Sănătatea ta depinde, in primul rând, de gândurile tale. Corpul tău fizic se reînnoiește în fiecare clipă. Celule mor, iar altele se nasc și le iau locul. Toate organele tale comunică între ele și se regenerează, influențate de gândurile, credințele, atitudinile și alegerile tale. Starea ta de sănătate fizică depinde mai mult decât crezi de informațiile pe care le accepți și de gândurile pe care le hrănești în mintea ta, asa că fiecare clipă este un moment bun să începi să gândești și să fii sănătos.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile pozitive care generează încredere, iubire de sine, de viață și de frumos, armonie, toleranță, acceptare, voință, motivație, pasiune creatoare, bucurie de a trăi, dorința de cunoaștere și evoluție, seninătate, sănătate psihică și fizică, îl înveșmântează ca o mantie luminoasă pe omul care le hrănește. Acest om inspiră și altora încredere și calm, iar alții se simt în siguranță lângă el. Ceea ce ești în interior se reflectă cu acuratețe în exterior. Felul în care trăiești, circumstanțele care se tot repetă în viața ta, le atragi pe baza a ceea ce emani. Aceasta este legea rezonanței. Dacă încă nu trăiești conștient, adică nu știi ce gândești și ce simți, uită-te cu atenție la tine însuți în oglindă. Ce îți spune chipul tău când nu încerci să transmiți ceva anume? Cum arată corpul tău? Cât de sănătos ești? Dă-ți voie să fii sincer cu tine însuți și - acum nu altădată - devino conștient de tine însuți și de viața ta. Asuma-ți felul în care ești și felul în care trăiești. 100% și fără să mai dai vina pe nimeni. Iar dacă nu îți place ceva, schimbă. Acum. Sănătatea ta psihică și fizică, precum și calitatea vieții tale depind de acest demers!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul fiecărui om este de a crește, a se dezvolta și de a-și găsi împlinirea și bucuria de a trăi. Atunci când conștientizăm asta și trăim în acest fel suntem sănătoși fizic, psihic, emoțional și spiritual. Când alegem să trăim în compromis, suferința ne va însoți mereu. Iar când suferința este prezentă, sănătatea noastră precum și bucuria de a trai sunt absente. Suferința, dată de compromisuri și renunțare la sine, NU este o virtute și nici nu duce la nimic bun. Când vom înțelege asta cu adevarat, vom ști cum să trăim și ce alegeri să facem.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu îți creezi realitatea cu gândurile pe care le hrănești în mintea ta. Tu îți alegi destinul, prin gândurile și acțiunile tale. Tu îți determini sănătatea psihică și fizică prin gândurile tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostirea și iubirea nu sunt suficiente. Compatibilitatea la nivel de valori și credințe, comunicarea, prietenia, respectul și admirația reciproce sunt bazele unei relații sănătoase. Nu neapărat poți să ai o relație pe termen lung cu o persoană care te face să simți fluturi în stomac. Ce rămâne după ce fluturii zboară este ceea ce contează.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o persoană pe lumea asta care deține controlul asupra ta, care te poate face să suferi sau să fii fericit, care hotărăște dacă te simți slab sau puternic, dacă ești o victimă neajutorată sau un învingător, care are grijă de tine - de sănătatea ta psihică, fizică și spirituală sau, din contră, care te îmbolnăvește, care decide dacă îți trăiești viața visurilor tale sau ești pur și simplu purtat prin existență ca o frunză în bătaia vântului. Știi cine este acea persoană? TU.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la sănătate, dar cu o relevanță mică.
Când te iubești pe tine, ai grijă de sănătatea ta, de corpul tău, de mintea ta și de felul în care trăiești. Spui "nu" compromisurilor, relațiilor disfuncționale, limitărilor de orice fel și îți urmezi mereu calea visurilor tale. Iubirea de sine înseamnă fericire!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ințelepciune înseamnă și să ai capacitatea să prevezi consecințele din viitor ale alegerilor tale din prezent. Viața nu este ceva ce ți se întâmplă, ci este creația propriilor tale alegeri și decizii. Astăzi ai relațiile pe care ți le-ai ales, meseria pe care o accepți, casa în care vrei să trăiești, partenerul pe care îl dorești, corpul, sănătatea, situația materială și socială pe care ți le-ai creat. Personalitatea și viața ta din acest moment sunt oglinda alegerilor și deciziilor tale de ieri. Ești mulțumit? Continuă! Nu-ți place cum arată viața ta în prezent? Alege de astăzi diferit și crează-ți, cu înțelepciune, viitorul pe care ți-l dorești.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce ești și tot ceea ce ai astăzi se datorează gândurilor tale. Suferința și fericirea sunt rezultatul gândurilor tale, a felului în care te percepi pe tine și viața ta. Puterea sau slăbiciunea ta interioară sunt date tot de felul în care gândești. Nu șansa sau norocul îți determină viața, ci felul în care gândești și acționezi. Nimeni nu te poate ajuta, ci tu singur, prin schimbarea gândurilor tale, poți să îți schimbi viața. Stările tale emoționale, sănătatea ta psihică și fizică sunt o consecință directă a gândurilor tale. Când vei înțelege că doar gândurile tale sunt la cârma vieții tale, vei prelua controlul asupra lor și vei trăi așa cum visezi. Până atunci...
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stabilește-ți limite și granițe sănătoase cu în interacțiunile cu cei din jur. Învață să spui pur și simplu NU când simți să faci asta, fără să te justifici, fără să minți, fără să te scuzi și, mai ales, fără să te simți vinovat. Este mult mai demn și politicos să refuzi decât să eviți să îți asumi responsabilitatea față de ceea ce vrei sau nu să faci. Nu face compromisuri și nu le permite altora să abuzeze de timpul sau de viața ta.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o relație se încheie, să accepți realitatea este mult mai sănătos decât să suferi pentru că iluziile tale nu s-au materializat. Mare parte din suferința pe care o simțim când o relație se încheie este dată de imaginile mentale pe care le-am construit de unii singuri, de iluziile și speranțele nerealiste pe care ni le-am hrănit în ciuda evidentelor, din orgoliul rănit și din egoismul care nu ne-a fost satisfăcut. Un om rațional nu are nevoie de povesti și iluzii pentru a putea să se bucure de viață. Ia lucrurile așa cum sunt, le acceptă și nu-și creează suferințe inutile pentru că realitatea este diferită de fanteziile din mintea sa. Realitatea, dacă știi să te bucuri de ea exact așa cum este, nu are nevoie de înflorituri și fantasme. Iar atunci când trăiești ancorat în realitate, așa cum este ea, o accepți fără să îți dorești să fie alta. Astfel, trăiești cu ochii deschiși o relație, îi simți etapele, îmbunătățești acolo unde se poate, însă dacă ea se termină, accepți cu demnitate, închizi capitolul și mergi mai departe. Trăind în acest fel eviți multă suferință inutilă.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o viață sănătoasă renunță la: lene și zona de confort. - dorința de a le face altora pe plac. - ipocrizie și măști inauntentice. - gânduri și emoții negative (furie, ură, invidie, gelozie, etc.) - comparația cu alții. - relații toxice de orice fel. - autoamăgire și iluzii. - credințe limitative ("nu pot", "e imposibil") - autodevalorizare, autocritică și dialog interior negativ) - așteptări nerealiste de la alții. - bârfă și critică. - amânarea deciziilor importante. - credința "Lasă că merge și așa."
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când facem compromisuri, sacrificii, renunțăm la noi înșine și la fericirea noastră personală, nu ne iubim, ci din contră. Un om care se respectă și se iubește pe sine însuși știe să își traseze limite și granițe sănătoase de interacțiune cu ceilalți. Dăm dovada de iubire de sine atunci când ne punem pe noi înșine în prim planul vieții noastre și căutăm să ne bucurăm de viață. Iar atunci când noi suntem împliniți și fericiți putem să îi iubim cu adevărat și pe cei din jur, ca pe noi înșine. Un om care nu se iubește pe sine nu poate iubi pe altcineva pentru că nu știe cu adevărat ce este iubirea - o confundă cu atașament, dependență, nevoie și așa mai departe.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să stai și să înduri situații sau relații care îți fac rău înseamnă lașitate, neasumare, lipsă de respect și prețuire de sine. Dacă te-ai iubi și te-ai respecta ca ființă, nu ai tolera o viață în care să le permiți altora să te trateze cu lipsă de considerație, să te abuzeze psihic sau fizic, să te transforme într-o victimă sau să se folosească de tine și de pasivitatea ta. Sacrificiul tău și compromisul în care alegi să trăiești nu sunt simboluri ale virtuții tale, ci ale lipsei tale de curaj și demnitate. Respectă-te, trasează-ți limite și granițe sănătoase, ieși din situații și relații toxice și caută să te bucuri de viață. Asta este o atitudine demnă de respect și acesta ar fi normal să fie dezideratul oricărei ființe umane.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit cu siguranță de faptul că ești foarte influențat de cei cinci oameni cu care îți petreci cel mai mult din timp. Cu sau fără voia ta, le preiei starea, modalitatea de gândire, atitudinea și stilul de viață. Ce visuri au acești oameni? Cum își gestionează emoțiile, relațiile și viața? Ce atitudine au în fața problemelor? Cât de ambițioși sunt? Se victimizează sau își depășesc cu ușurință problemele? Ce obiceiuri au - fac sport, mănâncă sănătos, au diferite vicii care-i controlează pe ei? Care este relația lor cu banii? Cum se raportează la partenerul de viață? Fac compromisuri și sacrificii inutile? Se mulțumesc cu puțin, trăiesc în blazare și mediocritate, sau caută mereu să se dezvolte și să evolueze? Gândește-te pe rând la fiecare om care îți este alături în acest moment și răspunde la întrebările de mai sus. Apoi observă în ce măsură te regăsești și tu în răspunsurile pe care le-ai dat. Calitatea vieții tale depinde într-o mare măsură de calitatea oamenilor cu care alegi să te înconjori. Dacă nu-ți plac răspunsurile pe care le-ai dat și îți dorești să trăiești altfel... știi ce ai de făcut. Alege înțelept relațiile pe care le cultivi și oamenii alături de care îți petreci timpul.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ursula Yvonne Sandner despre sănătate, adresa este:
