Silvia Velea despre frumuseţe

Prin copii, Dumnezeu ne aminteşte tot timpul ce fiinţe frumoase suntem menite să fim.

aforism de Silvia Velea (20 decembrie 2015)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă scoatem din discuţie proza poetică şi poemele în proză, prozatorul este în primul rând un observator. E cel care dă oamenilor alţi oameni, nu pe el însuşi. Parcă aşa suna crezul literar al unui mare prozator rus (Dostoievski?). Poetul, în schimb, e un pescuitor de perle. E cel care se dă pe sine, după ce a scotocit în mâlul fiinţei după sâmburele de lumină din adânc. Frumos vorbeşte despre el Cincinat Pavelescu, în poezia sa, dar eu prefer să văd în opera lui Bizet, "Pescuitorii de perle", metafora cea mai frumoasă şi complexă a poetului şi a demersului său creator.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că viaţa este mult mai frumoasă decât o percepem noi. Eu spun că frumuseţea este ea însăşi o percepţie subiectivă şi că oricât de mult s-ar rafina această percepţie, oricât de generoasă ar deveni, oricât şi-ar lărgi orizontul, tot în limitele ei rămânem. Nu mă refer doar la ceea ce se poate sesiza prin cele cinci simţuri fizice şi cu ajutorul gândirii, ci mai ales la ce se poate cunoaşte sau se poate trăi prin reflectarea în conştiinţă a propriei noastre fiinţe, a propriei vieţi în această lume.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mugur de aripă

strângând la piept genunchiul său julit,
copilul meu şedea la rădăcină,
stătea aşa, în iarbă, liniştit,
fără să ştie ce-are să mai vină

m-am aşezat alături, m-am lipit
de umărul ascuns sub păr în pripă,
văzusem însă că e ascuţit
şi ţine închis un mugur de aripă

iar părul, ce frumos îi mirosea!
mătase de porumb de soare-ncinsă,
în care umbra frunzei se-mpletea
într-o cunună de lumină stinsă...

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi mamă, tată, părinte în general nu este o meserie. E cea mai mare provocare a omului. Aşa cum am scris într-o antologie de aforisme, prin copii, Dumnezeu ne aminteşte tot timpul ce fiinţe frumoase suntem menite să fim. Provocarea (care este şi şansa noastră de a ne reîntoarce în paradisul pierdut al bucuriei pure, al iubirii necondiţionate, al abandonului fericit) este să redescoperim această frumuseţe în noi înşine, s-o recunoaştem în copii şi să n-o mai distrugem nici în noi, nici în ei. Să ne reîntoarcem la instinctul de a trăi. Fără pretenţii, fără aşteptări, fără ruşine. Să lăsăm copiii (şi creaţiile literare) să-şi trăiască propria viaţă, urmăriţi îndeaproape de bucuria manifestată de a le fi dat formă.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme

a fost o vreme când aveam trupul frumos
a fost o vreme
când mă pozam pe vârfurile munţilor -
iarbă sprijinită de genunchiul tău
a fost o vreme când râdeam
stingând lumina de pe tort

mă regăsesc în chipul pietrei
în ochi - fântâni cu apă prea puţină
când uneori de-afară încă vin
în cumpene să-mi scârţâie zefire

sufletul e tăcere de drumuri pustii
penumbra care învăluie buza fântânii
nu mai e sfioasa creatură
închipuită din măduvă dulce
care fuge, se-ascunde
încolăcită în spatele coastelor
prunc pe picioarele mamelor.

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul trebuie să fie o dovadă de încredere, să fie cel mai frumos dar pe care oamenii şi-l pot face. Un dar din iubire, pentru iubire. Nu o sabie cu două tăişuri. Dacă nu vrem sau nu putem spune adevărul aşa cum îl simţim, asumându-ne riscul de a fi neînţeleşi sau greşit înţeleşi, atunci mai bine să nu spunem nimic.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele săptămânii

Luni:
frumosul zarzăr
nu poate dormi noaptea
de albeaţa florilor sale.

Marţi:
patru vrăbii se ceartă
pe pervazul inimii mele.

Miercuri:
un pui de vânt îmi suflă în ochi,
aburindu-i şi râzând de plăcere.

Joi:
un trandafir mă priveşte
şi se miră că se vede pe sine.

Vineri:
câteva ciori bătrâne
clevetesc pe un gard despre mine.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de bine să poţi privi, să poţi gândi, să poţi simţi ceva fără legătură cu viaţa ta! Ceva care există în sine şi pentru sine... Mai ales o astfel de comunicare lipseşte între oameni. Ne înlănţuim vorbele sau tăcerile într-o continuă provocare. Dar ce liniştitor plutesc în văzduh aceste cuvinte sau tăceri neprovocate! Ce frumuseţe ireală au, ca în "O mie şi una de nopţi"! E atât de bine să fii şi să laşi şi pe altcineva să fie!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de ispititor ar fi să ascult nisipurile cântătoare sau stâncile din care ies şoapte misterioase, atunci când vântul bate într-o anumită direcţie; oricât de minunat ar suna vocea lui Dumnezeu în foşnetul frunzelor sau oricât de ademenitor ar fi să desluşesc voinţa divină în mişcarea ramurilor; oricât de grăitoare mi s-ar părea trosnetele lucrurilor aruncate în foc şi oricât de fascinant aş socoti zborul păsărilor, nu pot să văd în aceste manifestări naturale surse de oracole, ci doar mărturisiri necuvântătoare ale lui Dumnezeu despre prezenţa Sa în frumuseţea lumii.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţin minte ca părinţii mei să-mi fi citit poveşti seara, înainte de culcare, ori în după-amiezile ploioase de duminică sau în ajunul sărbătorilor. N-am amintiri nici de pe vremea când am început să citesc singură. Dar mi-ar plăcea să ştiu cum s-a numit prima carte pe care am citit-o şi, plecând de la ea, să pot face un fel de "arbore genealogic" pe care să-l împodobesc cu numele tuturor lecturilor de până azi. Aş fi curioasă să înţeleg felul cum au înrămurit unele din altele, să identific prin intermediul lor etape în evoluţia mea spirituală. Ar fi, probabil, una dintre cele mai frumoase reprezentări ale vieţii mele, nu foarte coerentă, dar cu siguranţă mult mai sinceră decât orice biografie.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii fugiseră în mare, cu colacii în jurul brâielor, uitaţi de mamă şi uitând de mamă. El a trebăluit un pic pe lângă cearşaf, apoi, fără să se dezbrace, a scos o carte şi a început să citească, aparent detaşat de femeia frumoasă de lângă el, de copii, de bucuria primitivă a acelei comuniuni cu marea şi cu soarele, ce are puterea să netezească fiecare cută a sufletului, calcinând şi spulberând îndoielile ca pe un pumn de cenuşă. (Uneori, chiar îmi afund mâinile în nisip, cu impresia că răsfir printre degete nu grăunţi minerali, ci temeri, prejudecăţi, tristeţi şi taine - descojite din suflete, arse de soare, cernute de vânt şi spălate de valuri - ale omenirii care s-a răstignit la ţărmul mării.)

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâlceava fructelor

Pe măsuţă, în salon,
lângă o chisea cu miere
şi-un pahar plin cu sifon,
rânduite-n fructiere,
roade, care mai de care,
coapte, dulci, aromitoare,
stau grupate după sort:
în prima sunt indigene,
în cealaltă, din import.

Când le vezi cum îşi zâmbesc
peste-un fir de garofiţă,
n-ai zice că pe sub gene
reciproc se socotesc.

Iar eu de-un minut întreg,
aşteptând să-mi vină gazda,
dusă după-o linguriţă,
mă întreb: Ce să-mi aleg?

[...] Citeşte tot

fabulă de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!