Soare şi crocodili

Barza şi crocodilul

O barză mergea pe Nil
În căutare de mâncare
Şi vede în al lui mâl
Un crocodil foarte mare.

Priveşte ale picioroange
Şi crede că sunt de lemn
Barza vrea să zboare
Ca să scape de el.

Şiretul îi spune să stea
Poate prinde vreun şarpe,
Ea însă nu mai vrea,
Neştiind cum să scape.

Sare repede s-o înhaţe
Cu dinţii ca de ferăstrău,
Ea zboară mai departe
Şi-i spune că este rău.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise, vise...

O reptilă juvenilă
tărătoare stând la soare
se visa, măria sa
crocodil, colo-n Nil...
fără milă; ce... reptilă
prin pădure, să îndure
crengi uscate, toate
cele lucruri rele
ce ascund un risc profund;
nu ca-n apă unde scapă
prin înot şi asta-i tot.
Târâtoare, răpitoare
nu ca ea simplă belea;
Se vedea sărmana rea
crocodilă, tot reptilă
poate însă mai abilă.

Că visa nu mă mira
asta era treaba sa,
însă prinsă cu visarea,

[...] Citeşte tot

fabulă de Gheorghe Gurău din Împunsături blajine (3 decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arlo Will

Ai văzut vreodată
Un aligator
Ţâşnind în aer din mlaştină
Şi rămânând apoi orbit în lumina copleşitoare a amiezii?
Ai văzut, noaptea, caii din grajd
Tremurând şi dând înapoi la vederea unei lanterne?
Ai mers vreodată prin întuneric
Şi, brusc, o uşă neştiută s-a deschis înaintea ta,
Lăsându-te, ţi s-a părut, în lumina a mii de lumânărele
Din ceară delicată?
Te-ai plimbat cu vântul bătându-ţi în urechi,
Învăluit de lumina soarelui
Şi ţi-ai simţit deodată fiinţa inundată de o splendidă strălucire interioară?
Ieşind iarăşi şi iarăşi din smârcuri,
Treci prin uşi de lumină,
Prin multe câmpuri de splendoare,
Unde în jurul tău, neauzită, gloria se aşează
Ca o abia căzută zăpadă.
Vei trece tu, o, suflet puternic, prin pământ
Şi prin nenumărate ceruri

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva am fost

osiris şi toată lumea mă invidia
eram mortul înviat
după ce-am zburat printre stele
am primit ochiul de la fiul meu
născut de isis
eram fericit şi îngrijorat pentru egipt
am înfrânt moartea
acum privesc cămilele cum trec
printre piramide eram leu
care am luat înfăţişarea zeiţei sekhmet - zeiţa leoaică
am creat deşertul
prin respiraţia mea
respiraţia de foc a ochiului lui ra
mulţi faraoni din perioada dinastică timpurie
au fost concepuţi de mine
zbor în universuri paralele
am cap de ibis şi socotesc
ce a mai rămas ce-am avut
ce-am pierdut şi ce voi câştiga
dacă adun atent sau scad puţin

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea băiatului

Pe urmă, să ştii,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deşi aşa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Îşi şterge nasul fără batistă
Şi priveşte furiş.
Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii
- Oficialii proscrişi -
Şi să venim mai aproape de noi:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e cu mine

toată lumea are amintiri sclipicioase
cu bunici rumeni şi vacanţe în scorţişoară
iubite comete mistuitoare fără număr
regrete în miere cu faguri de copilărie

numai eu îmi amintesc râme băloase
cârtiţe şi şobolani putreziţi în încleştări
voma cotidiană de pe străzile citadine
morţii care trăiesc în trupurile noastre

ei văd culori calde în apusuri celeste
eu văd mocirla sulfuroasă pentru crocodili
ei aud muzică zeiască ambrozie pentru muritori
eu aud strigăte de ajutor şi plânsete scremute

ce-o fi cu ochiul meu, e spart sau măcar crăpat
o fi în creier o explozie solară ca o gaură neagră
ăştia o să mă ducă la spital să mă lege fedeleş
nu înţeleg ce e cu mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luându-ne după urme, am părăsit mlaştina şi am străbătut o perdea de mărăcini şi copaci. Acolo se deschidea un luminiş şi în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aş fi închipuit că o să le întâlnesc vreodată! Ascunşi după tufişuri, le-am putut observa în voie. Erau cinci: doi adulţi şi trei pui, toţi de dimensiuni colosale. Puii erau cam de mărimea unui elefant adult, în timp ce adulţii întreceau cu mult toate vietăţile pe care le cunoşteam. Aveau pielea de culoarea ardeziei, acoperită cu solzi ca de şopârlă, care străluceau la soare. Aşezaţi toţi cinci, se sprijineau în cozile lor puternice şi pe labele imense de dinapoi, cu câte trei degete, în timp ce cu labele de dinainte, mai mici şi cu câte cinci degete, trăgeau spre ei crengile şi mâncau fruze. Închipuiţi-vă, ca să vă faceţi o idee mai exactă, nişte canguri monstruoşi, înalţi de 20 de picioare şi cu pielea ca a crocodililor negri.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ţinuta lui albă
lua puşca şi trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
şi ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi şi albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buştean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemişcat în urmărirea prăzii
în frunziş
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Un capilar, ieşit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâleşte înrădăcinând un fir cât calvul puf
Şi umflă, efilând sămânţa cât un glob, ce părea seacă...
El ştie, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!

Şi ou de gâză zămisleşte omidă pururi târâtoare,
Ce-şi ţese fir din aţa-i pân' la moarte, un cuibuşor
Şi crizalidă naşte, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal şi târâtoru-i zbor.

Şi tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Şopârla de nimic devine crocodil şi-un puişor erete;
Din bucăţele, din la fel, este şi pană, colţi şi tigvă
Şi culori nestemate de cameleon, flamingo, ibişi, cuci, egrete.

În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmăşie,
Se alipeşte corp pe corp, îşi face propria sa scaldă
Amfibien; ce-şi pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă darwiniană

În trecut, două amibe din oceanul primordial
Dezbăteau cu-nsufleţire un subiect esenţial:

"Hai să evoluăm, rostise cea dintâi zâmbind hoinar,
Până n-om mai şti ce suntem, nici ce specie măcar...
Să ne pierdem în visare în solfegii vegetale,
Să creăm marsupii, gheare, să fim nişte animale!
Nimeni n-o să ştie taina jubilaţiilor noastre
Când din simple euglene ne vom face alge-albastre,
Nici când luminos în soare ne-om întinde dornic cilii,
Nici de bucuria pură din spirale de cochilii..."

Dar cealaltă se răstise: "La ce-mi trebuie, surată?
Mie-mi şade-atât de bine să rămân neevoluată.
De nimica nu duc lipsă, hrană am în citoplasmă,
Pentru ce, ca o nebună, să-mi pierd vremea c-o fantasmă?"

Şi-a plecat mâhnită prima, târşâind pseudopode,
Se duse să evolueze la râpa Uvedenrode,
Unde zac în adormire formele neinventate,

[...] Citeşte tot

fabulă de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!