Traian Vasilcău despre moarte

* * *

Născut pentru o clipă, să pot muri în veci.
În schitu-mi intră, Doamne, cu gând să nu mai pleci.

Fă-mi inima altară şi roagă-Te în ea
Să fie pururi rana născând oricare stea,

Pe ea, dacă se poate, cuprinsă ca pe-un crin,
Fă-o netrecătoare şi stinge-mă. Amin!

poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare

Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister, –
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul Răbdării

Ai Răbdare, ninsoarea va trece,
Spală-ţi ochii în ea, fă-i curaţi.
Mâna dă-mi, e timidă şi rece.
Dumnezeu ne-a rugat să fim fraţi.
*
Ai Răbdare, durerea va trece,
Ispăşeşti prin ea ani întinaţi.
Acuprinde-mă, răul să plece.
Dumnezeu ne-a rugat să fim fraţi.
*
Ai Răbdare, şi moartea va trece!
Vom călca-o sub paşi vindecaţi!
Şi-om cânta, fiindcă-n noua Lui Lege
Dumnezeu ne-a rugat să fim fraţi!

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei

Ca mâine o să fim strămoşi,
Nu zic: bătrâni, nu sună bine.
Şi pregăti-ne-om de plecare
În straie noi, cum se cuvine.

Ca mâine-o să zâmbim la cer
Cu inima evlavioasă
Şi toţi, strămoşi lângă strămoşi,
Cântând, ne-om reîntoarce-acasă.

Ca mâine, bravi strămoşi la porţi
Ne-o găsi moartea, fraţii mei
Şi vrând să-ngâne-o rugăciune,
Gura va naşte porumbei.

Ca mâine zice-ne-om: strămoşi,
Noi înşine strămoşi ne-om fi,
Dar dacă-om avea steag Iubirea
Şi de sub flori om trilui!

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vânt

(Mamei)

De când te-ai dus în veşnicie
Am devenit mai întristat.
Îmi vine-n ospeţie vântul
Şi-mi şterge chipul lăcrimat.

A înflorit durerea-n mine
Şi am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Şi plânge-n plopii din cătun.

Cu frunzele se ia la ceartă,
Nu are leac — s-a lămurit
Şi-n orice an când moare toamna
E necăjit că n-a murit!

De când te-ai dus sunt disperare,
Cântec de vânt, apus de zi...
Ninge în mine cu uitare

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paştele

Satele plâng în întuneric, mamă,
Visul plecat e aşteptat la porţi.
În noaptea asta nimeni să nu doarmă,
Că Dumnezeu va învia din morţi.

Satele-n zori nu vor avea suspine,
Vor pune la uscat batiste reci
Şi Te vor aştepta Iisus, pe Tine,
Să Te implore iarăşi să nu pleci.

În cimitire crinii se răscoală
Asupra morţii lor în care-au stat,
Când pruncii luminoşi ca după boală
Îngână-n cer: "Christos a înviat!"

Bolnavii fi-vor lume vindecată,
Saloanele o să le-aducă flori,
Nu vor mai fi spitale niciodată,
Doar crize mari de pacienţi în zori.

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău din traianvasilcău, facebook, şi din volumele anterioare
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am mii de harfe, dar ca David nu-s
Şi nici ca fiii sinceri ai lui Core!
Psalmul ce-l scriu e-un răsărit apus,
Ochii mi-s două, plânse, mandragore.

Pe Cartea mea e sânge de Iisus,
Dar să îngenunchez nu am putere,
Chiar dacă ştiu că doar pe Cruce pus
Mai pot nădăjdui la Înviere!

Astfel se chinuie un brav intrus,
Din care viaţa a fugit, şi moartea,
Din care toate rănile s-au spus,
Dar Dumnezeu tot nu-i închide Cartea.

poezie de Traian Vasilcău (13 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În ziua–n care se–aştepta zăpadă
Şi numai moartea–n arbori se–auzi,
Văzut–am o măicuţă stând în stradă,
Căreia i–e ruşine a cerşi.

Cu mâinile ne-ntinse–a rugăciune,
Ea nu ştia că–n suveranul stat
Cerşitul a ajuns profesiune
Şi toţi o practică neîncetat.

Copil al dorului, cu ţara–n soare,
Apropiindu–mă i–am dat un leu,
Plângea în ochii ei chiar Dumnezeu,
În mine ceru–nţelegeam că doare

Şi n–am mai auzit nici un cuvânt
Şi cerşetoarea ruşinată–n pripă
Când s–a plecat mi s–a părut o Clipă
Ce–şi ducea–n spate propriul mormânt.

poezie de Traian Vasilcău din Moartea în premieră (2001)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!