Tudor Arghezi despre zile

Versuri descălţate

Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinţi,
Plîng fiinţele flămînde în pădurile nopţii, fiarele, şerpii, vietăţile
crude şi blînde.

Plîng femeile înşelate, plîng bărbaţii minţiţi,
Plîng oamenii supuşi,
Plîng oamenii fără speranţe,
Plîng păsările şi vitele ucise ca să fie mîncate,
Şi-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce şi se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca şi cum îşi caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantilenă

Trăindu-şi zilele şi anii,
Pier prietenii, pe rînd, ca şi duşmanii,
La fel, şi legea ta nu cruţă.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruţă
Cu calul orb, bolnavi de boala vieţii
Şi proştii şi isteţii.

Le-ai dat şi-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ţi-e, şi viaţa şi neviaţa.

Începe noaptea. Unde-i dimineaţa?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Şi nu pot şti cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea îngheţată.
Am fost cîndva şi n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poţi
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plîng pe toţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de suflet

Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca nişte bărci tăcute, pornind fără lopeţi.
În ţărm se face seară, şi steaua-n cerul rece
Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi.

În şirul vieţii noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subţiri.

De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemişcată-n margini, lumina se răstoarnă
Şi, ca să cînte, streaja de sus şi-a luat răgaz.

De-aş fi un ştei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aş sta s-aştept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vedem...

Să vedem, ar putea graiurile mele
Să-ţi vie ca nişte inele,
Ca nişte brăţări, ca nişte cercei?
Încearcă-le! Uite o dată unul, o dată cinci, o dată trei,
Părechi şi despărechiate,
Sau odată pe toate!

Le-am suflat cu zmalţuri de zile, de ore şi de secunde
Şi le-am făcut rotunde:
Cristale ca piatra acră şi ca sarea de lămâie,
Neputându-le face tămâie
Şi scârbit de diamante limpezi şi lucii.
Uite, de pildă, unul în chipul crucii,
Ar pune un semn turbure de lumină
Subt bărbia ta de fată creştină.
Altul îşi agaţă de aţă
Gogoloiul de ceaţă.

Să vedem, din atâta sărăcie,
Să vedem, nu se ştie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din volumul: Mărţişoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii,
Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci,
Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii,
Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci.

Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare
Şi copie leită, croită pe tipar,
Ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare,
La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu şi rar.

Ascunşi prin gropi şi scorburi, alăturea de tine,
Tu nu ştiai că suntem într-unul singur doi,
Împreunaţi pe viaţă din două firi străine
Prin şubreda urzeală de aer dintre noi.

Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărţită,
Cu linia schiţată aceeaşi de contur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii,
Încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci,
Când, speriat şi singur, târâş printre vedenii,
Umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci.

Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare
Şi copie leită, croită pe tipar,
Ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare,
La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu şi rar.

Ascunşi prin gropi şi scorburi, alăturea de tine,
Tu nu ştiai că suntem într-unul singur doi,
Împreunaţi pe viaţă din două firi străine
Prin şubreda urzeală de aer dintre noi.

Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărţită,
Cu linia schiţată aceeaşi de contur,
Pe pulberea fierbinte şi-n cremenea tocită,
Ca un păianjen negru ce-ţi umblă împrejur.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cântare omului (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!