Timp...
Timpul fuge, timpu-aleargă,
Și e firav ca o vargă,
Timpul nu stă... c-ar fi bine,
Are-un scop dar fără fine;
Dă ființă, te îngroapă,
Din dorințe se adapă,
El îți spune, te arată
În imagini de-altadată;
Camarad îți este timpul,
Totodată, ca și ghimpul,
El te iartă, dă uitarea,
Poa' să-ți fure alinarea;
Nici nu vine nici nu pleacă,
Timpu-i socotit să treacă,
Ori eroare, ori oroare,
Oricum, n-are resetare!
poezie de Vasile Zamolxeanu (26 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la uitare, dar cu o relevanță mică.
În prezent...
Se-alintă codrul verde, se-alintă spuma mării,
Se-aruncă declarații, sub cerul dat uitării;
În genere se leagă, de cuget pân' la poală,
Grăbite lucruri care sporesc iubirea goală;
Se-ngrămădesc pereții
Cu litere de-o șchioapă,
Ștergând culoarea vieții
Din care se adapă...
Buchete mari de vorbe și gesturi istovite,
Învolburați sunt ochii de sunete mânjite;
Perfide ceasuri scumpe sunt cântărite-n grame,
Merg fără de tablouri, realizând doar rame...
poezie de Vasile Zamolxeanu (17 februarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un astăzi virtual
Se-alintă codrul verde, se-alintă spuma mării,
Se-aruncă declarații, sub cerul dat uitării;
În genere se leagă, de cuget pân' la poală,
Grăbite lucruri care sporesc iubirea goală;
Buchete mari de vorbe fac gesturi otrăvite,
Învolburați sunt ochii de sunete zgârcite;
Perfide ceasuri scumpe sunt cântărite-n grame,
Merg fără de tablouri, îndeplinind doar rame...
Se jupuiesc pereții
Cu-n caracter de-o șchioapă,
Ștergând culoarea vieții
Și-ncet, încet, ne sapă...
Raceala se adapa!
poezie de Vasile Zamolxeanu (18 martie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hârtiei...
File albe cizelate din esență de stejar
Sper să nu fie uitate sau zvârlite-n vreun colțar,
Ele-au fost și tipărite pentru a ne lumina,
Desenate și gândite, nu pentru-a le-asasina,
De n-ai suflet pentru slovă, prețuire pentru tuș
Ești mai dihai ca o vovă, inutil, fără retuș,
Măcar pune preț pe filă, pentru-n trunchi sacrificat,
Poartă-te cu ea din milă, fi măcar civilizat,
Pune-o într-un raft mai bine, poate-n timp altcineva
Se va îngriji de sine și-apoi se va releva;
De la simpla fabricare pân' la gânduri ce se-aștern
Să iubești natura care îți dă minte în etern!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (3 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zău...
Eu mă rog duios la tine,
Universule feeric
Fără de-nceput și fine,
Cu aspectu-ți ezoteric,
Să-mi ți vârtoșia vie,
Socotindu-se-n istorii,
După-atâta scârnăvie
Să se plimbe prin victorii;
Du-mi în tartarul uitării
Fără nicio remușcare,
Beteșugul de ocării
Și țâșnirea de negare,
Ia și șterge-mi de pe clampă
Urmele de îndoială,
Și adună-mi într-o lampă
Din rostirea ta astrală;
Știu, din tine, că fac parte
Ca orice suflare-n vânturi
Dar eu vreau precum o carte
Să mi te dezchizi în cânturi;
[...] Citește tot
poezie de Vasile Zamolxeanu (19 aprilie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre alte răspunsuri...
Frumoasă e viața, se poartă cu gheare,
Te zgârâie-n creștet până-n picioare,
Prin treptele ei ți-a ales opintiri,
Lucrându-ți din ele un sertar de-amintiri...
Un sertar ajungând să fie umplut,
Și-atunci fără veste suflarea de lut,
Gonește din tine cu niscaiva ghionturi
Spre alte materii, spre alte-orizonturi...
Un dor ne e totul, un dor tăinuit,
Desprins dintro turlă pe-un gând neștirbit,
O turlă a lumii, a desperării...
Bizară e viața cu darul uitării...
poezie de Vasile Zamolxeanu (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
Păstrăm, ca orișicine, într-o odaie
Un cufăr plin de amintiri,
Și tot ca la oricine printre ele
Sunt strecurate și-amagiri;
Agendele nu-s lipsă nicidecum,
Ci stau și ele colbuite
Și se mai văd pe pagini, toane
De mâzgâleli mototolite;
De-acelea clasice. în alb și negru,
Se mai găsesc fotografii,
Cu noi de când eram la tinerețe
Și-acu în ele arătăm stafii;
Obiecte vechi ce-odată foloseau,
La fundul lăzii sunt și evident
C-au fost uitate și-acum
Rămân la prețul doar de sentiment!
Mai luăm o gură de răgaz și-o înghițim în sec,
Scăpăm o suspinare,
Ne sprijinim cu grijă de odinioară
Și lăcrimăm a evocare;
[...] Citește tot
poezie de Vasile Zamolxeanu (30 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un ochi...
Un ochi...
Ce exprimă diverse-nțelesuri
Vă explic eu acum în câteva versuri...
Un ochi poa' să-nsemne organ de vedere,
Observă, transmite și inima-i cere;
Să fie un spațiu ca niște ferestre
Pe unde drumețu-ți pândește la zestre;
Un cadru de apă, stătută cu broaște,
Unde trupuri fierbinți vin să se-mproaște;
Un ochi e-o verigă, un laț sub bărbie,
În fire-mpletite, e borta din ie;
Un sclipăt la capăt când ești dat uitării,
Un cerc între fiare când dai foc mâncării,
Mâncare din coajă de galinacee,
O sticlă ce vede prin Calea Lactee;...
De-ți curge prin venă curajul angro
Poate fi mâncăria din ochiul maro...
[...] Citește tot
poezie de Vasile Zamolxeanu (20 iulie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Vasile Zamolxeanu despre uitare, adresa este: