În viața individului, "celălalt" joacă întotdeauna un rol de model, de obiect, de asociat sau de adversar, iar psihologia individuală se prezintă chiar de la început ca fiind în același timp și o psihologie socială, în sensul larg, dar pe deplin justificat al cuvântului.
Sigmund Freud în Psihologia colectivă și analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru majoritatea răufăcătorilor, pentru care de fapt sunt formulate pedepse juridice, o astfel de motivare a faptei poate fi luată în considerare pentru a lumina multe puncte întunecate ale psihologiei lor și pentru a da o nouă fundamentare psihologică pedepsei.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comparația care asimilează memoria cu un "magazin" este și comică și spirituală: comică, deoarece conceptul psihologic comparat cu un "magazin" este supus unei extraordinare minimalizări; spirituală, prin faptul că autorul comparației este un vânzător care realizează pe această cale o surprinzătoare unificare, între psihologie și propriul său domeniu de activitate.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Factorul psihologic, atât de mult căutat, dă proceselor nevrozei obsesionale caracterul lor "compulsional".
Sigmund Freud în Omul cu șobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psihanaliza vrea să ofere psihiatriei baza psihologică care îi lipsește, sperând să descopere terenul comun care să facă înțeleasă întâlnirea dintre o tulburare somatică și o tulburare psihică. Pentru a ajunge aici, psihanaliza trebuie să se țină la distanță de orice presupoziție de ordin anatomic, chimic sau fiziologic, să nu se sprijine decât pe noțiuni pur psihologice, ceea ce va fi tocmai motivul pentru care ea va părea la început ciudată.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce am stabilit limitele, punctul de plecare poate fi considerat acela că actele ratate sunt acte psihice care rezultă din interferența a două intenții. Acesta este primul rezultat al psihanalizei în ceea ce privește actele ratate; psihologia n-a bănuit nicicând aceste interferențe și nici fenomenele care decurg din această cauză. Psihanaliza a reușit acest lucru extinzând considerabil domeniul psihicului, anexând psihologiei fenomene care anterior nu-i aparțineau.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contra-voința indirectă imprimă procesului de uitare un caracter psihologic. Însă acest proces este întru totul compatibil cu starea nomală, cu starea de sănătate.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Majoritatea practicienilor nu au putut să nu recunoască numeroase analogii între vis și tulburările psihologice de toate genurile care se constată în starea de veghe.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psihologia colectivă, chiar aflată în stadiul de început, îmbrățișează un număr incalculabil de probleme și impune cercetătorului sarcini nenumărate, defectuos sau insuficient delimitate.
Sigmund Freud în Psihologia colectivă și analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceea ce mă privește iar acesta este singurul element nou în expunerea mea pur și simplu am adăugat o anumită fundamentare psihologică la critica elaborată de iluștrii mei predecesori.
Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poziția dintre psihologia individuală și psihologia socială sau colectivă, care, la prima vedere, poate părea foarte profundă, își pierde mult din acuitate când este examinată mai îndeaproape.
Sigmund Freud în Psihologia colectivă și analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Specificul romanului psihologic se datorează în întregime înclinației scriitorului modern de a-și diviza eul, prin autoobservație, în euri parțiale, întruchipând în mai mulți eroi tendințele contradictorii ale vieții sale sufletești.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atâta timp cât nu s-a elucidat în ce condiții se comit lapsusurile și nu s-a explicat efectul produs de lapsus, din punct de vedere psihologic fenomenul rămâne un accident, chiar și atunci când s-a găsit explicația sa fiziologică.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată cu nașterea spiritului științific toată această ingenioasă mitologie a fost devansată de psihologie și, în zilele noastre toți savanții, cu excepția unui mic număr, sunt de acord să atribuie visul activității psihice a însuși celui care doarme.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercetarea produselor psihologiei popoarelor relevă că miturile sunt vestigii deformate ale fantasmelor unor întregi națiuni, corespunzătoare visurilor seculare din tinerețea umanității.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psihologia colectivă privește individul ca pe un membru al unui trib, al unui popor, al unei caste, al unei clase sociale, al unei instituții, sau ca pe un element aparținând unei mulțimi umane care, la un moment dat și în virtutea unui scop precis, s-a organizat într-o masă, într-o colectivitate.
Sigmund Freud în Psihologia colectivă și analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când conținutul visului se prezintă sub o formă lipsită de sens și de interes, analiza descoperă căile de acces pe unde aceste elemente fără valoare le întâlnesc pe celelalte, care sunt de primă importanță pentru psihologia subiectului.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se caută semnificația visului din punct de vedere psihologic și locul lui în seria fenomenelor psihice; mai mult, se dorește să se afle dacă visul este susceptibil de interpretare și dacă conținutul visului, ca orice alt produs psihic căruia am fi tentați să-l asimilăm, prezintă un "sens".
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe de altă parte, din punct de vedere pur psihologic, trebuie recunoscut că eul nu este deloc la largul său când se vede sacrificat nevoilor societății, când este constrâns să se supună tendințelor destructive, acestei agresivități pe care ar fi vrut s-o utilizeze el însuși împotriva altuia.
Sigmund Freud în Angoasa și viața instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evantaiul posibilităților se lărgește, iar drama psihologică devine dramă psihopatologică, dacă izvorul suferințelor la care participăm și din care obținem plăcerea nu mai este conflictul dintre două tendințe psihice conștiente, ci dintre o tendință conștientă și alta refulată.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Sigmund Freud despre psihologie, adresa este: