Citate despre Veneția și plâns
citate despre Veneția și plâns (inclusiv în versuri).
Veneția
S-a stins viața falnicei Veneții,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.
Okeanos plânge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul nopții bate.
Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rostește lin în clipe cadențate:
"Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!"
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am plâns la Veneția, în Manhattan m-am rătăcit, am crescut în Havana, la Paris am fost urgisit, Mexico mă torturează, Buenos Aires mă omoară, dar există întotdeauna un tren spre Madrid.
Joaquin Sabina în Cobor la Atocha (Yo me bajo en Atocha) (1998)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul de-a jocul
Pescărușul meu
Din poezia anterioară
S-a îmbolnăvit
De plictiseală
Sau de necaz
Că poate fi uitat
În seama pescarilor
Care
N-au decât să moară de foame
Sau de sete
În cârciuma lui Petru Rareș
Acesta dând ordine
Să se aducă fluviul la Bacău
Și o gondolă din Veneția.
Privit de sus,
Pescărușul privește de sus,
El nu mai e pescăruș,
Are dreptul suprem
La joacă.
Printr-o destindere
[...] Citește tot
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Veneția și plâns, dar cu o relevanță mică.
Frumosul castel
Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Și-acum când e gata, prieteni
Priviți-l ce trist se dărâmă
Adrian Păunescu
-------------------------------
Își rupe din suflet zidarul
Punându-și ades temelie
Din nopțile albe, tiparul
Pe care singur îl știe
Poate că n-are de sus alte daruri
Și sapă de-o viață-n cuvinte
Mânat de himere, coșmaruri
Și-și vede de treabă-nainte
Își face mortarul, liantul
Și punțile lui se-ncovoaie
El știe ce-nseamnă neantul
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța necunoscutei
În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
și, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:
Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Și sunt,
Sunt ritmul primelor senzații
Și gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Și dezgustul efemeridelor ce mor
Și-accentul circomflex al vieții
Al nimănui
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
La Veneția
la Veneția, îndrăgostiții pământului, iubito,
își dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvența de vis și poezie a simțurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeșe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morții tâmpe și amăgitoare
și eu, chemat de vrajă și de tristeți mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl și de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit și bizar
de câte ori se deschid porțile la palatul dogilor
tresar și ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
și suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseții lumii din afara noastră.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Damnate citadele
Îmi plâng piroanele din tălpi pe zidul din Ierusalim,
Cerșesc la minte, să-nțeleg, de oroarea morții din Berlin.
Nu știu cum Carnavalu' ascunde în dans asasinate-n Rio...
Și nu pot timp să schimb, să înviu, tot ce-a pierit; doar spun "Adio!".
Mă înec încet, pe zi ce trece; voi pierde-o o zi Veneția!?
Mă strigă încă deportații din nord, crunt ger, în Iakuția.
Nu mai am mâini, picate arse, în kerosen, în plin New York...
N-am cum să strig -sunt răgușit- la cel ce mă subjugă; "Porc!".
Tot mai fudul și leneș pierd, vând țară, cumpăr din Pekin,
Nu cred "civilizat"; terorile nu-s africane, știu Dublin!
Mă paște încă frica stângii, o mojică, hoții Moscovei!...
Ah, n-aș vrea frontiere, 'n țară maiași, nemți și plecați evrei!
Sângerez tot, cât mai am roșul, de eterne drame și războaie
Și stau cap gol... cu trup la fel, să-mi spele neant păcate-n ploaie;
Că-s mai puțin de-ai mei, uciși parșiv, degeaba-n București...
O fi conștiința, în toți, o zi, să strige-un vinovat; "Greșești!"?"
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XXI
Din punte-n punte-așa trecurăm noi
vorbind de multe câte-aici îmi cată
să nu le cânt, și ne-am oprit apoi
pe-al punții vârf, ca bolgia-nvecinată
și-alt plâns zadarnic să-l vedem acum,
și-o și văzui nespus de-ntunecată,
într-al Veneției arsenal precum
fierbând vezi iarna smoala cea tenace
spre-a unge luntrii ce-au crăpat pe drum
și nu mai pot pluti, așa că-și face
ici unul vasul nou și-nfundă stupă
prin coaste celui mai puțin dibace,
și-aici la proră dreg, dincoa' la pupă,
cioplesc lopeți și funii-și fac, și sparte
vântrele de catarg cârpind le-astupă.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de :)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și moștenești verdele
Și moștenești verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Și rouă zilelor puzderii,
și sorii, mii și mii, ai verii,
și primăveri cu sclipăt și fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moștenești toamnele, haine diafane,
ce zac poeților în amintire;
și toate iernile, ca niște țări orfane,
îți cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneția, Roma și Kazan ți-or rămânea;
al Pisei dom; Florența-o vei avea;
Troițka Lavra și-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri țese: negre-ascunse fire
Moscova, clopote ca-n amintire
și sunet: cornuri și viori și flaut,
și orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Veneția și plâns, adresa este: