Traian Vasilcău despre cuvinte

Eu cuvânt n-am să mai fiu
Numai când n-oi mai fi viu,
Dar şi-atunce am să cânt
Cu al lacrimii cuvânt.

catren de Traian Vasilcău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul curge înapoi
Spre ce-am fost odată noi.
Şi-o să curgă şi-nainte
Când ne-om fi, stinse cuvinte
Fără cruci, fără morminte.

poezie de Traian Vasilcău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare

Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister, –
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mă va vizita pustia,
Am să observ, bătrân cocor,
Că n-am vecie să-ţi spun: zare,
N-am vreo mirare să-ţi spun: nor.

Dacă-aş fi Dumnezeu, din lacrimi
Mi te-aş crea din nou să vii
Prin crângul vieţii mele-apuse,
Ducând în palme ciocârlii.

Maică-a tristeţilor din mine,
Se face-n lucruri tot mai frig.
Să tac nu mai găsesc cuvinte
Şi n-am tăceri să te mai strig!

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta iertării

Sub cerul unde liniştea m-aşteaptă
Cu crini în mâini, spre care n-am mai mers,
Ce mare e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei
Şi împăratul clipei, mai ales,
Şi-adesea—avocatul Veşniciei
Şi-abia acum, târziu, am înţeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea
Primordialul schit, spre care-n zori
Cuvântul meu a-ncendiat tăcerea
Şi-a-ngenuncheat în faţa unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,
O sfântă-n amintirea de neşters.
Ce taină e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Reunire

Poate că sunt şi ţări fără durere,
Unde-ar fi veşnicia să-ţi îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am fraţi, care m-aşteaptă-n orice vară
Pe ţărmuri de ocean, în munţi--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăşte
Şi-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu aşa voieşte,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În ziua–n care se–aştepta zăpadă
Şi numai moartea–n arbori se–auzi,
Văzut–am o măicuţă stând în stradă,
Căreia i–e ruşine a cerşi.

Cu mâinile ne-ntinse–a rugăciune,
Ea nu ştia că–n suveranul stat
Cerşitul a ajuns profesiune
Şi toţi o practică neîncetat.

Copil al dorului, cu ţara–n soare,
Apropiindu–mă i–am dat un leu,
Plângea în ochii ei chiar Dumnezeu,
În mine ceru–nţelegeam că doare

Şi n–am mai auzit nici un cuvânt
Şi cerşetoarea ruşinată–n pripă
Când s–a plecat mi s–a părut o Clipă
Ce–şi ducea–n spate propriul mormânt.

poezie de Traian Vasilcău din Moartea în premieră (2001)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea mirării

La iarnă, mulţi dintre noi
Vom fi coperiţi cu Tăcere pe străzi.
Unii doar până la cuvântul Iubire,
Unii doar până la cuvântul Îmbrăţişare,
Unii doar până la cuvântul Sărut,
Unii doar până la cuvântul Uitare, sărmanii de ei.
La iarnă, un tânăr cu chip de nemaivăzută lumină
Se va apropia de mine şi cu ochii sufletului, foarte atent,
Mă va citi.
---Zăpada aceasta, va zice el, prea mirat, cândva, într-un veac
Îndepărtat, mi-a fost tată!
Va zice şi mă va duce acasă la el,
Unde va fi primăvară.
Unde braţele mele vor înmuguri,
Uitând de-ale Tăcerii ninsori.

poezie de Traian Vasilcău (21 august 2018, în vis)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea pe nou

La etajul nouă unde scriu,
Ca-n chilia unei mănăstiri,
Să mă nasc pe nou e prea târziu,
Ca să poţi, Tăcereo, să te miri?

Zilnic cerc să văd de mai sunt viu
Şi-mi strig numele fără cuvinte.
Am îmbătrânit de timpuriu,
Nici murirea nu mă ţine minte.

Spre Golgota trepte urc mereu
Şi când cuie-mi bat eu însumi mie
Mi le smulge grabnic Dumnezeu.
"Te grăbeşti", îmi zice, "iasomie,

Înfloreşte-ntâi şi-apoi vei sta
Între spini-tâlhari la judecată,
Lacrimile te-or crucifica
În amurg, şi-n zori, şi înc-odată

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău (17 aprilie 2017)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!