Ted Hughes despre Pământ

Cioara mai neagră ca niciodată

Când Dumnezeu, dezgustat de om,
S-a întors în Paradis,
Iar omul, dezgustat de Dumnezeu,
S-a întors spre Eva,
Lucrurile păreau că o luaseră razna.

Dar Cioara... Cioara,
Cioara i-a adunat împreună,
Legând Paradisul şi pământul unul de celălalt –

Astfel că omul a plâns, dar cu vocea lui Dumnezeu,
Iar Dumnezeu a sângerat, dar cu sângele omului.

Apoi, cerul şi pământul au plesnit la încheieturi;
Fisurile s-au transformat în cangrene şi s-au împuţit –
O oroare departe de de mântuire.

Agonia nu s-a atenuat.

Omul nu mai putea fi om, nici Dumnezeu, Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie în cer

Astfel că până la urmă acolo era nimicul.
El a fost pus înăuntrul nimicului.
Nimic nu i-a mai fost adăugat
Iar pentru a dovedi că n-a existat
Nimicul fost zdrobit de nimic

Ciopârţit cu un nimic
Amestecat într-un nimic
Întors cu înăuntrul în afară
Şi împrăştiat deasupra nimicului –
Astfel încât toată lumea a văzut că n-a fost nimic
Şi că nu mai era nimic de făcut

Aşa că toate a fost lăsate baltă. Aplauze prelungi în cer.
A lovit pământul şi s-a spart deschizându-se –
Acolo zace Cioara, cataleptică.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliu odihnindu-se

Stau, cu ochii închişi, în vârful copacului;
Indiferent. Între capul meu arcuit şi ghearele încovoiate
Nu se află nici o iluzie amăgitoare;
În somn mă antrenez pentru a ucide perfect - pentru hrană.

Privilegiul copacilor înalţi!
Flotabilitatea oferită de aer şi razele soarelui
Sunt atuurile mele;
Pământul se întoarce cu faţa în sus pentru a fi inspectat de mine.

Ghearele-mi sunt încleştate pe coaja groasă.
A fost nevoie de întreaga Creaţie
Pentru a produce ceea ce sunt şi pe fiecare din penele mele;
Acum ţin Creaţia la picioare

Sau zbor cu ea prin aer – şi o răsucesc cum vreau.
Ucid unde doresc, pentru că toate îmi aparţin.
Corpul meu este lipsit de sofisticării;
Manierele mele se referă la ruperea gâturilor –

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cioară-o lasă nervii

Cioara, simţind că-o lasă nervii,
Descoperă în fiecare pană dovezile unei crime.

Cine a comis toate aceste fapte?
Cine sunt aceşti morţi vii, cu rădăcinile în nervii şi în sângele ei,
Înnegrindu-i penele?

Cum ar putea să evadeze din cuşca penajului?
Şi de ce acesta a adăpostit-o atâta vreme?

Este ea oare arhiva tuturor acuzaţiilor care i se aduc?
Sau doar scopul acelor stafii, ultima lor răzbunare?
Sau prizoniera lor, de neiertat?

Nu va putea fi nicicând salvată.

Închisoarea ei este pământul. Înveşmântată-n propriile convingeri,
Încercând să-şi amintescă păcatele trecute,

Zboară cu bătăi greoaie de aripi.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie insensibilă

Rusia şi SUA-şi dau târcoale, se simte un fior de teamă.
Un tratat e-ameninţat mereu de haitele de câini,
E vorba de topirea viitoarei forme-n mamă,
De pietre topindu-se-n jurul unei rădăcini.

Pământul febril a pârjolit, tremurând şi blestemând:
Truda atâtor veacuri – o pierdere, cădere-n gol
Printre frunze şi insecte. Totuşi un gând
(dar unul în nici un fel ridicol )

Tresare-n în lume, refuzând acel joc
Cu umbra – şi cu bezna urmând după: a-învăţat
Că nu există parteneri de-încredere ( sprijin pe noroc )
Dacă pământul întreg iadului e destinat.

Că viitorul nu-şi poate face într-un naufragiu sediu,
Dar îşi are plămada în provocările de azi,
În istorii, oraşe, chipuri străine sau de camarazi
Pe care ura sau accidentul nu le pot ţine sub permanent asediu.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!