Sigmund Freud despre lectură

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt fenomene care se produc când o persoană pronunţă sau scrie, dându-şi seama sau nu, un alt cuvânt decât cel pe care vrea să-l rostească sau să-l aştearnă pe hârtie (lapsus); când citeşte într-un text imprimat sau manuscris un alt cuvânt decât cel realmente tipărit sau scris (falsă lectură); sau când aude altceva decât ceea ce i se spune, fără ca această falsă percepţie auditivă să ţină de o tulburare organică a aparatului auditiv.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură ne aflăm în prezenţa unui context psihic care diferă net de acela al lapsusurilor verbale şi de grafie. Una din cele două tendinţe concurente este aici înlocuită printr-o excitaţie senzorială, ceea ce poate că o face mai puţin rezistentă. Ceea ce citim nu mai constituie o emanaţie a vieţii noastre psihice, ca în cazul a ceea ce ne propunem să scriem noi înşine. De aceea erorile de lectură constă, în cea mai mare parte a cazurilor, într-o substituţie completă. Cuvântul de citit este înlocuit printr-un altul, fără a mai exista în mod necesar un raport de conţinut între text şi efectul erorii, substituţia făcându-se în general în virtutea unei simple asemănări între două cuvinte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură, dacă vrem să găsim tendinţa perturbatoare, cauza erorii, trebuie să lăsăm în întregime la o parte textul citit greşit şi să începem examenul analitic prin a pune două întrebări: care este ideea ce vine în minte prima se apropie cel mai mult de această eroare şi în ce situaţie a fost ea comisă? Uneori cunoaşterea situaţiei este suficientă pentru explicarea erorii.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sancţiunea care-l atingea pe pacientul meu, prin faptul că ceva i se întâmpla tatălui său în lumea de dincolo nu poate fi înţeleasă decât ca o elipsă. Sensul este: "Dacă tatăl meu ar fi încă în viaţă şi ar afla, el m-ar pedepsi din nou şi iarşi aş fi furios contra lui, ceea ce i-ar provoca moartea, pentru că afectele mele sunt atot-puternice." Această elipsă face parte din categoria "Dacă Krauss citeşte asta, va fi pălmuit".

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnalez acest interesant fapt de observat: sunt oameni care au obiceiul de a citi, înainte de expediere, scrisorile pe care le-au scris. Alţii nu au acest obicei, dar când o fac câteodată, din întâmplare, ei au totdeauna prilejul de a găsi şi corecta o eroare izbitoare. Cum să explicăm acest fapt? S-ar spune că aceşti oameni ar şti totuşi că, scriind, au săvârşit un lapsus. Poate fi admis acest fapt ca fiind real?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul actelor ratate, tebuie ţinut cont de diviziunea în cele trei grupe a acestor fenomene: a) lapsusul, cu subdiviziunile sale în erori de scris, de lectură, falsă audiţie; b) uitarea, cu subdiviziunile sale corespunzătoare obiectului uitat (nume proprii, cuvinte străine, impresii); c) confuzia, pierderea, imposibilitatea de a regăsi un obiect pus de-o parte; erorile nu interesează, decât în măsura în care decurg din confuzie, uitare etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care citeşte o povestire comică sau se duce la teatru să vadă o farsă va râde datorită intenţiei comice, de lucruri pe care în viaţa obişnuită nu le-ar considera comice. El sfârşeşte prin a râde, datorită amintirii de a fi râs, datorită aşteptării de a râde, de la prima intrare în scenă a actorului comic, înainte ca aceasta să fi încercat să stârnească râsul. Iată motivul pentru care, ulterior, îţi este ruşine de uşurinţa cu care ai râs la teatru.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O eroare tipografică s-a strecurat într-o zi într-o publicaţie social-democratică. În reportajul cu privire la o anumită solemnitate, se putea citi: "Am remarcat, printre cei prezenţi, pe Alteţa sa, Kornprizul" (în loc de Kronprinz, prinţul moştenitor). A doua zi, ziarul a încercat să dea o rectificare; scuzându-se pentru eroarea sa, scria: "fireşte, am voit să spunem Knorprinz" (de asemenea, în loc de Kronprinz). Vorbim, în aceste cazuri, de un geniu rău care trage sforile greşelilor de tipar, de spiriduşul din caseta tipografică, expresii care depăşesc semnificaţia unei simple teorii psihofiziologice a erorilor de tipar.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri eroarea, tocmai pentru că este independentă de conţinutul textului, cere o analiză aprofundată care nu reuşeşte decât dacă eşti exersat în tehnica psihanalitică şi ai încredere în ea. Cel mai adesea însă, este mult mai uşor de obţinut explicaţia unei erori de lectură. Ca în exemplul Lichtenberg (Agamemnon în loc de angenommen) cuvântul substituit ne dezvăluie fără dificultate suita de idei care constituie sursa tulburării. Ceea ce interesează şi preocupă vine să ia locul a ceea ce este străin de preocupările noastre şi încă nu ne interesează. Ecoul ideilor noastre tulbură percepţiile curente.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste acte ratate sunt incidente a căror înrudire intimă este pusă în evidenţă de faptul că termenii care le desemnează au prefixul comun "ver" (de exemplu, "versprechen" – lapsus, "verlesen" – falsă lectură, "verhören" – falsă audiţie, "verlagen" – imposibilitatea de a găsi un obiect pus de-o parte), incidente care, în totalitatea lor, au un caracter insignifiant, sunt în majoritatea lor de scurtă durată şi fără mare importanţă în viaţa oamenilor. Numai arareori unul dintre aceste fapte, de exemplu pierderea unor obiecte, capătă o anumită importanţă practică. De aceea, actele ratate nu trezesc mare interes, nu dau loc decât la afecte superficiale etc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În erorile de lectură cele mai frecvente, cei doi factori care au un rol important în actele ratate nu îndeplinesc decât un rol cu totul secundar; ne referim la conflictul celor două tendinţe şi la refularea uneia dintre ele, refulare care se manifestă tocmai prin efectul actului ratat. Nu este vorba de faptul că erorile de lectură ar prezenta caractere aflate în dezacord cu aceşti factori, dar conflictul conţinutului de idei, care duce la eroarea de lectură, este mult mai puternic decât refularea pe care acest conţinut de idei a suferit-o anterior. Aceşti doi factori se reliefează foarte net în diversele modalităţi ale actului ratat provocat de amnezie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!