Dacă și-ar da într-adevăr seama de zestrea fără sfârșit care mișună ca niște aur viu în chivotele lor sufletești, scriitorii s-ar simți mai mulțumiți și invențiile lor literare ar aduce optimism și bucurie în viața bunilor cetitori. Ei ar construi iluzia cu realitatea în cantitatea necesară, pentru a înconjura mințile cu confort și a incendia lumea cu văpaia pură a speranței.
Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marile tăceri
La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiți un timp, dar ele se adună
Și se șoptesc alături împreună.
Voiai să uiți de tot, să uiți de toate,
Și, încercând, văzuși că nu se poate.
Să fie leac? Să ți-l aducă cine?
Că morțile, și ele, se-ngrămădesc în tine.
Și lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă și-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumânare
Și-o candelă, la ce-a mai fost și doare.
Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngânare mută între ele,
Mâhnirilor și vieților trecute,
Răbdate pe tăcute.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Frunză palidă, floare galbenă
Frunza când moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii în grădină
Și scutură soare.
Ați fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali,
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceața mânjită cu humă
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din Ciclul HORE (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răzvrătire
Începe, Doamne, iar să-ți pară rău
Că m-ai ales un timp să-ți fiu al tău?
Îmi dăruiseși un crâmpei de har
Și-mi dovedeai că harul fusese în zadar.
Îngenuncheat nainte-ți cu frică și sfiială
Mă încerca mereu și câte-o îndoială,
Și tulburat de taine și murmure cerești
Te-am întrebat odată, cine ești?
Să-mi fie singurul păcat
Pe care socoteam că l-ai uitat?
Născutul fără aripi, ca oamenii mai proști,
Nădăjduiam că tu mă recunoști,
Dar trebuia păcatul să-mi fie și mai greu
De care-mi cerci sfârșitul de-a pururea mereu.
Dar n-așteptam pedeapsa să-mi fie-atât de grea,
Când judecași fărâma de viață fost-a mea.
La câte-o cotitură rămânem față-n față,
Și asta se numește în pravila ta viață.
Ți-ai săvârșit Adamii și Cainii în Satani
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la sfârșit, dar cu o relevanță mică.
Bine și rău
Între nădejde tristă și-ndoială,
Te-am căutat prin bolta siderală.
Te-am căutat pe unde și neunde
Îți bănuiam făptura că se-ascunde.
Te căutam în tainica ta lipsă
Prin Testamente și Apocalipsă.
Să fi rămas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am căutat?
Când socoteam că te-am găsit,
Se și-nălța în dreptul tău un zid.
Simțindu-te zvâcnind în rădăcini
Te mai simțeam în spice și-n tulpini.
Te-am și cântat pe corzi, și noi și sparte,
Și peste vieți și peste moarte.
Tu rămâneai mereu departe.
Auzul tău nu vrea s-audă
Cântec de nai, de cobză și-alăută?
Într-o-nserare, în sfârșit,
Mi se păruse că te-aș fi zărit
În mantia de aur a unui asfințit,
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
ABC
A vrut Dumnezeu să scrie
Și nici nu era hârtie.
N-avea nici un fel de scule
Și nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.
N-aș vrea nici atât să-l supăr
Cât piperul de ienupăr,
Dar o să vă spui ceva:
Nici carte nu prea știa.
Orișice învățăcel
Știe mult mai mult ca el.
El, care făcuse toate,
Nu avea certificate.
Câtu-i Dumnezeu de mare
N-are trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu știe-aritmetica.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Tudor Arghezi despre sfârșit, adresa este: