
Pe-al meu gând
Pe-al meu gând să fiu în stare
Eu cu lanțuri l-aș lega,
Și de voie, de nevoie,
Poate s-ar astâmpăra.
Căci el fără de-a mea știre
Pururea este pribeag,
Iar de-l cât văd ca la tine
A zburat iară cu drag.
Și ce simt atuncia nu știu,
Însă eu gândului meu
De-aș putea aripi i-aș pune
Să-l ajut în zborul său.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie și curmă a mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi, Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi, Mi-e dor de-un lung repaos...
Să dorm,
Să dorm pe veci.
poezie celebră de Veronica Micle din la aflarea veștii că Eminescu a murit, cu trei zile înainte de a muri (1 august 1889)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dialog liric
Și-acum mă-ntreb eu: simțirea adâncă
Cum de se naște pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Știam atâta că ești poet!
De-aș putea întrupa iubirea
Ce simțesc eu pentru tine,
Timpul și nemărginirea
Dânsa le-ar cuprinde-n sine
Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte șuvițele le-aș da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.
Dar tu ca un luceafăr departe strălucești
Abea câte o clipă în cale-mi te ivești,
Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie și curmă a' mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,
Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,
Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,
Să dorm pe veci.
poezie clasică de Veronica Micle (1 august 1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să pot întinde mâna
Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte șuvițele le-aș da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.
Dar tu ca un luceafăr departe strălucești,
Abia câte o clipă în cale-mi te ivești,
Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eminescul meu cheri, spune-mi și răspunde numaidecât e ordin împărătesc mai iei tu medicamentoasele tale? Și cu aceasta am onoare a te înștiința că mă așteaptă așternutul și mă duc să mă culc singură, singurică cu gândul la scumpul meu.
Veronica Micle în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am plecat
Am plecat făr' de căință
Și m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta ființă,
Ca să uit al tău amor.
Și plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplării,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrăinării.
De-am mers mult pe-acea cărare
Nu mai știu de-atâta chin
Căci cu dor și disperare
Îndărăt la tine vin.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu ești tu...
Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire;
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neștire
Mișcă sufletul și-l leagă de un dor nemărginit.
Și dacă a fost durere și dacă mai sufăr încă,
Nu ești tu a lor pricină, nu ești tu cel vinovat,
E de vină al meu suflet, e simțirea mea adâncă
Căci a mea este iubirea, tu ești clipa ce-a zburat.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când îmi plec
Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Și mă cred că-ți sunt stăpână
Ție, vecinic mie drag.
Și mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Și cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.
Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele și povești
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubești.
Dar tresar
și de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deștept.
poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Afară plouă, eu stau pierdută pe gânduri, ura și indiferența oamenilor, lipsa și depărtarea ta, iubirea mea nespunsă, toate aceste își împart rând pe rând ființa mea, și în mijlocul unui vârtej în care mă pierd mă întreb tainic și acum te întreb pe tine oare această tristă stare de lucruri se va schimba vreodată? Și te întreb acum pe tine mai serios decât nicicând - tu care spunându-mi că mă iubești m-ai făcut să sufăr amar o iarnă întreagă, încât sufletul mi-i bolnav - te întreb și te rog să-mi răspunzi face-mă-vei fericită, adică să ne înțelegem, eu înțeleg fericirea în aceea să fiu lângă tine, să fiu în fine a ta.
Veronica Micle în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (27 martie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Veronica Micle despre gânduri, adresa este:
