Soare şi păr roşcat

Adormitul din vâlceà

E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roşcate şi hidoase.

sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Eşti mândru ca un soare, scumpule! În jurul tău se rotesc despuiate, planete blonde, planete brunete, planete roşcate...
Autorul: Ai aflat că...
Femeia: Sigur că am aflat! Sunt o femeie bine informată. Crezi că nu ştiu cât de afemeiat este sistemul nostru solar? Saturn este singura planetă serioasă, cu verighetă la vedere... (Tare, isteric.) Celelalte corpuri cereşti se complac într-un desfrâu total! Orgia cosmică e infinită, în spaţiu şi timp... Meteoriţi incandescenţi se aruncă, noapte de noapte, peste sânii fierbinţi ai stelelor. Cerul e plin de găuri negre! Pe firmament îşi fac de cap asterozi în formă de falus şi miliarde de comete despletite... (Îl sărută, strângându-l, sufocant, în braţe.) Astronomia este atât de excitantă! Iubitule! Mi-e tare dor de telescopul tău...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea cu sufletul curat

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în norii ce treceau voios
deasupra mea.
Şi azi te chem,
cât nu e prea târziu,
şi îi zăresc iar,
doldora de nea!

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în limpezimea apei
de izvor.
Şi azi te chem,
cât nu e prea târziu,
când arde-n suflet
necuprinsul dor!

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie dulce

Bucurie dulce
Pădure roşcată
Umbra roua-şi smulge
Dintre sânii-n roată
Caldă peste lume
Şi mi-o dă în spume
S-o mănânc anume
Pân' o să-mi sugrume
Vrejul de om reavăn...

Coajă de mesteacăn
Ia-mă dă-mă-n leagăn
Suie-mă în soare
Să-i pun întrebare
De ce-mi eşti tu dragă
Când anii-mi dezleagă
Bruma lor întreagă
Din strâmta desagă
De ce-mi eşti tu scumpă
Când vin hoţi să-mi rumpă

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulcele stil clasic

Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur [Alone]

De mic copil, eu n-am putut
Să fiu ca alţii – n-am văzut
La fel ca toţi – n-am luat cu mine
Din primăveri, zile senine –
Tristeţi din sursă nu am scos,
Iar inima, fără folos,
Am vrut s-o înveselesc puţin –
Însă iubind, am fost meschin –
Şi-apoi, din fragedă pruncie
Am fost atras la nebunie
De lucruri rele, bune, mii,
De tainele ce-s încă vii –
De râuri repezi, de izvor –
De-al muntelui roşcat decor –
De soarele ce-mi dă tărie
În toamna blândă şi-aurie,
De fulgere în cer pierdute
Ce peste mine zboară iute –
De tunete şi de furtună,
De norul gri, când vremea-i bună

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflamarea secundelor

Duminica mea e o femeie
De al cărei dor sunt inflamat,
Îmi ajunge numai o scânteie
De la ea, să ard înflăcărat.

Şase zile mă lichefiez,
Devin mare de benzină pură,
În a şaptea, ca să explodez,
Mi-e de-ajuns doar o scăpărătură.

Duminica mea e o roşcată
Care tace şi se odihneşte,
Aşteptând să fie scăpărată
De la soarele ce dogoreşte

La opt minute-lumină
De păru-i, al cărui uz
Este, mării de benzină
Să-i dea foc, un mătăuz.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (1 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Mi-e dor de tine viaţă,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeaţă
Când soarele ardea.

Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu şi de porumb.

Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Şi-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.

Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Şi plimbă pe cărare
Frunzele roşcate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşul

E plin pomul de cerei
Şi, dacă te uiţi la ei,
Nu ştii ce să faci mai bine:
Să-i mănânci, să-i iei cu tine?

În bobiţe roşioare
Au pus căldura din soare,
Dând de veste fructelor
Că acum e vremea lor.

Fructele mici si roşcate
Vor să fie adunate,
Bune, gustoase si coapte,
Abia aşteaptă sa fie mâncate.

poezie de Alexandra Balog (30 mai 2013)
Adăugat de Alexandra Balog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Listă de 8 martie

Femeia şnur, femeia "puişor",
femeia mamă sau femeia dor,
bunică, străbunică sau soţie,
femeia exilată-n abaţie,
femeia căutată-n amintire,
femeia scundă, 'naltă sau subţire,
femeia blondă, brună sau roşcată,
fata de ieri, săracă sau bogată,
femeia liberă, femeia sclavă,
femeia "gâscă" sau femeia "gravă",
femeia harnică şi-ambiţioasă,
grasă, frumoasă şi tot timpu-acasă,
femeia rece sau femeia tandră,
femeia hâdă sau femeia cadră,
femeia rea, femeia de femeie,
vreţi sau nu vreţi, deţin a vieţii cheie!

Femei banale sau interesante,
ispititoare, sexy boom, şarmante,
femei superbe sau femei urâte,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă I

Cercul s-a închis,
Soarele meu a rămas pe dinafară!

În bezna rotundă,
Încerc să palpez o iluzie ereditară
Cercurile paşilor mei,
Au făcut şanţuri cu mocirlă lipicioasă
Din lacrimi, suspine şi abisuri.

Un glas a strigat că,
Speranţa nu te lasă să mori!
Dar ea, se îngroapă odată cu mine.
Mâlul mi-a ajuns la glezne,
La genunchi,
La coapse... si tot urcă sau eu cobor,
Nu mai ştiu exact.

Caut, caut o ieşire ca o idee
Dar mă afund mai mult.
Nimeni un ştie de ce suspin

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Petcu (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua unui faun

Se deschide un ochi vineţiu-aurit
zbucneşte mărgean din adâncul azurului
de rece lumină e un nor cotropit.

Soarele picură pe haloul conturului
o pală de vânt pe tulpinile grâului
clepsidra se-ntoarce pe un arc ruginit.

Se prelinge o rază spre asfinţit
roşcate umbre pe prundul pârâului
un semn de sineală pe cer plumbuit.

Clepsidră rotundă şi ochi gâtuit!

poezie de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia neagră

prinde contur la reducerile de sâmbătă
unde soarele sare sprijinit pe o furculiţă
într-un borcan cu muştar îndulcit
cu zahăr negru în odaia albită de strălucirea
staniolului uitat pe cratiţa plină cu creveţi
roşcaţi ca obrajii unei femei înfierbântate
lovite de năbădăi sub luna curioasă
nebunii ştiu că au dansat degeaba pe pereţi
în întunericul surprins în clepsidre

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele toamnei

Dimineaţa e frig tare,
Soarele de-abia răsare
Frunzele gătite în culori
Parcă sunt caleşti cu flori
Şi cocorii au plecat
N-au mai vrut să stea la sfat.
Mii de păsări supărate
Stau zgribulite şi plouate.
Covor de frunze la poartă
Mi-au umplut ograda toată.
Frunze aurii roşcate
Au bătut şi-n geam speriate,
Vântul bate şi e ploaie,
Dă-ne drumul în odaie!
Frunze triste surioare
Acum sunteţi plăpumioare.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna spânzuraţilor

În pădurea cu spânzuraţi
copacul atârna la intrarea în moarte.
Tu veneai ca o sfoară dintr-un semn de carte.
În miros de coarne
mirosea a carne.
Soarele gemea Luna pe o parte.
Ne spălam cu pământ pe dinţi
şi cu slănină pe cap
cu buze de mure
pe ochi
cu crengi pe mijloc
cu foc ne întineream vorbele
cu un zâmbet ne uscam rufele
cu cleştii ne smulgeam cuvintele
cu lupii ne iubeam prin zăpada
roşcată
în care te-am găsit sfârtecată...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

îmi înfloreşte smochinul aura dimineţii
şi frucele se vor coace la soare
cum nopţile zeilor

pe capul tău de regină între aştri
coroană albastră de lumini
fără umbre şi cu patos divin

vor pune pe coapse imboldul
descoperirii plăcerilor pămânene
cu toamne de aur în oase de vânt

şi pielea ta de piersică coaptă
roşcată cu nervuri de regină înşelată
va naşte invidii de moarte
purtate crud în sufletul rănit

aproape că murmură timpul
prin gesturile lăsate ca sprijin
să prindă unicornul şi să-l pornească

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul zilei

5 august 1945

Se înserează. Zi fierbinte, pleacă!
Desculţă, umbra de pe munţi coboară
şi-ţi tot coseşte pletele de foc.
Fugi, zi fierbinte, fugi!... Coboară, seară...

Fierbinte zi, infern portocaliu,
pecetie curgând pe-oraşul leoarcă
de năduşeală, du-te... Soarele în mare
şi-afundă şi el răsturnata-i barcă,

din care --- sfârâind pe mute ape
ce-ncep să-nvie-ncet ca nişte plante
de arşiţă culcate --- se răstoarnă
poveri, poveri de-aprinse diamante...

Printre coline-oraşul stă privind...
O mamă e oraşul ce priveşte
şi vrea să vadă totul... Iată unul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu avea nici unde să fugă, nici unde să se ascundă, pentru a scăpa de acele domnişoare dezlănţuite, urmate de restul oamenilor, care nu prea înţelegeau încă despre cine era vorba, dar veneau să vadă, poate vor reuşi să afle. Imediat, Lucian se văzu îmbrăţişat din mai multe direcţii. Blonde, brunete, şatene, roşcate, trăgeau de el, mai-mai să-i sfâşie tricoul; noroc că se schimbase totuşi de uniformă, altminteri aceasta n-ar fi avut o soartă prea bună. O domnişoară blondă, înaltă, îi luă şapca de pe cap şi nu i-o mai înapoie. O alta, şatenă, se alese cu ochelarii lui de soare. El le recunoştea, parcă, dar oare ce putea face? Cum să scape de ele? Iar acum, fără ochelari şi şapcă, cu chipul dezvelit, era o ţintă precisă chiar şi pentru reporterii sosiţi la Institut. Feri cât putu rucsacul, ca uniforma lui să nu păţească nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter-ego

De dimineaţa până seara vedea tatuajul
pe mătasea propriului piept: o femeie roşcată,
goală, întinsă-n câmpul de păr. Sub locul acela
unde uneori era haos a apărut, de nicăieri, ea.

Zilele treceau printre blesteme şi-ndelungi tăceri.
Dacă femeia ar fi fost vie, nu doar un tatuaj,
s-ar fi urcat pe pieptul lui păros, iar el ar fi
ţipat mult mai puternic în celula aceea minusculă.

Cu ochii larg deschişi, în tăcere, stă lungit pe pat.
Un oftat adânc, precum suspinul mării, îi cutremură
oasele solide-ale corpului: este întins parcă
pe puntea unei corăbii. Încordat, ca şi cum,
simţind pericolul, odată trezit, trebuie să sară-n picioare.

Trupul, acoperit de-o transpiraţie sărată, revărsa
o lumină solară. Celula era prea mică
chiar şi pentru o singură privire de-a lui.
Mâinile erau dovada că se gândea la o femeie.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!