Tudor Arghezi despre toamnă

Vănt de toamnă

Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală...

distih de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea veche

Crucea veche de la drum
Este cum s-a pomenit,
Cu Hristos cel răstignit,
Zugrăvit cu terci de fum.

Turmele şi carele,
Vremea, vîntul trec şi pier,
Ea stă singură la cer,
Ca Acela Carele...

Lemnul i se tot dăvingă,
Zugrăveala se mănîncă,
Trupul se cunoaşte încă,
Povîrnit pe mîna stîngă.

Toamna, grija nu ştiu cui
Mai bătea cîte un cui,
Şi c-un deget sau cu două
Da cu albăstreală nouă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată toamna...

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată toamna...

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vînt de toamnă

E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum şi de răşînă,
Şi oamenii, de ceruri beţi,
Se leagănă-n stihare de profeţi.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Şi pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet şi grumaz.
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Şi-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîţele cu iezii.
Deosebeşti chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Şi sorcova luminii în braţe i-o arunc.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de suflet

Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca nişte bărci tăcute, pornind fără lopeţi.
În ţărm se face seară, şi steaua-n cerul rece
Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi.

În şirul vieţii noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subţiri.

De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemişcată-n margini, lumina se răstoarnă
Şi, ca să cînte, streaja de sus şi-a luat răgaz.

De-aş fi un ştei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aş sta s-aştept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că este ceasul

Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost şi strălucit,
Să ne privim trecutul în faţă, liniştit,
Când urma lui de umbră începe să ne doară.

Şi, fără umilinţă şi fără de mândrie,
Să ne-amintim în noapte de noi, din fir în fir,
Şi să privim zigzagul, pe stânci, de tibişir,
În care-şi puse pasul fragila mărturie.

O zi mărunţi, o noapte aprinşi cu foc de aştri,
Când răstigniţi, când slobozi şi mari şi-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeţi pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaştri.

Şi de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost?
Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost
Şi s-adunăm deşertul, la cald, pe lângă case.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Străbatem iarăşi parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, sparturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii...
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure şi-l iau să i-l dezmierd...
Orice vroiesc rămâne indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul işi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut --
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, spărturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii...
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i uşure să-l iau să i-l dezmierd...
Orice vroiesc rămâne îndeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul îşi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut -
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-aş fi trist?

De ce-aş fi trist, că toamna târzie mi-e frumoasă?
Pridvoarele-mi sunt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine şi mi-o lasă,
Când soarele rămâne să-l găzduiesc în casă.
O prospeţime nouă surâde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist? Că pacea duioasă şi blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină?
E un surâs şi-n vraful de cărţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri câte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grânguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!