Credințele care îți guvernează mintea sunt cele care îți creează realitatea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu îți creezi realitatea prezentă și viitoare prin gândurile, cuvintele și faptele tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multe ori, cuvintele pe care le folosește un om ca să te descrie pe tine (sau pe alte persoane) reprezintă realitatea sa interioară. Fie că te laudă, te jignește, te critică, te ridică în slăvi sau te ridiculizează, ține mereu în minte faptul că oamenii vorbesc din propria lor realitate și că majoritatea lucrurilor pe care le spun nu sunt altceva decât proiecții. Astfel, nu lua nimic la modul personal, ci ascultă cu atenție ce cuvinte aleg să folosească pentru că nu fac altceva decât să se descrie pe ei înșiși. Iar în funcție de ce auzi, gândește-te dacă îți dorești în viața ta un om care are acele calități sau caracteristici.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii te percep și se raportează la tine în funcție de cum sunt ei, nu de cum ești tu. Mintea noastră distorsionează ceea ce vedem în funcție de propriile noastre filtre pe care le aplicăm realității. Asigură-te că nu te vezi prin ochii oamenilor care nu te percep așa cum ești tu în realitate, sau prin ochii persoanelor care nu te prețuiesc. Cunoaște-ți propria ta valoare și nu permite nimănui să te facă să te îndoiești de tine!
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege-ți "luptele" cu înțelepciune. Nu are niciun sens să te lupți cu cineva care are o realitate total diferită de realitatea ta. Permite-i să-și păstreze credințele și rămâi și tu cu ale tale. De asemenea, nu este nicio onoare să pornești la luptă atunci când știi că nu ai cum să câștigi. Retrage-te și pregătește-te mai bine sau pur și simplu ia-o pe un alt drum. Încrederea ta în tine are mult de câștigat atunci când știi în ce să-ți investești energia și la ce să renunți.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o relație se încheie, să accepți realitatea este mult mai sănătos decât să suferi pentru că iluziile tale nu s-au materializat. Mare parte din suferința pe care o simțim când o relație se încheie este dată de imaginile mentale pe care le-am construit de unii singuri, de iluziile și speranțele nerealiste pe care ni le-am hrănit în ciuda evidentelor, din orgoliul rănit și din egoismul care nu ne-a fost satisfăcut. Un om rațional nu are nevoie de povesti și iluzii pentru a putea să se bucure de viață. Ia lucrurile așa cum sunt, le acceptă și nu-și creează suferințe inutile pentru că realitatea este diferită de fanteziile din mintea sa. Realitatea, dacă știi să te bucuri de ea exact așa cum este, nu are nevoie de înflorituri și fantasme. Iar atunci când trăiești ancorat în realitate, așa cum este ea, o accepți fără să îți dorești să fie alta. Astfel, trăiești cu ochii deschiși o relație, îi simți etapele, îmbunătățești acolo unde se poate, însă dacă ea se termină, accepți cu demnitate, închizi capitolul și mergi mai departe. Trăind în acest fel eviți multă suferință inutilă.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu îți creezi realitatea cu gândurile pe care le hrănești în mintea ta. Tu îți alegi destinul, prin gândurile și acțiunile tale. Tu îți determini sănătatea psihică și fizică prin gândurile tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credințele care îți guvernează mintea sunt cele care îți creează realitatea. Singurul lucru pe care poți să-l controlezi cu adevărat este mintea ta. Orice formă de control este de fapt auto-control. Dacă îți controlezi mintea, ai control asupra realității tale și asupra celorlalți. Tu decizi ce gândești, cum te raportezi la tine însuți și la viață, ce simți și cum acționezi, iar aceasta este singura formă de control pe care poți să o exerciți. Atitudinea și mentalitatea ta sunt cele care decid calea ta în viață.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede întotdeauna că urmează să se întâmple ceva bun în viața ta, chiar și atunci când treci prin momente dificile, și vei vedea că realitatea se va conforma credinței tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credințele, "filtrele" tale, îți îngustează percepția asupra realității și te limitează la observa și a crede doar ceea ce este în acord cu ele. De exemplu, dacă tu crezi că oamenii sunt răi sau că viața este o luptă, vei avea tendința să cauți, conștient și inconștient, acele dovezi care îți confirmă și îți întăresc aceste credințe. Vei fi "orb" și vei avea tendința să treci cu vederea orice dovadă care contravine cu credința ta și astfel, pe măsură ce înaintezi în viață, gândurile tale limitative vor avea din ce în ce mai multă putere asupra ta. Însă, dacă alegi să fii deschis și să vezi viața fără idei preconcepute, vei putea să observi nuanțele și să trăiești în realitate, așa cum este ea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost cândva un adolescent cu visuri și planuri mărețe. Ai avut dorințe și ți-ai promis că atunci când vei fi mare și vei avea libertatea de a face orice îți dorești, îți vei îndeplini toate visurile? Ai făcut asta? Sau ai lăsat ca viața să te poarte la întâmplare și ai uitat de promisiunile pe care ți le-ai făcut? Nu-l dezamăgi pe tânărul care ai fost cândva. Chiar dacă te-ai rătăcit pe cărările vieții, adu-ți aminte de promisiunile pe care ți le-ai făcut cândva și, mai bine mai târziu decât niciodată, transformă-ți visurile în realitate.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la realitate, dar cu o relevanță mică.
Ochii văd doar ceea ce mintea este pregătită să vadă. Realitatea ta interioară, gândurile și emoțiile tale îți direcționează percepția exterioară. Observă și tu acest fenomen: când ai o zi "proastă" vei extrage din realitatea înconjurătoare acele elemente care sunt în acord cu ceea ce simți tu în interior. În mod similar, când ești bucuros, vei observa frumusețea din exteriorul tău. Lumea este un loc cu bune și mai puțin bune. Lucrurile pe care te focalizezi sau pe care le atragi sunt cele care intră în rezonanță cu starea ta interioară. Schimbă-ți starea și realitatea exterioară se schimbă și ea. De asemenea, adu-ți aminte mereu că ești un creator - creezi în exteriorul tău realitatea ta interioară. Dacă în interior hrănești gânduri pozitive - bucurie, acceptare, compasiune, și așa mai departe., asta vei aduce și în lume, prin tot ceea ce faci. Reciproca este și ea valabilă: fiind înnegurat în interior, vei crea o realitate negativă. Noi toți reprezentăm un întreg, iar contribuția ta la acest întreg este dată de felul în care alegi să gândești și să trăiești. Tu ce aduci în lume?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele relații se consumă și ajung la final, uneori după o perioadă mai scurtă, alteori după o perioadă mai lungă de timp. Însă ele se încheie cu adevărat doar atunci când îți dai voie să accepți realitatea, oricât de dureroasă ar fi ea, când ai curajul să spui cu adevărat stop și să mergi mai departe. Nu are niciun sens să prelungești agonia și să amâni inevitabilul hrănind iluzii despre cum ar fi putut să fie dacă... sau dacă... A fost ce-a fost, nu altceva, iar când ați ajuns într-un anumit punct, nici nu mai poate să fie altfel. Aveți curaj și acceptați realitatea, eliberați-vă de iluzii nerealiste, oferiți-vă o încheiere civilizată și mergeți împăcați mai departe cu viața voastră.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața ta, evoluția ta, dezvoltarea conștiinței tale sunt toate în puterea ta. Doar asumându-ți pe de-a-ntregul responsabilitatea asupra gândurilor, vorbelor și faptelor tale îți schimbi viața și îți construiești viitorul. Ești tu oare conștient de puterea pe care o ai? Tu îți creezi realitatea prezentă și viitoare prin gândurile, cuvintele și faptele tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate emoțiile pe care le simți sunt consecințele gândurilor tale. Emoțiile sunt obiceiuri. Fie că alegi să creezi adevărate drame, că suferi, că reacționezi cu furie, ură, agresivitate, invidie, răutate, gelozie, disperare, tristețe, panică, frică, etc., toate reprezintă doar modalitatea prin care tu te raportezi, în mod obișnuit, la realitate. Poți oricând să îți creezi alte reacții emoționale, alte obișnuințe - însă pentru asta este necesar să îți asculți rațiunea și să îți cultivi înțelepciunea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluziile și speranțele deșarte pe care aleg să și le hrănească îi determină pe unii oameni să se lase efectiv distruși de un lucru pentru a conștientiza cât de mult rău le făcea de fapt. Realitatea câștigă realitatea întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Când te minți pe tine și ignori realitatea ești atașat de o fantezie care are potențialul de a-ți face mult rău. Oare nu ar fi mai bine dacă ai accepta realitatea și te-ai adapta la ea, în loc să o ignori și să îi permiți să te rănească până când îți ucide și ultima fărâmă de speranță? Este mult mai ușor să pleci sau să te ridici când încă mai ai resurse decât atunci când ești la pământ, epuizat.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îți dorești cu adevărat ca un vis de-al tău să se împlinească, nu renunța la el niciodată. Adaptează-ți mereu strategia, învață, îmbunătățește-te și nu te lăsa până când visul tău devine realitate. Toate acestea se aplică la obiectivele care depind doar de tine ca să le îndeplinești. Însă atunci când este vorba de o altă ființă umană, acceptă că "nu" înseamnă "nu". Nu poți să forțezi pe cineva să te iubească sau să te dorească în viața sa. Oamenii nu sunt obiecte, nu sunt bunuri și nici lucruri. Ei au drumul lor, au viața lor și poate nu-și doresc sau nu îți mai doresc ca tu să îi însoțești în călătoria lor. Caută să ai demnitatea necesară ca, după ce le-ai arătat ce îți dorești tu de la ei, să accepți faptul că ei nu își doresc același lucru ca și tine. Să fii cu un anumit om poate fi doar visul tău, care provine din motivația ta interioară, dar poate sa nu fie și ceea ce-și dorește celalalt. Mergi mai departe, dă-ți o altă șansă și cu siguranță vei găsi pe altcineva care va dori același lucru ca și tine.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii adult din punct de vedere psihic înseamnă că alegi să faci diferența dintre realitate și iluzie, să discerni între necesar și inutil și, mai ales, să înțelegi că suferința este opțională. Imaturitatea psihică predispune la reacții emoționale copilărești care nu rezolvă nicio problemă, ci doar o agravează. Maturitatea psihică înseamnă să înțelegi că suferi întotdeauna din cauza gândurilor tale, a felului în care gândești despre ceea ce se întâmplă și nu suferi din cauza evenimentelor în sine. Nimeni și nimic nu-ți poate face rău - ci tu gândești (conștient sau inconștient) într-o manieră care îți provoacă suferință. Atunci când ai echilibru psiho-emoțional, înțelegi cu adevărat faptul că suferința este opțională și este dată doar de gândurile tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica este un obicei, la fel cum este și autocompătimirea, victimizarea, anxietatea, disperarea, lipsa de speranță, înfrângerea și renunțarea. Toate acestea nu sunt decât rezultatul unor gânduri conștiente sau inconștiente, sunt doar modalitățile prin care ai fost învățat să gândești și să trăiești. Ele nu reprezintă realitatea! Probabil ai preluat modul de gândire al mamei tale sau al altui adult care a participat la educația ta, sau ai fost influențat de mediul în care ai crescut. Și, pentru că, de fapt, aceste modele de gândire nici măcar nu-ți aparțin, poți oricând să le înlocuiești cu altele... Fă un experiment și înlocuiește în mintea ta frica cu curajul, neputința ("nu pot") cu determinare, renunțarea cu voință... pentru că POȚI și VREI să trăiești viața visurilor tale!
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii te judecă în funcție de propriile lor filtre și percepții asupra realității. Îți vorbesc despre "cum ești tu" însă ei nu te văd pe tine, ci propriile lor preconcepții, amintiri, judecăți de valoare. De asemenea, feedback-urile pe care le primești de la cei din jur, pozitive sau negative, sunt de multe ori date de măsura și de felul în care tu corespunzi nevoilor, așteptărilor, dorințelor, viziunii și egoismului lor. Dacă le satisfaci nevoile ești un om de valoare, dacă nu... nu. Dacă corespunzi viziunii lor ești un om ok, dacă nu... nu. Știind toate acestea, cum de încă accepți să îți stabilești propria valoare în funcție de ce spun alții? Încrederea ta în tine este dată de ceea ce știi să faci și faci. Respectul de sine este rezultatul grijii pe care ți-o porți. Iubirea de sine este data de felul în care știi să te prețuiești și să îți trăiești viața, onorându-te pe tine prin tot ceea ce ești și faci. Singurul om de pe lumea asta care este în măsură să îți stabilească valoarea ești tu însuți. Nu mai permite ca vocile altora să determine cine ești și cât valorezi.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Ursula Yvonne Sandner despre realitate, adresa este:
