Soare şi turism

Turism

Aflând că-n România e cald, frumos, e soare,
Iar într-o zi anume şi dragostea e mare,
Un grup de englezoaice (urâte şi cam bete)
Şi-a pus speranţe mare în bietul... Dragobete!

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turism

Şoseaua urcă spre Voineasa,
Iar Lotrul curge spre Brezoi...
O fată şi-a pierdut cămaşa
Prin fânul de curând cosit,
Şi-acum, în poarta casei, s-a proptit
Să-şi mai arate-o dată sânii goi
Şi trupul rumenit de soare
Turiştilor înfometaţi
De farmecul unei idile trecătoare
În pitorescul munţilor Carpaţi...

Aşa sunt toate fetele la munte...
În prima zi -
Oricare-ar fi -
Se lasă sărutate doar pe frunte...
A doua zi,
Până şi cele mai ursuze
Se lasă sărutate chiar pe buze...
Iar în a treia
Sau a patra zi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estivală

Turiştii ce-au venit la mare,
Pe litoralul românesc,
Pe arşiţă se ard, la soare,
Şi-atunci când plouă... se pârlesc.

epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au loc mai multe războaie în ţările sărace în precipitaţii. Soldaţii şi cei aflaţi în vacanţă au aceeaşi pasiune pentru soare. Nimic nu seamănă mai bine cu o tabără a armatei americane într-o ţară sub ocupaţie decât o tabără de vacanţă într-o ţară săracă. În plus, şi militarii şi turiştii îşi poartă uniforma şi arma: ţinută de luptă şi puşcă, respectiv pantaloni scurţi şi aparat foto.

Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pompei

mă plimb printre ruinele tale, femeie.
fireşte, cerul este albastru, ca lângă mediterana,
dar cum este posibilă atâtă distrugere?
aleile şerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate şi
zidurile rămase-n picioare,
pinii răsar de unde nu te aştepţi, vizibili prin câte o fereastră, o boltă
o curte interioară cu un ciot de havuz.
sunt fresce, chipuri de animale desenate cu ce dermatograf pe
tencuiala slinoasă?
menadele sunt roşu-cărămizii - cu ce ruj au fost mâzgălite?
ce amintire, din ce oraş, din ce seară, le umflă sânii rotunzi?
norii trec pe deasupra ca nişte furouri mototolite
furtunile trec şfichiuind bucăţile de cornişă
ca nişte cearceafuri ude de transpiraţie.
fireşte, au mai rămas schiţe vagi de tricliniu,
graminee foşnind lânga pulpa satirului -
dar unde este ruina unei guri râzând cu necaz şi dispreţ,
unde sunt vestigiile ochelarilor de soare, brichetei pall mall, unde
sunt termele
de faianţă şi fard ale snobismului tău?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

La biserica de piatră

la biserica de piatră am fost să mă reculeg
Dumnezeu e pretutindeni şi naturile sunt sfinte
creaţia Lui divină acum pot s-o înţeleg
s-o descriu în limba scumpă cu alesele cuvinte.

săpată în stânca de haiduci străbuni
biserica şi azi se-nvârte după soare
la adăpostul ei se pozează tribuni
gânduri de uimire se pierd în răcoare.

la corbii de piatră se adună turişti
înălţaţi pe stâncă veghează în pace
am privit cu admirare solii pacifişti
ce construieşte timpul nimic nu desface.

la altar de piatră s-au rugat sofişti
s-au închinat îngeri, bine să provoace.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin booking, dumnezeu

ia urma femeii ce se strecoară,
felină, pe străzile pavate cu lumină
spre un univers de sex preafrumos
ia urma femeii-republică –
da
veneţia a fost o mare putere maritimă
o leoaică cu ghearele ascuţite cândva
pe dale de marmoră
şi
nimeni nu pricepe acum noua putere turistică
noile sentimente pliate
-n pliantele viu contemplate
(?!) – ah, ia
urma creaţiei sale, prin booking, un dumnezeu
ars de soare în tricou marinar
scufundând o gondolă ca nouă
cale de imersie-n picătura de rouă
din colţul ochiului trimbulind
ah, lovind
fundul bărcii uşor cu călcâiul

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni în acelaşi interval de timp

Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Pe debarcader, turiştilor arşi de soare
Le-atârnă burţile peste nişte şorturi improbabile.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Un bărbat agaţă pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiţă. Peştele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.

Sau aşa pretind. E-atât de uşor să fii
Doi oameni în acelaşi interval de timp.

Unul zâmbeşte şi bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.

Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Şi trage as după as după as.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din turistul care-am fost

Ieri cutreieram pământul
în patru punte cardinale.
Mă-întreceam în zbor cu vântul
până departe în zare.
Astăzi nu mai sunt în stare
nici măcar un pas să fac.
Speranţa în mine moare,
viaţa nu-mi mai e pe plac.
Rău mă dor picioarele.
Nici pe-afară nu mai ies.
Foarte rar văd soarele.
Gânduri multe, nu mai ţes.
Din turistul care-am fost,
azi n-a mai rămas nimic.
În lume nu mai am rost,
din pat nu mă mai ridic.
Singura mea bucurie
e că... picioarele mă ajută,
în lunga călătorie
către lumea neştiută.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În ce an ne aflăm? În ce secol? Aceşti oameni
cu bărcile lor legate una de alta şi cu nevoile lor,

cu abundenţa
pe care marea o oferă şi-a oferit-o de generaţii,

aceşti oameni sunt stăpânii vechilor drumuri,
a vechilor moduri de viaţă şi nu prea au nevoie de altceva.

Marea Laccadive uluitoare ca întotdeauna,
deopotrivă calmă şi neliniştită, ca nevestele lăsate singure în pat,

femei a căror dragoste e asemeni valurilor, pulbere înspumată.
Asemeni mareelor. Aceşti oameni

cunosc frumuseţea şi riscurile, ştiu că recoltele bune

se fac dimineaţa devreme,
înainte de sosirea turiştilor, înainte de sosirea surfer-ilor:

[...] Citeşte tot

poezie de Gerry LaFemina, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit toamna

Cad frunze ruginii şi se aştern covor
Sub paşii mei foşnesc ca şoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, pluteşte un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.

E toamnă şi pustiu, şi parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un poliţist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.

Un nor mare şi gros se-apropie grăbit
Şi ploaia va cădea din ceruri negreşit
Iar soarele s-a dus uşor spre asfinţit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.

Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaţ la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut şi frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele îşi lasă voaletele cenuşii şi aşteaptă nopţile mai lungi
au atâtea de povestit şi nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziţi se spală cu cer curat şi-l lasă să coboare
iar cerul păşeşte cu grijă printre maşini
şi aşteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar ştie ritmul vieţii.

poveştile născute prematur sunt ţinute la incubator
primesc zile intravenos şi respiră cu greutate
dar se ştie că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-şi cum săreau şotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar şi casele mor. cad pur şi simplu

oraşele respiră. cenuşii la faţă. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă
Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze
Se mai opreşte-n pantă pe furiş
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiş.

Când pe la deal şi-a început voiajul
Şi ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potoleşte
Deşi nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zăreşte
Găvane, crovuri, padine şi loess.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdele de fum

în staţiune era un singur televizor
al pensionarilor
la club să-şi imortalizeze trecutul în cuvinte,
între două ape şi un ştrand oraşul
completa rebus cu imaginaţia turiştilor,
se juca fotbal feminin pe terenul cu zgură
mingea era asemenea unui cap de bărbat navetist
între două trenuri se antrena pe terenul advers
descoperind metafora dintre sânii femeii
ameţită cu griji şi antrenată la cozi
îndelungi
unde răbdarea îi cerea să fie mai tare ca oţelul şi să ia în piept
tutunul razei de soare,
să fie veselă şi grabnic iertătoare,
momentele educative
se desfăşurau în camere cu igrasie
sub perdele transparente
în care amorul era însoţit de mângâieri fierbinţi
se redescopereau curbele şi ascendenţii,
tata îi declara iubire mamei,

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălzirea globală

Se pare că de-o bună vreme,
Chiar dacă iarna o dezminte,
De când ne tot facem probleme
Temperatura-i mai fierbinte,

Încât şi polii vor dispare
Nălţând mai marele ocean,
De n-ai să vezi, liberi, în floare,
Crescând ciulinii-n Bărăgan,

Însă rapoartele, prin ziare,
Spun că situaţia creată
E şi mai înspăimântătoare
De cum a fost preconizată,

Şi asta-i rău, original,
Cum la-nceput s-a presupus,
Pământul nostru, infernal
În câţiva ani va fi distrus,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul Cetăţii Sucevei

Văd ca prin vis, pe ziduri de cetate,
Oştenii plini de muşchi făcând de gardă,
Ici-colo un hatman cu o cocardă;
Sunt umbre şi sunt toate însetate.

La cuhnie zăreşti o halebardă,
Stăpânul ei, cu gesturi delicate,
Pe-o fată ce gătea nişte bucate,
O prinde, o sărută, o dezmiardă.

Urmaşii lor de astăzi, în plimbare,
Constată curioşi, cum sunt turiştii,
Că muşchi mai vezi prin colţuri fără soare.

În loc de-oşteni, arcaşii, floretiştii
Au setea cel puţin la fel de mare.
Aţi înţeles, sosesc epigramiştii!

sonet de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!