Sigmund Freud despre sacrificiu

Pe de altă parte, din punct de vedere pur psihologic, trebuie recunoscut că eul nu este deloc la largul său când se vede sacrificat nevoilor societăţii, când este constrâns să se supună tendinţelor destructive, acestei agresivităţi pe care ar fi vrut s-o utilizeze el însuşi împotriva altuia.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când i se cere bolnavului un sacrificiu, renunţarea temporară la o satisfacţie, acceptarea unor suferinţe de moment, cu scopul ameliorării stării sale, sau fie şi numai hotărârea de a se opune necesităţii valabile pentru toţi, se întâmplă ca anumite persoane să respingă o astfel de cerinţă, invocând motive de tip particular.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavii spun că au suferit destul şi că şi-au asumat suficiente privaţiuni, pentru a avea dreptul de a fi scutiţi de noi exigenţe; ca atare, ei nu mai doresc să se supună nici unei necesităţi neplăcute, căci ei sunt şi vor rămâne "excepţii". La unul dintre aceşti bolnavi apăruse chiar convingerea că asupra sa veghează o providenţă specială, care-l scuteşte de astfel de sacrificii dureroase.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri se pierd obiecte care nu şi-au diminuat cu nimic valoarea, cu singura intenţie de a aduce un fel de sacrificiu sorţii şi de a fi astfel cruţaţi de o altă pierdere de care ne temem. Analiza arată că această manieră de a conjura soarta este destul de răspândită la noi şi că din acest motiv pierderile noastre constituie adesea un sacificiu voluntar. Pierderea mai poate fi expresia unei sfidări sau a unei autopedepse. Pe scurt, motivele mai îndepărtate ale tendinţei de a ne debarasa de un obiect prin pierdere sunt nenumărate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găsesc, din ce în ce mai mult, că deformările la care se recurg de obicei sunt ineficiente şi condamnabile. Dacă deformările sunt mici, ele nu-şi ating scopul, care este de a apăra pacientul de o curiozitate indiscretă, iar dacă sunt considerabile, cer prea mari sacrificii, făcând de neînţeles contextele legate de micile realităţi ale vieţii. Rezultă de aici o stare de lucuri paradoxală: ce pot dezvălui mai uşor, în mod public, secretele cele mai intime ale unui pacient pentru că acestea nu permit să fie recunoscut decât să se descrie caracteristicile cele mai banale şi inofensive ale persoanei pe care toată lumea le ştie şi care îi dezvăluie identitatea.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!