;
Vom coborî pe vechile poteci spre mare şi,-aplecându-ne,
Vom mirosi mireasma proaspătă-a trifoiului în floare.

Vom ajunge-împreună din nou pe-această plajă albă
Şi vom asculta valurile mării şi cântecele nopţii;
Vom fi fericiţi o oră sub obrajii cerului îmbujoraţi de stele,
Pentru că morţii-s liberi, ştim asta, deşi nu-o rostim, cu toţii.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit timpul petrecut pe mare

Am iubit timpul petrecut pe mare, oraşul gri,
Secretul graţios al unei flori,
Muzica, scrierea unui poem.
Toate mi-au dăruit raiul de multe, multe ori.

Primele stele deasupra dealului înzăpezit,
Vocile celor blânzi, înţelepţi şi cu surâs firesc,
Şi-acea privire-a iubirii ascunse, ani şi ani,
Şi-aflată,-n sfârşit, în ochii care se-întâlnesc.

Am iubit mult şi-am fost de mulţi iubită –
Iar când din focul sufletului va fi rămas doar jarul,
Lăsaţi-mi întunericul şi nemişcarea,
Voi fi-obosită şi ferice că mi-am băut până la fund paharul.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

La reflux, pe plaja mării de la miazănoapte,
Când stelele pe cer deschid ochii, una câte una,
Ne plimbăm agale, el şi eu, călcând aproape.

El flirtează cu-o graţie lejeră,
De unde se vede că-i numai pe jumătate sincer;
Un surâs îi luminează faţa – bibelou pe etajeră.

Pentru el dragostea-i o artă, un meşteşug anume;
Aşa cum flautistul suflă-n instrument,
El cântă la-ale inimii lui strune

O muzică-acordată capriciului din acel ceas
El n-are, de fapt, nevoie de iubirea mea,
De-aceea îi spun în gând: "nu eşti ce caut, bun rămas."

Ca să-mi ascund privirea-n bezna nopţii, subversiv
Urmăresc ocultaţiile farului peste mare,
Trecând din roşu-n alb, alternativ.

[...] Citeşte tot

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!