Soare şi recorduri

Recordul este să plângi şi să râzi, să râzi şi să plângi. Ploaie cu soare şi stropi din seninul strălucitor.

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă record

Are-un soţ precum un soare,
Dar amica cea mai bună
E deja bronzată tare...
Că-l acoperă de-o lună!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Precum vedeţi, chiar virusul Co-vid
Îşi face treaba într-un mod avid...
Ne stăpâneşte după legi murdare.
Şi-n Parlament venit-a-n cercetare.

Să plece de aici? Aş! Nu-i convine...
S-ar face bietul virus de ruşine.
Cu antiviruşi, zău, a tot luptat,
Însă palinca l-a anihilat.

Să-i dăm un praz şi-o porţie de Soare!
Să-l invităm la munte sau la mare!
Ori poate-ajungem noi la un acord.
Salvaţi planeta într-un timp record!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinamismul primăverii

ninge cu petale albe din pruni timpurii
poiana cu narcise se -nvârte după soare
iarba rourată scaldă zori de bucurii
lanuri de speranţe încolţesc pe ogoare.

armoniile gliei glăsuiesc prin ecouri
dansuri în lumină sunt gândurile mele
romantismul primăverii dispersează nouri
timpul fără durere se strecoară sub piele.

angelică melancolie ţesută din seninătăţi
s-a cuibărit în sufletul meu permanent
jocul de culori transpare-n purităţi
conceptul graţios al dragostei este prezent.

dinamismul primăverii topeşte fiorduri
dominaţia divină stabileşte recorduri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc

Un câmp minat, urcuşul ce duce înspre pisc.
Câţi temerari nu-ncearcă recordul să-l doboare
Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, ţintind spre soare
Şi ignorând că-i doare entorsă, plex, menisc!

Chiar viaţa noastră însăşi e-un câmp minat, pe care
Îl tot parcurgem zilnic, sfidându-i orice risc,
Până-ntr-o zi o cruce,-un menhir sau obelisc
Marchează-un pisc, râvnitul, sau ditamai eroare.

De eşti, în lumea asta confuz-crepusculară,
Astronaut notoriu, năier sau alpinist,
Pe drumul ce te-nalţă şi care te coboară

Tu nu uita o clipă să fii şi bun genist.
Un câmp minat e viaţa în drum spre Everest,
Dar ce măreaţă-i clipa trăită fără rest!

sonet de Nicolae Mătcaş din Un câmp minat, urcuşul (2010)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din poveste

Dragul meu - lumina din poveste
Adierea vântului, în vara secetoasă
Pajiştea de flori imortela
Casa inimilor plimbându-se-n libertatea genelor
Psihologia şi autoevaluarea mea
Plimbarea ta prin razele de soare
Mă scaldă ca pe un licurici atins de braţele îngerilor
Am fost la păşunat cu oile bălaie
Prin stropii de ploaie
Cânta naiul, lumina aducând
Inimii-i cuvânta o adiere albastră
Dacă-mi vei număra impulsurile,
Cu siguranţă eu nu deţin un record
Şi nici nu aş putea privi prin limpezimea ochilor
Mă-atingi cu aripile sufletului tău
Mă-ndemni la desăvârşire artistică
Îţi zâmbesc cu ochii minţii,
De la o distanţă mare.
Dar te creionez în veşminte din aur
Cu fiecare zâmbet al tău îmi voi construi acel nor

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bătrânelor clipere*

Am navigat pe vremea cliperelor –
Înalte, elegante de la chilă la catarg,
Zvâcnind deasupra valurilor vesele,
Cu vânt chicotitor din pupa, larg;

Şi velele frumoase, albe ca zăpada,
Vibrând, parcă-ncercând să zboare:
Acum, se-apleacă nava-n bordul de sub vânt –
Acum, bordul opus e jumătate-n mare.

Îi pot vedea-nclinată coverta udă,
Plină de mâzga apei, un verde tatuaj;
Îl aud clar pe bătrânul Bill, nostromul,
Blestemându-şi zurbagiul echipaj.

Le văd râsul pe feţele arse şi păroase
În pulberea sărată, îi văd pe mateloţii care,
Agăţaţi de fungile velei gabier, cântă
Cântece marinăreşti sălbatice, fermecătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atletul cosmic

După ce a salutat Pământul,
Privindu-l luminat doar din profil,
S-a relaxat, şi a luat avântul
Cu un elan deplin.

A câta încercare reuşită,
N-a reţinut arbitrul Soare
Doar Luna l-a privit uimită
Cu faţa zâmbitoare.

Şi a sărit atâţia kilometri,
Distanţă colosală. Timp record
Le-a parcurs în câte ore?
Împins de al atomului resort.

Se pare că se pregăteşte tare
Un salt cu totul epocal.
Un om pentru aselenizare
Pe spaţiul Lunii selenar.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva armata

în armată am debutat
la gazeta de perete
a garnizoanei,
evenimentele regimentului nostru
le comentam pe tăcute
noaptea sub păturile
pe care le legam de grumazul nopţii cu sârme
să nu ni le fure gradaţii
învestiţi cu ordinea cuvintelor şi precizia tăcerii,
ne transformam în licurici
să alergăm gândurile
de parcă am fi căutat să prindem posturi străine
înarmaţi cu galenă şi sârmă ca antenă,
cel mai răsfăţat post cerut era postul santinelei unu,
la miezul nopţii ascultam metronom la radio europa liberă
înroşiţi de emoţii ca în faţa unei mari dileme
oare ne toarnă cineva,
dimineaţa ne legănam
ca sălciile, bătuţi de vânt prin arături
tuşeam ca anemonele lui luchian năduşiţi de speranţe, transpiraţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!