În rău și-n bine
Ce să fie viața mea?
Dansul unui fulg de nea?
Lacrimă-nghețată-n vânt
și căzută pe pământ?
Picătură de sudoare,
o scăpare muritoare
dacă este viața mea,
ai să vrei să uiți de ea,
nimic să nu-ți dea de veste
că am fost greșeala Ta;
căci - înaripat - și gândul
are un călău: cuvântul.
Orice-ar fi, privind spre soare,
cu pământul sub picioare,
ascunzându-te de mine
ca un păpușar pe sine,
[...] Citește tot
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii spun că viața este mult mai frumoasă decât o percepem noi. Eu spun că frumusețea este ea însăși o percepție subiectivă și că oricât de mult s-ar rafina această percepție, oricât de generoasă ar deveni, oricât și-ar lărgi orizontul, tot în limitele ei rămânem. Nu mă refer doar la ceea ce se poate sesiza prin cele cinci simțuri fizice și cu ajutorul gândirii, ci mai ales la ce se poate cunoaște sau se poate trăi prin reflectarea în conștiință a propriei noastre ființe, a propriei vieți în această lume.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc un boboc de trandafir alb. Și nu trebuie să-l accept eu în viața mea sau să primesc să fac parte din viața lui, nu trebuie decât să realizez vecinătatea ființelor noastre.
aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
A fi mamă, tată, părinte în general nu este o meserie. E cea mai mare provocare a omului. Așa cum am scris într-o antologie de aforisme, prin copii, Dumnezeu ne amintește tot timpul ce ființe frumoase suntem menite să fim. Provocarea (care este și șansa noastră de a ne reîntoarce în paradisul pierdut al bucuriei pure, al iubirii necondiționate, al abandonului fericit) este să redescoperim această frumusețe în noi înșine, s-o recunoaștem în copii și să n-o mai distrugem nici în noi, nici în ei. Să ne reîntoarcem la instinctul de a trăi. Fără pretenții, fără așteptări, fără rușine. Să lăsăm copiii (și creațiile literare) să-și trăiască propria viață, urmăriți îndeaproape de bucuria manifestată de a le fi dat formă.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefață (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
In memoriam
De poet ramân poeziile
fluturi în zbor
luminând cu miile
umbra pădurilor -
de suflet se-alege pulberea
țesut năpârlit
invadat de larvele cărora
aripi nu le-a clocit.
De poet ramân poeziile
amintiri de visător
bântuindu-l cu miile
în prezentul său gol -
sufletul sfârșeste-n mizerie
sortit să moară
de dorul vieții și-al fluturilor
rămași afară...
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cântec
Dragul meu, acuma tu să-mi spui,
E ceva pe lume să nu moară?
Poți să-ntrebi inima oricui:
E ceva pe lume să nu doară?
Ia aminte, dacă vrei, la vânturi,
Cum mai zboară neînaripate,
Și cum calcă pe pământ foșnind,
Pe vârfuri de frunze scuturate...
De sinceritate ploile vorbesc,
Bunătatea de la meri se-nvață,
A ierta - doar de la zăpezi,
Și statornicia de la viață.
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini și idei fără importanță. Știu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Știu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconștient, și că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârșitul vieții fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îți poți aminti pe sărite, ci doar trăind conștient fiecare clipă a vieții, așa cum ar trăi-o El în tine.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmărindu-mi privirea, bătrâna mi-a povestit că până nu demult pereții fuseseră tapetați cu fotografii de călătorie. Asta fusese pasiunea vieții ei, să călătorească, și asta făcuse aproape toată viața, călătorise prin lume. Până într-o zi când, privind acele fotografii din care o femeie, trecând de la o vârstă la alta, îi zâmbea întotdeauna la fel de lângă piramidele din Egipt sau tolănită într-o gondolă pe canalele Veneției, ițindu-și capul din spatele unor indience care duceau ofrande de flori sau ținând în palme figurinele de abanos ale artizanilor africani, a avut sentimentul că și-a împrumutat viața altcuiva; cuiva care nu i-a mai restituit-o niciodată.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apă pe pietre
apă pe pietre trupul tresaltă,
rănită-s de goana vremilor mele,
prin sângele albastru curg dâre de lavă,
grăbitele gesturi coc în cenușă regrete.
aud tot mai greu în vacarmul comun
cădelnița timpului rostuind liniștit,
răbdător și solemnul ornic bătrân
ori clepsidra cu susurul ei aurit.
obsesii mărunte îmi macină viața,
în timpi se măsoară trăirile ei,
dar goana nebună n-alungă așteptarea
din care singurătatea își face temei.
poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Recită: Silvia Velea
Spaima unui vis
Merg, Doamne, pe calea ce-ai deschis,
și darul tău de viață l-am preschimbat în vină,
calc cu putere piatra, mă-ndemn către lumină,
dar tot mă doare cerul cu spaima unui vis.
Zadarnic răsucesc în suflet suferința
cu mâinile de carne, de sânge și de duh,
nu știu să-i torc din caier "firul de văzduh",
ștergar de glorie să-și facă pocăința!
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.
Prefer să știu că lucrurile sunt misterioase, fără a dori să le deslușesc misterul. A-l pătrunde, misterul, nu înseamnă a înțelege "mecanica" lui, ci a trăi într-o permanentă stare de mirare. În "Culoarea purpurie", Shug spune un lucru care îmi merge la inimă: "Mai mult decât orice, lui Dumnezeu îi place admirația." Nu știu dacă lui Dumnezeu îi place să fie înțeles, dar cu siguranță îi place să fie admirat.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
E așa de bine să poți privi, să poți gândi, să poți simți ceva fără legătură cu viața ta! Ceva care există în sine și pentru sine... Mai ales o astfel de comunicare lipsește între oameni. Ne înlănțuim vorbele sau tăcerile într-o continuă provocare. Dar ce liniștitor plutesc în văzduh aceste cuvinte sau tăceri neprovocate! Ce frumusețe ireală au, ca în "O mie și una de nopți"! E atât de bine să fii și să lași și pe altcineva să fie!
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu un sentiment nefiresc de plăcut, fără nicio teamă sau grijă, mi-am luat bicicleta și m-am plimbat prin tot orașul, în zigzag, în cerc, în sus și-n jos. Când am obosit și am început să mă înspăimânt de singurătate, m-am așezat pe bancă, într-un parc. Mi-am întors privirea spre un boboc de trandafir alb. L-am admirat îndelung, cu sentimentul foarte clar și liniștitor că nu era necesar să-l aduc în viața mea, nici să intru eu în viața lui. Nu trebuia decât să realizez vecinătatea ființelor noastre. Dar și câtă pace îmi aducea vecinătatea lui!
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi, cu un motiv anume (bun sau rău, nu contează), hotărâm să renunțăm la un vis. O vreme, cât ține îndârjirea, îi ducem dorul, apoi începem să uităm. Uităm motivul pentru care l-am îndepărtat de noi, dar uităm și importanța lui de odinioară. În locul unde-l găzduiam, în inimă, s-a format o coajă tare, pe care o simțim câteodată, fără să ne mai amintim ce se ascunde sub ea. E doar o altă coajă tare, printre atâtea altele, o altă lespede fără nume, printre celelalte, sub care o parte din suflet s-a refugiat, ca o șopârlă cu coada retezată. Ne obișnuim să trăim în acest peisaj sufletesc, pe care înălțăm și îngropăm continuu pasiuni, iubiri și visuri.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu țin minte ca părinții mei să-mi fi citit povești seara, înainte de culcare, ori în după-amiezile ploioase de duminică sau în ajunul sărbătorilor. N-am amintiri nici de pe vremea când am început să citesc singură. Dar mi-ar plăcea să știu cum s-a numit prima carte pe care am citit-o și, plecând de la ea, să pot face un fel de "arbore genealogic" pe care să-l împodobesc cu numele tuturor lecturilor de până azi. Aș fi curioasă să înțeleg felul cum au înrămurit unele din altele, să identific prin intermediul lor etape în evoluția mea spirituală. Ar fi, probabil, una dintre cele mai frumoase reprezentări ale vieții mele, nu foarte coerentă, dar cu siguranță mult mai sinceră decât orice biografie.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Măcar o dată la câțiva ani îmi vine să fac tabula rasa. Să arunc încărcătura materială și afectivă din viața mea, să eliberez niște culoare, să curăț niște terenuri, să renunț la o parte din amintirile mele. Atunci când mă apucă, ard manuscrise, arunc pliante, aranjez fotografiile în albume ca și când n-ar mai trebui să le privesc niciodată, arunc obiectele care nu-și găsesc un loc în câmpul meu vizual sau cărora nu le găsesc întrebuințare zilnică. Mă debarasez fără regrete de toate lucrurile cărora nu le pot da o semnificație nouă. Într-un fel, știu că fac asta ca să las loc altor oameni, altor întâlniri, altor idei, altor obiecte, altor amintiri, deși nu asta e intenția mea. Pur și simplu îmi place să merg mai departe, privind în urma mea cu nostalgia cu care contemplu siajul unei bărci ușoare...
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problema este că nu ne lăsăm reflectați din afară pur și simplu, fără să-i filtrăm și să-i interpretăm și noi pe ceilalți. Lucru care duce la un fel de afazie a personalității, în care numai noi înțelegem ce vrem să spunem, ce vrem să facem, ce vrem să arătăm. Trăitul ăsta într-un fel de "butoi al lui Diogene", sperând ca oamenii să ne vadă "așa cum suntem", mi se pare o falsă abordare a vieții personale și sociale. Fiindcă "ceea ce suntem", dacă nu intrăm în sfera metafizicului, se bazează în fapt pe asumarea unor modele, experiențe și raționamente anterioare. Nu e rău să primești laude, cum nu e rău să primești critici. Greșit mi se pare să ți le asumi fie prin acceptare, fie prin respingere, fără să le judeci cu înțelepciune, pentru a acționa în direcția în care tu vrei ca lucrurile să se schimbe sau să se îmbunătățească.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Silvia Velea despre viață, adresa este: