Valeriu Barbu despre lumină

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

şaptesprezece silabe

urmă pe zăpadă
raza în amurg
îi învaţă taina

*
pânza vântului taie
lumina
umbra-mi se apleacă

*
ţiuit lin
prelung, împinge muntele nu
şi umbra-i

*
clopot ars-întâiul
aud ecoul
sau sunet

*

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

contracţii

vergele subţiri de oţel drumul
muchii încinse, culori mate
lumina din ce în ce mai puţină
din departe
vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă
numele meu desfrunzind, literele
bietele lui litere gârbovite –
zăpezile noi apasă, acoperă drumuri
sting muchii şi voci,
îngroaşă vergele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea celor... strâmţi (nepoezie)

traiectorii noi
libertatea capătă sensuri anume
impuse –
democratic mi-am ales
călăul... nu
nu-mi rostogoleşte ţeasta în coş, ori pe caldarâm
mă vrea aproximativ viu
de ajuns de viu cât să fiu păpuşă precisă
sforii sale inoxidabile, ignifuge, transparente, rezistente...
surâde magistral telegenic sau ia mime grave
"alesul"
preocupat de traiectorii
am fost încolţit – ca să nu spun curtat
cândva de către ecologişti
credeam că pentru consumul excesiv de hârtie...!
... renunţ la scris, nu-i nicio scofală
însă – am priceput
voiau să şlefuiesc bine cu pielea mea o traiectorie
nţ, nţ
ba şi de către cei de la putere – azi – credeam

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

mlădie

vin
dinspre rădăcinile vântului
plec
înspre oul mirării, luminii, nu ştiu
câte traiectorii am scrijelite
cu taină
în «după-casa» dorului, ude
streşini bătrâne gheţuri noi
învaţă
dinspre care – înspre care
cine pe cine se are… ah, du-te-vino
eliptic, din aproape-n aproape – firul
o şuviţă mlădie din rădăcinile vântului
îmi deşiră trupul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie

e-atâta linişte
zbuciumul zilei asfinţeşte molcom
la sânul iluziei utilităţii
din întâmplările majore mai rămâne
loc de o lacrimă

una care este prea despletită şi nudă
ca să poată ivi obrazului lumina ei

terasa asta şi adierea
deşi nu se mişcă nimic
fix ca în moartea căprioarei lui Labiş
îmi leagănă irosirea să adoarmă
şi pacea asta nouă n-o doresc nimănui

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

roşu diluându-l

am început să mă obişnuiesc
trăiesc în iubire
ca într-o rană
o rană mai adâncă şi mai vie
decât sunt eu însumi
din această iubire aştept
întregirea ca şi cum m-aş naşte… nou
şi împreună cu mine
Paradisul pierdut
pierdut aşa de demult, încât azi
oricine l-ar căuta
ar fi luat drept patetic

respir şi am început
să mă obişnuiesc
în aerul acesta roşu
diluându-l lumina
lumina dintâi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet viciat (exersând la un pian... fără clape)

Să moară jalea de te mint
eşti mai frumoasă ca lumina
şi bună rău, bată-te vina
- după o cană cu absint

Să moară moartea chiar acum
să crape oricine ce te ştie
sau te-a avut - Eşti mult mai vie
- când pozei tale-i bag un zoom

Te-am cumpărat după o chetă
cu toţi ai mei din şantier
eşti draga mea... o etichetă

pe-o biată sticlă, ciob de cer
Stai vieţii mele amuletă
- ce altceva să îţi mai cer?

sonet de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai sus

repetarea erorilor vine cumva
din rutină
m-am săturat
tot reîncărcându-mă, cel puţin
acum ultima oară, câtă risipă…
nici de data asta n-am reuşit
să mă ridic mai sus
de rădăcina ierbii ostile
am ochii uscaţi, arşi în setea
de lumină

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţe

când scade nivelul de
ipohondrie
perpendicular cu amurgul diluat
în bazaltul solitudinii
inversul proporţional înmulţit cu
indice Beta din constanţa
deradicalizată prin plesnirea acesteia
de zidul Planck rezultă =
o reacţie solubilă în lumină, dar
autonomă în întunericul personalizabil
indivizibil, pe măsură, ca un costum la comandă –
reacţie denumită – etimologic, dincolo de habar: DOR

eu am o cană!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmbrăţişarea

Lasă-mă să-ţi preîntâmpin surâsul
ciocolata şi florile nu ţin
ştrengăreşte la spate, nu-ţi voi spune
urări convenţionale, mă voi furişa
umbrele noastre se vor suprapune astfel
încât lumina din orice unghi
le va proiecta pe muchia veşniciei.
Îţi voi cânta şoptit versul vântului din sud
scrijelit pe ţărmul tirenic al Mediteranei
în 2004 septembrie
îţi voi dărui respiraţia, pulsul, năzuinţele mele
atomii bezmetici şi umilinţa care mă va înălţa
îmbrăţişându-te, dizolvându-mă
în surâsul tău.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răpirea

duhul trecutului măsoară
întunericul dintre două bătăi de inimă
una a ta
una a mea

peste nicio clipă

apare maestrul
şi totul i se prosternează la picioare

sec sau poate intuitiv comandă
o cupă
îşi scuipă în ea lumina şi iese
iar bătăile de inimă de atunci
şi-au cunoscut goliciunea

tăvălugul uitării se apropie
ne haşurează umbrele apoi
începe cu frunţile până ajunge
la buricele degetelor

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 4

duhul frunzelor plecând încotro
traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi
de voci: oameni, păsări, animale,
nerăbdarea vântului, poala lui amplă
gustul astfel al stropului de ploaie, lumina
strânsă
dar mai mult parfumurile în amestec nou
îmi încarcă momentul acesta de bine plin
revărsând ca într-o clepsidră care
nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind
străbătând germinaţii promise
în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri

am şi mai mult senzaţia că sunt
în toate acestea
că nu mă veţi mai găsi niciodată
cel de acum

nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică
precum un ecou la ecou – ori cutremur

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

...La cuţite

poezia
este atât de duioasă
ca un cuţit abia pătruns în carne
.
şi trece desculţ grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuţit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimţi neînţelese răni de cuţit
/
poetul este doar aruncătorul de cuţite cu ochii închişi
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiţi... muză
.
odată şters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorşi în realităţile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 5

mi-a încărunţit surâsul
obrajii îmi par cămile şezând
lângă două oaze nu cine ştie ce bogate
mâinile scormonesc uscate vântul
printre norii iuţi astăzi ori
peticul de geam o fi cu vina
întredeschiderea lui vremelnică

în noaptea aceasta m-am rugat şi
rugăciunea în loc să aducă uşurinţă
m-a istovit
o fi cu vina înjumătăţirea cu frică
a cuvintelor, hei… nu vedeţi
cât de hilară
este umbra mea jucând ţonţoroiul
în jurul zidurilor – o fi cu vina
lumina lunii filtrată de un nor pieziş
rămas în urmă
ca un cocor beteag

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu eu

te prelinge în geometrii noi promisiunea
iată zorile şi nu mă vezi
de teamă, te întorci… nu
nu lăsa cărarea neterminată, ţine înainte
chiar dacă nu vor fi
nici intersecţii, nici capăt câtă vreme
orizontul are silueta mea – sau invers

ca un vultur te voi prinde în gheare
şi te voi trece munţii
pe un pisc
sferele mirării, ovoide, în cuib sidefiu
se vor ciocni de vise colţuroase
frumoase, dar… încă vise şi atât

împreună
ne vom preface-n sfere perfecte de lumină
nu eu voi împlini promisiunea
ea o va face, ea va ţine
stările noastre de agregare

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

balans

…nu cumva
aerul ne respiră, lumina ne consumă, toate
din jur ne folosesc, fiecare lucru
după trebuinţă ia din noi?!
…nu cumva banii cumpără din noi cursul lor
ceasul ne plimbă pe limbile lui precise
într-o idioată «tanana»
un fel de paparude invocând ploile
sau neploile pământului care ne posedă
…nu cumva acest cumva este
bumerang căutându-mi tigva, genunchiul,
talpa?

careva mi-a spart blidul, altcineva
mi l-a înlocuit, acesta de pe urmă
i-o farfurie, nu mai este opacă, văd
reflectându-se lingura mărită şi
în drum spre mine micşorându-se –
balans asimetric, «nu cumva»-ul inundă
iar momentul: supa mă soarbe…

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

scândurica

Cu tâmplele încuiate am plecat
în grădina unde cresc
oglinzi – răsucite vara asta, de la arşiţă

braţele-mi sunt corzi de leagăn
pe scândurică
un copil bătrân şi posac, lent mişcă înainte
înapoi
o frunză, nici nu ştiu de unde, îi cade
în palmă – se uită, îşi ghiceşte trecutul: dacă
ar fi lua-o la dreapta atunci… de demult, Ehei!

Un fluture nechemat
îi provoacă visul şi visul contraatacă –
verifică dacă-i viu să-i viu precum lumina
desface sânul unei flori anume – anume pentru că
niciunde nu există floare oarecare – ascunsă-n carnea
sticlei din oglinzi aici crescută cheia ploii
şi-a tâmplelor spre mine
deschide –

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!