Satana şi mâini

Erau laolaltă răcituri, fructe, dulceţuri, ţigări. Tot ce putuse fura. Din trebile casei îşi alesese numai strânsul mesei cu cheia de la bufet. Baba o prinsese deseori colectând, dar nu spusese Linei nimic. Tot ea se răstise: — Nu te duci să pârăşti? Vinul e pe mâna dumitale! — ca şi cum baba era cea care da de băut domnişorului, nu satana de fată.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul Concert din muzică de Bach - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1927)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pax Magna

De ce-n aprinse dimineţi de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
şi-ngenuchez în faţa mea ca-n faţa unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?

De ce în nopţi adânci de iarnă,
când sori îndepărtaţi s-aprind pe cer
şi ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuţit din întuneric,
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?

Pe semne - învrăjbiţi
de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana
au înţeles că e mai mare fiecare
dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mele

Lacrimile mele,
numărate de Dumnezeu,
ca picurii ploilor
în verile secetoase,
mâinile noastre
împreunate,
ca pentru cea mai fierbinte
rugă,
cad pradă păcatului,
şi satana
ne arde inimile
şi ne-aruncă în iad...
plouă dincolo de noi,
pe pământul făgăduinţei,
dar
nu simţim
binecuvântarea.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi mai fie sete mâine

Prin noi trecutul trece gol şi absurd,
am devenit biserici fără sfinţi.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunţat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost şi ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorinţe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un şubred ruginit sau un ceas de remuşcare,
în închisoarea vieţii noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinţei,
mi-am fracturat un picior al minţii ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc şchiop şi merg fără mâini,
aşa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada politicienilor mioritici

"Puşca şi cureaua lată",
Ce săraci eraţi odată!
Astăzi, toată lumea ştie,
Cum v-aţi scos din sărăcie.
Singura preocupare
Este pentru-nscăunare.
Toată ziua –hai la vot!
Şi apoi vă doare-n cot.
Cu un mic şi cu o bere
V-aţi făcut stăpâni pe miere,
Cu discursul mincinos
Aţi pus mâna pe un os.
Şi aşă, din an în an,
Osu-a devenit ciolan.
Pentru el, ca nişte fiare,
Aţi ajuns la-ncăierare.
V-aţi organizat în găşti,
Iar pe noi ne luţi de proşti,
Numai buni de jumulit,
Despuiat şi umilit.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu
frunze de arhanghel, sânge şi nuci
în cruci de aripi alergi să aduci
patruzeci.

prin mâneci de timp, reci,
tu întuneci
cu fier
fecioarele mele de aer,
lumite de-o zi cu cald de sidef
pe gherghef de viori,
le zbori fără sori
în ger relief...

nicicând nu fu
mai pururea toamnă
de vii şi de vină
ce condamnă
pe buza-mi din struguri,
pe buza de-apus,

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaj

Ştiam că după cerul zdrenţăros
Diavolii se-ntrec în D'arts şi cros

Băbuţele, cu aripi sângerii
Şi cu bastoane mici, ca de copii,
Se întreceau şi ele, câteodată,
La o şeptică şuie, demodată.

Şi-mpreunam din mâini împrumutate
Pentru această mie de păcate,
Dar, pare-se că nimeni n-asculta.

În pauza de masă, la cafea,
Un Scaraoţchi tânăr, pişicher,
Turna cu sârg şi ură, până-n cer,
Din ceaşca nebăută, amăruie,
Şi iadul se nălţa o cetăţuie
Cu turla până-n patul meu de fier.

Credeam că-s îngeri simpli, servitori,

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proorociri despre semnele vremurilor

Motto:
"Nu suntem noi cei care facem proorocirile acestea,
căci suntem nevrednici, noi vă înfăţişăm cele scrise
şi arătam numai semnele."
Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386 d. Hr.)

Cuvântul I

1. Se deschide cerul în astă noapte,
Mielul rupe peceţile de carte,
vrednic să rupă peceţile de carte.

2. Văd semnele timpului ca desluşite,
văd cele ce vor veni ca proorocite,
peste creştini vor veni ca proorocite.

3. Văd proorocii acestui veac întors,
pe cel în duh văzător, pe cel cuvios,
Andrei pentru Hristos nebun, dar cuvios.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba cloanţa

Baba-i calul dracului
(Vorbă veche)

Şede baba pe călcaie
În tufarul cel uscat,
Şi tot cată nencetat
Când la luna cea balaie
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce, cloanţa toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degite plesnind.
Fusu-i răpide se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţie pe cord deschis

E timpul curăţeniei de primăvară,
al reviziei periodice,
am amânat prea mult procedurile necesare
unei despărţiri amiabile de trecut -
anestezia nu îmi pune nicio problemă existenţială:
ca în cazul tuturor deciziilor importante din viaţă
am de ales între a nu simţi nimic
sau a simţi durerea crescând totemic
prin fibra fiecarui nerv
muşcând arzător din fiecare muşchi
până ce eu şi durerea devenim prietene
ne facem vizite reciproce de curtoazie –

cand eram copil credeam că şi muşchii mei
sunt verzi şi catifelaţi ca acei ce înveleau tălpile copacilor
crescând am început sa observ cum
treptat totul devenea roşu
când nerostit de fierbinte când rece muşcător
ca gura utecistului de serviciu pe şcoală
herr doctor,

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!