Vasile Durloi despre ochi

Manevră fixă

Desface caracatiţa tăcerii
tentacule de înserare
ca să cuprindă adâncul întreg,
ochii opacul măsoară
într-o cădere duioasă,
într-un înnot de îndoială
şi cu cât învaţă mai multe,
cu atât
concepe mai puţine.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizibilitate redusă

De jur-împrejurul Mării Negre nimic nu mai era ;
n-am mai strigat pe ce neprihănire
se opriseră ochii împrăştiind cenuşa,
graţioase, şapte luni pluteau în derivă
şi ultima dorinţă aluneca odihnindu-şi braţele
deprinse să te cuprindă.
Guvidul mirosea a piatră proaspătă,
leii-de-mare, a lei,
planctonul mirosea a pitură,
viaţa mirosea a varec răvăşit de furtună.
Un monument de marmură albă
s-a ridicat atunci în adâncuri,
ai râs, îmi amintesc,
cu toată făptura tristeţii, suavă,
ca nimeni, fisura, curând,
să nu vadă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Indian

φ = 011o10'05"S
λ = 084o25'47"E

Catarg, martingala desprinsă,
sarturi peste corali
şovăieli îndelungi,
umbre mucegăite, –
suprastructuri.

Un singur delfin
ascuns semnificaţiei
de anemonele-de-mare,
ceilalţi îmbrăcaţi în părinţi,
stropii de ploaie,
fierbinţi.
Starea gripată
împinsă de-o stea în genune
depăşeşte raza
riscând să-i iasă nume rău,
de perfecţiune.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debarcare

Şi, iată că, brusc, cel ce este albastru în mine
şi în care eu sunt obosit,
a răspuns odată cu dangătul de furtună:
"Adjuro te! Sinele teroarei nu va mai lucra
începând cu ziua aceasta de Septembrie,
verigile onoarei, care ţintuiesc orologiul,
să fie sfărâmate, apoi citite presupunerile, norii,
ploaia, fulgerele, pescăruşii şi să li se atribuie litere, caractere, indicii, noduri marinăreşti, ave, carmace,
pentru a fi sesizate cu simţurile, reprezentate în vise,
în grindină şi în după-amiaza aceasta de bronz!"
Toate instalaţiile de punte s-au înnegrit,
hula de gradul cinci s-a luminat ; ochilor mei plăpânzi
le-au trebuit cincizeci de ani să deosebească apele
de literele majuscule şi acum, dintr-o dată, am lăsat călătoria în manuscris şi în proiecte, dorinţa la apus.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nierika bleu

Aidoma veşniciei ce umple o seră,
ceasul de bord din adânc.
Valurile vor veni cu plângeri
de urme rămase pe scări de cabine,
ori pe panouri de şoapte
călcate de omniprezenţă,
până ce noaptea se va minţi amintire,
până când sufletele care odihnesc în cuşete
se vor deprinde cu pasul peste santine,
dorind să se alcătuiască pe sine
într-o nemaivăzută maree maternă.

Cât nu se respiră se stârnesc amintirile,
ochii ce nu se pot închide abisul despică,
da, urmele au rămas prăfuite
ca nişte tipare tolerate de unde
sub lumânări cândva aprinse a rugă.

Ocean disperat de epave, aproape şi plin
şi lucitor în luna portocalie

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi (aprilie 2011)
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!