mlădie
vin
dinspre rădăcinile vântului
plec
înspre oul mirării, luminii, nu știu
câte traiectorii am scrijelite
cu taină
în «după-casa» dorului, ude
streșini bătrâne ghețuri noi
învață
dinspre care înspre care
cine pe cine se are
ah, du-te-vino
eliptic, din aproape-n aproape firul
o șuviță mlădie din rădăcinile vântului
îmi deșiră trupul
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
ce mai fac eu?
trimit sufletul încoace și-ncolo
prin lume
dansez vals centrifugant înăuntru
în mine fac tumbe amărăciunii
și sper cu speranță plânsă
îngerii cântă și le mulțumesc,
și lui Dumnezeu,
tuturor celor care mă ajută
e greul suportabil
când simți lângă tine
gândul atâtor oameni
luminându-ți «nelocul»
stări sufletești grele
mă încearcă uneori,
dar învăț
îmi fac universul meu interior
echilibrat
ca să pot relaționa
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maternitate
am învățat că
nu trebuie niciodată
să scuturi un cireș
din el pot cădea copii și
nu este cireș cu cireșe dar fără copii
ca și cum
acolo se nasc
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
tata nu știa că nucul
a învățat să fumeze
nici că veverițele
au iarba fiarelor și mereu desfac
ușa de la pivniță
de aceea au buzele roșii
iar butoiul din ce în ce sună
a ecou
.
tata știa că învăț
pentru ca să dau la facultate
săpa un petic de deal
și iar săpa
țărâna-i părea că ascunde viitorul meu
.
de mulți ani am îngropat sapa aceea
să nu afle tata c-a murit
și că dealul
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
inductus
planuri alungite, contorsionate, un verb dedesubt
și deasupra
subțiind legăturile luminii cu lucrurile
ca un înveliș, dar nu gest întrerupt, pudoarea rostirii
trece-n curaj vreodată?!
creioane încinse înfipte în încheieturile mâinilor, picioarelor
pe o foaie de hârtie aparent goală răstignit
un poet nu mai scrie, recită astfel.
Urechea ta învață glasul cel de acum.
.
Literele au dezgolit rădăcini, credeai
că nu-s atent, priveai gingia sângerându-mi
fiindcă am gustat din ele
de atunci
nu mai există un «ăsta sunt eu», m-am scurs
trecând prin agregări străine
.
rămas undeva între planuri, rostind fără încetare
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
nu mă mir
răni inutile știe pământul
ierbi rele înmulțindu-se
fiindul meu strecurat
prin atâtea cotloane, denivelări, pori
adâncuri
filtrând prin os
seve acide
a învățat căile vântului
nu mă mir
cum de caută înălțimi
arsa lui așteptare
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la învățătură, dar cu o relevanță mică.
șaptesprezece silabe
urmă pe zăpadă
raza în amurg
îi învață taina
*
pânza vântului taie
lumina
umbra-mi se apleacă
*
țiuit lin
prelung, împinge muntele nu
și umbra-i
*
clopot ars-întâiul
aud ecoul
sau sunet
*
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apriliadele 2
vântișorule spion și
nebunatic
ai vărsat atâtea sticluțe
cu parfumuri
peste aprilie acesta că nu știu
nu mai mănânc
nu mai dorm
n-am astâmpăr, mă chinui
să învăț pasul dansului tău
nu-s beat
mi-ai dilatat nările
îmi acoperă fața
și
tot nu vrei tu să-mi faci
un hatâr
să duci, vântușorule, praful
frunții mele pe un pisc anume
și iubitei
fiorul hai că poți asta, fiorul
când dau cu tâmpla de
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeii mei
eu Omul Eu
vanitos și grăbit:
în mine nu mai încape niciun loc de mine
în rănile mele sunt numai răni deși nu a fost nicio luptă
în rănile mele nu mai străpung noi tăișuri sunt pline de ele...
mi se urzește undeva la o palmă deasupra capului un trup nou...
Să se alcătuiască unul deja rănit propuse iertările - ba nu zise ispitele
să crească straturi-straturi de răni fără îndurare
să fie apt Acolo
dar ia stați - parcă se chema Dincolo
când l-ați mutat?
tăceți să învățați Acolo este Aici privit
cum s-ar privi ochii pe ei înșiși
zise dumnezeul-olar în salopete arse pe alocuri...
dumnezeul de aer suflă cravata dumnezeului de apă:
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monologuri și paralelisme
teamă și păstârnac
așa colegul
de la patul alăturat descrie
"nelocul" acesta
teamă pentru fricile iminente
viitoare și trecute trecute?!
Da, de replicile lor...
Păstârnac
Păstârnacul din borcanul meu cu
tocană de legume
așa suntem
ne învață aici cum
să ne fie
frică de frici plus
poziția păstârnacului destoinic...
băiețași
ei uită că nu suntem născuți
în spațiul acesta, cel puțin eu
Nu
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
lipit pământului
aripi
înmugurind fragile
în umilință, vor învăța
înălțimi
cât de jos e pornirea
câtă irosire, zbatere
cheamă
cerul râvnit
până acum, am găsit doar
ceea ce dezbină iubire
și oameni
ce-i unește voi știți?!
M-aș ascunde o vreme
în rănile voastre
mi-aș învăța mugurii
pulsul nevoilor voastre
apoi
aș năzui să urc
cine-mi va spune încotro-ul?!
sau nădejdea va rămâne nădejde
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi am înțeles
că iubirea fusese o amendă
pentru mersul pe contrasens
pe ape
așa cum ne școlise Nichita
să ne învățăm minte
cum ai pune semn la o carte prea groasă
făceam concurs care minte
mai mult
apoi am înțeles
de ce tălpile noastre au contururi de lacrimi
iar noi crezusem că o fi ploaia sau
votca poetului rămasă nebăută
azi ne-am deșteptat și simulăm doar
gestul adio
și ne ținem tălpile unul altuia cum am merge unul altuia
ștergând orice dâră de poezie cu tot cu Nichita
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde mă voi duce ?
nu sunt alesul și nici singur
nu mă voi chema
risipa nu-ntr-adins mă știe, nici harul
urma mea prelinsă-n vaietul lumii satului românesc
mă va naște din nou, din același părinte
din același sunet
ce mă voi face când
asfaltul va înveli ca o epidermă a diavolului toate satele?
Unde mă voi duce să mor ultima oară?
Nu sunt singur în exilul dezrădăcinării cum nici răul
nu-i perfect
Am vietăți cu mine mai multe chiar decât Noe
unde să le duc, cine-mi arată că susul e sus
și că noaptea-i aproape
?
Speranța, hristica respirație
abia îmi învață numele sau
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
alfabetul înăuntrului
Dacă aștepți o mână
o voce să-ți vină în sprijin
este sfârșitul
doar vântul te știe înăuntrului tău
îi pot crește mâini și nu-i murmur acela
este glasul, învață vocalele abia
aaaa uuuu oooo iiii eeee, aeiou nu încă
ci după consonizarea alfabetului
!
ar părea că mușcă din cenușă nervul
lacom căutând un atom măcar nears
astfel începutul, altul, te prinde de călcâi
unde fugi?!
crește în tine vector eliptic în sus nu-i
în sus doar părere
Arlechinul râde, un salt, urcă
plânge
rotește
din trupul lui cresc mii de mâini aprinse
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
renăscându-mă
despre indiferența durerii vorbesc umerii
împovărați, oricât i-aș șlefui
se cresc pe ele poverile și mai grele
mă las în jos în genunchi, să muște ochiul
vârful ierbii
să ți se pară flori negre ochii mei, iubito
dacă din întâmplare treci fluture-argintiu
despre nepăsarea dorului voi învăța aici
îi este totuna dacă mai țin speranță sau
mi-a împietrit grumazul
voi păși cu palmele în țărână și tălpile pe cer
împiedicându-mă de norii contrari și tot
te voi ajunge, oriunde vei fi, iubita mea de suflet
de carne, de os și de sânge
surâsul tău
mă vindecă de moartea multiplicată, dă puls
cadranelor mele interne și îmi arată estul
născându-mă, renăscându-mă
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
piscul iubirii (poemul renașterii iminente)
Ce bine mai era în vara care vine am fost
acolo, să repar un cocor de piatră
arcurile chimice ale dorințelor voastre
i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din
rotulele genunchilor mei
acum totu-i aproape
dar aveți grijă
la ce poftiți cu atâta îndârjire de acum încolo!
În jurul muntelui
pe piscul căruia se-nalță cocorul sculptat de vânt semn
de circulație pus speranțelor în drumul lor spre faptă
erau grădini din cristal
mi-am construit aici un templu cât o lacrimă
pentru numele prietenilor și neprietenilor deopotrivă
pentru iubita și neiubita
pentru numele meu sub toate acestea
pentru anti-numele meu vinovat rostirea răsucită
a unei iertări m-a aruncat în urmă
voi traversa toamna, această ciudată toamnă
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
lingură, păsări, rame iar păsări !
Sunt lemnarul
astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăța blândețea
ca atunci iubito, îți amintești?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel toate în zbor până ce
voi căpăta îndemânare la
vulturi
Voi face, ba nu, nu voi reuși ramă dorului
Ramă în care să încapă toți
prietenii
o voi sculpta în cer sus
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
joc în oglindă
Am învățat cu adevărat
ce-nseamnă dor rod chircit culege inima
drept vedeam departele
cu ochi de cal lac amar izvorăște azi din ei
cu ușurință petreceam secundarul
nefăcând vreodată caz zac la umbra lui nemaisfiindu-l
prietenii neștiindu-i le trecusem
fiecăruia alt rol lor le datorez răbdarea
și nu doar ci și iubirea, înțelesul
de încercări adus suda(u) la cald inimile noastre
dintre toate gusturile știe acum
gura mea pe cel amar rama neputințelor mă strânge
ce-mi rămâne centrifugându-mi sufletul
atât vă las în dar rad tot ce-i rău și arunc pustiului
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
habitat (din «scrisorile mov»)
pereți plini cu planșe colorate
statistici
cât iubesc densitatea tristeții
variabila ploilor din departele unde dorul
crește precum grâul
surâsometrul și toate zilele când
eram un pupălău destoinic
sărutacul tău derbedeu galactic
pereții plini cu planșe diluate intrând încet
în carnea zidului
înăuntrul seamănă a peșteră
confort unu
nemaiștiind să decupez ferestre ochii îi țin închiși
întreg muntele se micșorează, mă strânge
cuibărindu-mă ca în pântecul mamei
aștept să mă nasc singur
copilul care voi fi
va învăța astfel să deseneze
să te caute
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturare
rătăceam într-o lume așa... cum este ea
nopțile și zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineață de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău
în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăț să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile
am început să învăț să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată ființa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul
tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ți fiu mereu aproape
la tine totul era unic și perfect
acum, ceva s-a risipit așa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea își vâră soarele în sân
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Valeriu Barbu despre învățătură, adresa este: