* * *
Născut pentru o clipă, să pot muri în veci.
În schitu-mi intră, Doamne, cu gând să nu mai pleci.
Fă-mi inima altară și roagă-Te în ea
Să fie pururi rana născând oricare stea,
Pe ea, dacă se poate, cuprinsă ca pe-un crin,
Fă-o netrecătoare și stinge-mă. Amin!
poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare
Doamne,-așa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip și nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister,
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, așa de morți suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Și avan Te lăudăm,
Doamne!
poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul Răbdării
Ai Răbdare, ninsoarea va trece,
Spală-ți ochii în ea, fă-i curați.
Mâna dă-mi, e timidă și rece.
Dumnezeu ne-a rugat să fim frați.
*
Ai Răbdare, durerea va trece,
Ispășești prin ea ani întinați.
Acuprinde-mă, răul să plece.
Dumnezeu ne-a rugat să fim frați.
*
Ai Răbdare, și moartea va trece!
Vom călca-o sub pași vindecați!
Și-om cânta, fiindcă-n noua Lui Lege
Dumnezeu ne-a rugat să fim frați!
poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei
Ca mâine o să fim strămoși,
Nu zic: bătrâni, nu sună bine.
Și pregăti-ne-om de plecare
În straie noi, cum se cuvine.
Ca mâine-o să zâmbim la cer
Cu inima evlavioasă
Și toți, strămoși lângă strămoși,
Cântând, ne-om reîntoarce-acasă.
Ca mâine, bravi strămoși la porți
Ne-o găsi moartea, frații mei
Și vrând să-ngâne-o rugăciune,
Gura va naște porumbei.
Ca mâine zice-ne-om: strămoși,
Noi înșine strămoși ne-om fi,
Dar dacă-om avea steag Iubirea
Și de sub flori om trilui!
poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vânt
(Mamei)
De când te-ai dus în veșnicie
Am devenit mai întristat.
Îmi vine-n ospeție vântul
Și-mi șterge chipul lăcrimat.
A înflorit durerea-n mine
Și am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Și plânge-n plopii din cătun.
Cu frunzele se ia la ceartă,
Nu are leac s-a lămurit
Și-n orice an când moare toamna
E necăjit că n-a murit!
De când te-ai dus sunt disperare,
Cântec de vânt, apus de zi...
Ninge în mine cu uitare
[...] Citește tot
poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
Paștele
Satele plâng în întuneric, mamă,
Visul plecat e așteptat la porți.
În noaptea asta nimeni să nu doarmă,
Că Dumnezeu va învia din morți.
Satele-n zori nu vor avea suspine,
Vor pune la uscat batiste reci
Și Te vor aștepta Iisus, pe Tine,
Să Te implore iarăși să nu pleci.
În cimitire crinii se răscoală
Asupra morții lor în care-au stat,
Când pruncii luminoși ca după boală
Îngână-n cer: "Christos a înviat!"
Bolnavii fi-vor lume vindecată,
Saloanele o să le-aducă flori,
Nu vor mai fi spitale niciodată,
Doar crize mari de pacienți în zori.
[...] Citește tot
poezie de Traian Vasilcău din traianvasilcău, facebook, și din volumele anterioare
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Am mii de harfe, dar ca David nu-s
Și nici ca fiii sinceri ai lui Core!
Psalmul ce-l scriu e-un răsărit apus,
Ochii mi-s două, plânse, mandragore.
Pe Cartea mea e sânge de Iisus,
Dar să îngenunchez nu am putere,
Chiar dacă știu că doar pe Cruce pus
Mai pot nădăjdui la Înviere!
Astfel se chinuie un brav intrus,
Din care viața a fugit, și moartea,
Din care toate rănile s-au spus,
Dar Dumnezeu tot nu-i închide Cartea.
poezie de Traian Vasilcău (13 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
În ziuan care seaștepta zăpadă
Și numai moartean arbori seauzi,
Văzutam o măicuță stând în stradă,
Căreia ie rușine a cerși.
Cu mâinile ne-ntinsea rugăciune,
Ea nu știa căn suveranul stat
Cerșitul a ajuns profesiune
Și toți o practică neîncetat.
Copil al dorului, cu țaran soare,
Apropiindumă iam dat un leu,
Plângea în ochii ei chiar Dumnezeu,
În mine cerunțelegeam că doare
Și nam mai auzit nici un cuvânt
Și cerșetoarea rușinatăn pripă
Când sa plecat mi sa părut o Clipă
Ceși ducean spate propriul mormânt.
poezie de Traian Vasilcău din Moartea în premieră (2001)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Traian Vasilcău despre moarte, adresa este:
