Tudor Arghezi despre frunze

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne căutam destinul în trifoi
Şi-l căutam în cîte patru foi.
Dar tot ghicind în frunza adunată
Mi s-a uscat buchetul dintr-odată.

catren de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne căutam destinul în trifoi
Şi-l căutam în cîte patru foi.
Dar tot ghicind în frunza adunată
Mi s-a uscat buchetul dintrodată.

catren de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rîndul,
Şi de cuvîntul de la început,
Te sperie şi litera şi gîndul.

Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvînt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mîna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de când încerci, mereu,
Condeiul, gândurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut,
De pagina curată şi de rândul,
Şi de cuvântul de la început.
Te sperie şi litera şi gândul.

Foile tale scrise, de hârtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele smulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvânt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mâna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Frunze (1961)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză palidă, floare galbenă

Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună şi lumină
Pomii în grădină
Şi scutură soare.

Aţi fost nişte trupuri
Şi v-aţi făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.

Dafini, duzi şi migdali
Erau plini de papagali,
Le-au căzut aripi şi pene,
Fulgii, alene
Şi pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.

Miroase a piatră şi ceară,
Şi ziua intră în seară.
Prin ceaţa mânjită cu humă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Ciclul HORE (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de creion

Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci niţel cu el.

Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.

A! că-i mic şi e frumos
Şi n-ar prea umbla pe jos,
Că-şi mînjeşte - şi nu vrea -
Pielea lui de catifea.

Stă în pom pitit, pe cînd
Ţie ţi-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuţi,
Să-l mîngîi şi să-l săruţi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a smuls toamna-n miez de noapte
Din grădini, ca un afiş.
Cineva, vorbind în şoapte.
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase-şapte,
Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vîntul

Nu ştiu cine, pe furiş,
Mi-a zmuls toamna-n miez de noapte,
Din grădini, ca un afiş.

Cineva, vorbind în şoapte,
De pe-o scară de coşar,
A-ntocmit-o-n şase, şapte,

Şi-a vîrît-o-n buzunar.
Hoţ de frunze, cine-l ştie
Să ia seama: vine iar.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Printre copacii morţi de vremi,
Pe stratul frunzelor căzute,
Peste cărările pierdute,
M-ai tot chemat şi mă tot chemi.
Dar azi, cînd dorul mă usucă,
Sunt osîndit numai să plîng,
Nu pot la piept să te mai strîng...
Fiind iubire-ai fost nălucă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om,
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri -1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiul roz

Chitara vag trăsare în zarea de azur,
Ning pe lac
Raze lungi
Blonde dungi...
Pitpălac.
Zdrang, zdrang... O sărutare ş-al frunzelor murmur,
Trestii tac
Şi spre mal
Nici- un val, -
Pitpălac.
Chitara însă sună: Planc - plinc - plunc - planc - plunc - plac.
Pitpălac.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiul roz

Chitara vag trăsare în zarea de azur,
Ning pe lac
Raze lungi
Blonde dungi...
Pitpălac.
Zdrang- zdrang... o sărutare ş-al frunzelor murmur,
Trestii tac
Şi spre mal
Nici un val...
Pitpălac.
Chitara însă sună:
Planc - plinc - plunc - planc - plunc – plac...
Pitpălac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

scriitor

Fiecare scriitor este un constructor de cuvinte, de catapitesme de cuvinte, de turle şi de sarcofagii de cuvinte. Cuvântul construit poate să aibă gust şi mireasmă; poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense pe-o singură latură construită; el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze.

definiţie celebră de Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Printre castanii puşi la rînd
Bolnavii cască meditînd
În vînăta lumină ştearsă,
De faclă şi feştilă arsă.

Ei se mai sprijină de viaţă
Urziţi în sita firului de ceaţă,
Şi-i sorb încet, în moalele părete,
Văzduhurile sure, de burete.

Ce caută subt negură şi frunză,
Ţine să tacă-n lut şi să se-ascunză.

Mi-a fost cîndva şi mie dor
De lucrul sufletului lor.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu taci

Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele şi farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniţi, din spitale,
Şi nu răspunzi durerii nicăieri.

În care loc, cu pila ta de faur,
Ţi-ascuţi tu fierăstrăul de cristal?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.

Poate că noaptea mai ales, de tac
Şi plopii rari şi pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Şi de poveri, şi de tictac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată toamna...

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată toamna...

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum în iarnă

Decembre, ca un paradis
De marmuri şi scântei,
Hlamida şi-a deschis,
Şi dintre tei,
Un vaiet lin de clopoţei
Suspină-abia, ca-n vis.

Deasupra nopţilor s-a-ntins
Legendă ideală,
Şi nu e suflet neatins,
Oricât de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.

E feerie de argint
Cristalizat în ţurţuri lungi
Şi pe cît ochii ţi-i alungi,
Pe cât ajungi,
E marmur alb, neprihănit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!