Citate despre Veneția și moarte
citate despre Veneția și moarte (inclusiv în versuri).
Veneția
S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.
Okeanos plânge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul nopții bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate:
"Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!"
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
După concert s-a dansat, dar eu am stat numai până pe la 12, apoi m-am dus acasă. Invidiam pe colegii mei din adâncul inimii că-și petrec atât de bine și eu, bietul, sunt exclus de la astfel de plăceri. Nu cred că voi pleca azi - sunt prea obosit de ostenelile zilelor trecute - și azi e foarte frig, chiar acuma ninge cumsecade. Mâine însă desigur plec... M-am decis să mă duc la Nervi ș-apoi, dacă voi putea și va fi necesar, mă voi duce și în alt loc. Scumpă surioară, Maria, plec și Dumnezeu știe... mi-i jale grozav... Te rog, cântă compozițiile mele și gândește-te la mine, scumpă, unică soră, la care țin cu iubire și credință până la moarte. Dar ce? Trebuie să uit dorul! Deja mă cheamă frumoasa Veneția cu gondolierii ei cântăreți, deja văd vârful domului din Milano, deja simt zefirul cald al Rivierei cerești - deci plec cu aceste gânduri.
Ciprian Porumbescu în scrisoare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăcare postumă
Deschide-mi poarta inimii pictată
Cu vermillon și-albastru de cobalt,
Și intră - fericită-nvingătoare -
În minuscula-mi "sală de-așteptare"
Pe-a cărei pardoseală-mpestrițată
Cu plăci hexagonale de bazalt
Șopârlele versifică la soare
Și viperele-nvață geometria...
E tot ce mi-a rămas din măreția
Și nebunia fastului regesc
Cu care-aș fi-ncercat să te iubesc!...
Alhambra-i azi o cârciumă banală,
Veneția, o lamă de cuțit,
Canossa, o iluzie papală,
Și Muntele Măslinilor, un mit...
Alege-ți, dar, tu singură trofeul
Ce te-ar putea despăgubi de morții
Căzuți în fața porții...
Împodobește-ți apoi gineceul
Cu zâmbete și plante otrăvite,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul de-a jocul
Pescărușul meu
Din poezia anterioară
S-a îmbolnăvit
De plictiseală
Sau de necaz
Că poate fi uitat
În seama pescarilor
Care
N-au decât să moară de foame
Sau de sete
În cârciuma lui Petru Rareș
Acesta dând ordine
Să se aducă fluviul la Bacău
Și o gondolă din Veneția.
Privit de sus,
Pescărușul privește de sus,
El nu mai e pescăruș,
Are dreptul suprem
La joacă.
Printr-o destindere
[...] Citește tot
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Veneția și moarte, dar cu o relevanță mică.
Romanța necunoscutei
În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
și, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:
Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Și sunt,
Sunt ritmul primelor senzații
Și gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Și dezgustul efemeridelor ce mor
Și-accentul circomflex al vieții
Al nimănui
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Europa
Precum petalele de flori
Se-nalță-n vânt cu al lor zbor,
Dorește și sufletul meu
Să se înalțe ca un zmeu,
Și să colinde-n lung și-n lat
Bătrânul continent visat.
E Europa, pământul strămoșilor,
Un leagăn veșnic și nemuritor
Grădină vie ce își scaldă-n ape
Păduri și flori dorind să le adape.
Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuințe
Doar împreună au căpătat și biruințe.
Și adunați cu toții la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.
[...] Citește tot
poezie de Hermina-Paula Hănțăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoane
mă gândesesc la ruși
ca la niște icoane cu putin cel scund
cu aureolă
sigur vor de la noi
puțină smerenie și gondolă
cu care, lat(r)ini
să străbată veneția cum
ai perfora o conservă
mort de foame,-n murano
sticla pisată
să le șadă cazacilor
în dinți, cum luciul în icoane cuminți
fără putin cel scund
gângurind
unele rugăciuni
val cu val
unele rugăciuni
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
James Joyce a dormit aici
Gara, Ljubljana
Cât te vei mai strădui să privești îndărăt prin fereastra întredeschisă,
prin perdelele dintr-o țesătură deasă, care atârnă acolo încă din
vremea studenției, Veneția și castelele Vienei se perindă ca pe
sârmă, la jumătatea drumului spre școală, cu cât chin silabisești
numele, inscripțiile de pe vilele din orașe și de pe gările de la sate,
se ridică mercurul, sora morții. Nu poți judeca starea lucrurilor după
geamul spart și nu e bine să mănânci amintiri cu gura deschisă,
erai însă periculos de frumoasă când mergeai pe traseul dintre
universitate și o cameră mai bună la cămin cu iubitul și un bilet
dus-întors. Acum știu, cucul nu-și face cuib, ci e în turneu
prin orașe străine: se însoară cu una dintre băștinașe, pe
celelalte le alungă imediat în Hebride. Mă întorc, nu ca tine,
rămân aici. Așadar, a fost pe merit, deși în afara planului,
un șoc scurt, o călătorie lungă, când nu te-am mai zărit.
Ai coborât la peronul al doilea. Insula verde e acum
[...] Citește tot
poezie clasică de Ale Debeljak din Manufactura țărânii (2012), traducere de Paula Braga imenc
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serile la Mircești
Perdelele-s lăsate și lampele aprinse;
În sobă arde focul, tovarăș mângăios,
Și cadrele-aurite, ce de păreți sânt prinse
Sub palidă lumină, apar misterios.
Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie
O zână drăgălașă, cu glasul aurit.
Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.
Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieșit din unde
Ca să arate lumei frumosul ideal.
[...] Citește tot
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inflație barocă
Într-o inflație barocă
De presupuse sentimente,
De pretenții și orgolii nejustificate
De interese și personaje caragialești
Unii nu-și mai găsesc locul.
Într-o inflație barocă
De presupuse argumente,
Privesc
De pe cerul meu exaltant
Personajele, măștile,
Prăpăstiile, corolele,
Citadelele, abisurile
Și din nou cerul.
În această inflație barocă,
Măștile au intrat
Și în lumea mea...
Am deschis simplu poarta,
Și le-am poftit
Fără să le mai cer acte,
Diplome, CV-uri....
[...] Citește tot
poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Veneția
la Veneția, îndrăgostiții pământului, iubito,
își dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvența de vis și poezie a simțurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeșe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morții tâmpe și amăgitoare
și eu, chemat de vrajă și de tristeți mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl și de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit și bizar
de câte ori se deschid porțile la palatul dogilor
tresar și ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
și suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseții lumii din afara noastră.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se umple lumea de neologisme
Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Și limba romilor, dispare
S-a resemnat Veneția din veac
Și sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Și nu știm ce ne-aduce viitorul
Suntem de stele mai aproape
Dar și mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi
Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Și nu mai ai cu cine să te-asameni
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Damnate citadele
Îmi plâng piroanele din tălpi pe zidul din Ierusalim,
Cerșesc la minte, să-nțeleg, de oroarea morții din Berlin.
Nu știu cum Carnavalu' ascunde în dans asasinate-n Rio...
Și nu pot timp să schimb, să înviu, tot ce-a pierit; doar spun "Adio!".
Mă înec încet, pe zi ce trece; voi pierde-o o zi Veneția!?
Mă strigă încă deportații din nord, crunt ger, în Iakuția.
Nu mai am mâini, picate arse, în kerosen, în plin New York...
N-am cum să strig -sunt răgușit- la cel ce mă subjugă; "Porc!".
Tot mai fudul și leneș pierd, vând țară, cumpăr din Pekin,
Nu cred "civilizat"; terorile nu-s africane, știu Dublin!
Mă paște încă frica stângii, o mojică, hoții Moscovei!...
Ah, n-aș vrea frontiere, 'n țară maiași, nemți și plecați evrei!
Sângerez tot, cât mai am roșul, de eterne drame și războaie
Și stau cap gol... cu trup la fel, să-mi spele neant păcate-n ploaie;
Că-s mai puțin de-ai mei, uciși parșiv, degeaba-n București...
O fi conștiința, în toți, o zi, să strige-un vinovat; "Greșești!"?"
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmașilor mei
Urmașilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai știi, chiar patru aripioare.
Dar nicio revoluție nu este o soluție,
Că face corent, se sparg geamuri în Kent,
Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri.
O turturea m-a alintat sonor și binecuvântat,
Ce mai iubeam și eu Povestea
Vorbii, dar nu vorbele- acestea,
Ce oftează a mea domniță, ea așteaptă o linguriță,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ți-e sete Dâmbovița, să-ți pierzi suflarea și ființa,
Boul, vițeii se ajută, Casa Boborului este mai slută,
Alecsandri îmi este unchi din al Veneției rărunchi,
Astfel venii și eu aici, gură de rai, trai la bunici,
Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior,
Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui.
Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și moștenești verdele
Și moștenești verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Și rouă zilelor puzderii,
și sorii, mii și mii, ai verii,
și primăveri cu sclipăt și fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moștenești toamnele, haine diafane,
ce zac poeților în amintire;
și toate iernile, ca niște țări orfane,
îți cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneția, Roma și Kazan ți-or rămânea;
al Pisei dom; Florența-o vei avea;
Troițka Lavra și-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri țese: negre-ascunse fire
Moscova, clopote ca-n amintire
și sunet: cornuri și viori și flaut,
și orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmașilor mei, copiii
Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi o uimire.
Posedați suntem de intuiția particularului,
Infinitul ne produce greață.
Cum poate vocea Kostromarului?
Tristețea zorilor la execuție.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza radioului un glas hârâit.
Urmașilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai știi, chiar patru aripioare.
Oftează tânăra domniță, așteaptă în pat o linguriță,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ți-e sete Dâmbovița, să-ți pierzi suflarea și ființa,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul lui Kaspar Hauser
El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Și bucuria verdelui.
Grav îi era locul sub umbra copacului
Și curata înfățișarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!
Liniște găsiră pașii seara spre oraș;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreț.
Dar îl urmară animale și tufișuri,
Casă și grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută și ucigașul.
Primăvara și vara și frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
[...] Citește tot
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veneția din geamul meu face valuri
Pastel cu epitet rămas
în
gât
Natură moartă
prinsă în flagrant
Urâte
ca să-mi țină
de urât
Și
odaia goală
ca
să-i fiu
amant
poezie de Costel Zăgan din Poeme infracționale (9 septembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Veneția și moarte, adresa este: